Numirea și admiterea membrilor Oficiului Consular

REZUMAT: Lucrarea își propune o prezentare a aspectele relevante privind numirea și admiterea membrilor oficiului consular în conformitate cu realitățile contemporane, potrivit practicii internaționale și în limitele admise de normele și principiile dreptului internațional.

Abstract: The paper aims to present the relevant aspects of the appointment and admission of members of the consular office in accordance with contemporary realities, according to international practice and within the limits allowed by the rules and principles of international law.

Cuvinte-cheie: oficiu consular, trimițător, patenta, consul, exequatar, uzanță.

PREZENTARE :

Înființarea, modul de organizare și funcționare, structura sa internă și sistemul intern de desfășurare a activității sunt opera exclusivă a statului trimițător și pe care îl reprezintă. Misiunea diplomatică este un organ instituțional unitar, investit cu îndeplinirea unor sarcini complexe de natura variată. Structura unei misiuni diplomatice este determinată de nevoile cărora aceasta este chemată să le facă față, în exercitarea funcțiilor ei de reprezentare și ocrotirea intereselor statului acreditant în relațiile sale cu statul acreditar [1].

Potrivit Convenției din 1963, prin post consular, se înțelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenție consulară. Acestea sunt organe permanente ale statului, create pentru menținerea și derularea relațiilor consulare, cu organizare și atribuții proprii, cărora dreptul internațional public și legislația internă a statelor le conferă un statut special.

Cu toate acestea, oficiul consular există și activează în cadrul Jurisdicției teritoriale a altui stat, așa încât profilul și anumite coordonate de bază, ale sale constituie rezultatul acordului de voință a statelor care se află în „raporturi de consulat”. Dacă statul trimițător este cel care precizează atribuțiile, trebuie să admitem în același timp că statul de reședință este cel care decide în ceea ce privește admisibilitatea exercitării acestor funcții. Elementele care caracterizează oficiul consular sunt multiple și se pot referi la natura lui, adică la caracterul de consulat de carieră (condus de un funcționar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un funcționar consular onorific). Această clasificare are la bază vechea împărțire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimiși (consules missi), distincție păstrată și în Convenția de la Viena 1963 cap.II și III.

Structura misiunilor diplomatice este influiențată, în zilele noastre și de locul ocupat de o țară în ordinea internațională, puterea economică financiară, militară și de altă natură, gradul de dezvoltare și încadrarea țării în grupa celor post moderne sau premoderne, inclusiv statutul de supra-putere [2].

Oficiile consulare se împart în mai multe clase, în raport de rangul lor - consulate generale, consulate, viceconsulate și agenții consulare, aceeași clasificare există și în practică, între aceste categorii de consulate există anumite raporturi: în unele cazuri, raporturi de egalitate, în alte cazuri raporturi de subordonare pe baza diferențelor de rang (în timp ce consulatele generale și consulatele sunt, de regulă, oficii consulare independente, viceconsulatele și agențiile consulare sunt, de obicei, dependente, subordonate consulatelor generale sau consulatelor).

Este practic imposibil să se elaboreze o schemă ideală a colectivului unei misiuni. Cu toate acestea,

1.Ion M. Anghel. Dreptul Diplomatic, Editura Stiințifica și Enciclopedică, București, 1984, p.137;

2.http://WWW.scrib.com/doc/54719667/2/Categorii de misiuni diplomatice, p.11

două elemente apar ca esențiale în primul rand, existența unui șef al misiunii, acreditat de statul trimițător, iar în al doilea rând, funcțiile încredințate misiunii în cauză sunt cele care justifică crearea de posturi în cadrul misiunii și în general structura ei [3].

Se ține cont de asemenea de interesele statului acreditat, importanța sa pentru statul acreditar. Existența astăzi a mai multor poli de putere în lume, face ca și instituțiile diplomatice să capete noi forme, noii funcții în interiorul acestor poli, dar și în raporturile exterioare [4].

Organizarea internă a misiunii diplomatice este de competența exclusivă a statelor respective. Facultatea statului acreditant de a-și organiza misiunile sale diplomatice și de a le structura conform nevoilor și cum o socotește potrivită necesității, nu poate fi pusă în discuție, aceasta reprezentând un domeniu de jurisdicție exclusiv al statului acreditant [5].

Astfel în conformitate cu art.1 al Convenției consulare de la Viena la litera a, este prevăzută clasa/rangul oficiilor consulare, respectiv consulatul general, consulatul, viceconsulatul si agenția consulară. Corespunzator acestora avem clasa/rangul funcționarilor consulari: consul general, consul, viceconsul si agent consular. La un oficiu consular își desfășoară activitatea un numar de angajați consulari - persoane care îndeplinesc atribuții de serviciu în sectorul administrativ: registratorii, secretarii, stenografii și dactilografii, arhivistii, casierii, funcționarii administrativi; personal tehnic și gospodaresc: portarii, soferii, instalatorii etc; precum și personal aflat în serviciul privat al funcționarului consular: menajere, bucătarese, grădinari s.a.

Numirea șefului de post consular este de competența statului trimițător. Desemnarea unei persoane ca șef de oficiu consular nu-i conferă și dreptul de a exercita funcțiile consulare. Procedura de numire a consulilor comportă distincții, dupa cum aceștia sunt șefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular.