Obiectivele Uniunii Europene

Introducere

Crearea Uniunii Europene va intra în istorie ca una dintre cele mai remarcabile realizări ale secolului al XX-lea. În doar patruzeci de ani europenii au purtat două războaie îngrozitoare între ei, au apreciat în cele din urmă pericolele naționalismului și inutilitatea violenței și s-au așezat să proiecteze un sistem care să facă de neconceput că vor lua vreodată ridicându-și brațele unul împotriva celuilalt. Rezultatele au fost substanțiale.

A fost creat un set de tratate, legi și instituții care au modificat peisajul politic, economic și social din vestul Europei. Au schimbat modul în care europenii se relaționează între ei, au transformat Europa într-o nouă superputere economică și au contribuit la aducerea în regiune a celei mai lungi perioade neîntrerupte de pace generală din istoria sa înregistrată. Uniunea Europeană este cel mai mare bloc comercial din lume, este una dintre cele mai mari două piețe din lume, a adoptat o monedă comună și a plantat semințele unei politici externe și de apărare comune.

Desigur, nu toată lumea este de acord că integrarea europeană a fost o idee bună și nici toată lumea nu este pregătită să-i acorde credit pentru aducerea păcii în regiune. Europenii au opinii mixte cu privire la înțelepciunea schimbării puterilor de la statele membre la un nou nivel de guvernare și, în timp ce sondajele de opinie arată că aproximativ jumătate aprobă Uniunea Europeană, cealaltă jumătate fie dezaprobă, fie nu este încă sigur ce să creadă.

Criticii indică faptul că acuză degetele de la „eurocrați care interferează” și își fac griji cu privire la costurile acordării autorității instituțiilor care sunt adesea secrete și iresponsabile. De asemenea, pun la îndoială măsura în care integrarea poate fi creditată cu creșterea economică și prosperitatea care au venit în vestul Europei din 1945.

Dar, ne place sau nu, Uniunea Europeană este aici pentru a rămâne. Schimbările pe care le-a adus au transformat o rețea de legături între statele din vestul Europei care ar fi dificil de dezlegat. Liberul comerț și libera circulație a oamenilor au dizolvat barierele care le-au amintit atât de mult timp europenilor de diferențele lor și, în timp ce identitățile naționale și regionale sunt încă în viață, nu mai amenință să aducă conflicte sau război.

Scurtă prezentare a Uniunii Europene

Uniunea Europeană reprezintă - prin organizare și obiective - cea mai complexă structură politică și economico-monetară, existentă pe continentul European. Dintre toate structurile europene (UE, NATO, UEO, Consiliul Europei, OSCE), Uniunea Europeană reprezintă organismul cheie. Uniunea reprezintă primul partener comercial în schimburile internaționale.

În scurta istorie a Europei după cel de-al doilea război mondial, Uniunea Europeană constituie o “poveste de succes”. Simplul fapt că nici o țară care, din 1957 și până în prezent a aderat la acest proiect, nu a cerut să iasă din Uniune - în ciuda constrângerilor impuse de normele și standardele comunitare - este semnificativ, dovedind perenitatea acestei construcții.

Uniunea Europeană a fost, înainte de toate, un proiect politic și, apoi, unul economic. Proiectul politic a urmărit:

a) menținerea păcii, stabilității și securității pe continent, în condițiile promovării unor valori democratice comune. Pentru țări care cunoscuseră ororile a două războaie mondiale, un asemenea obiectiv avea o importanță vitală;

b) lărgirea spațiului de securitate, acordându-se sprijin transformărilor democratice în țările din Europa Răsăriteană și tranziției acestora spre economia de piață prin împingerea spre est a granițelor externe ale Uniunii;

c) obținerea unei relative independențe politice față de Statele Unite, urmare creșterii forței sale economice și comerciale;

Componenta economică a acestui proiect a vizat crearea cadrului necesar - prin Piața Internă, Uniunea Economică și Monetară, Politica Agricolă Comună - pentru realizarea unei creșteri susținute, care să asigure ridicarea nivelului de trai și a calității vieții, coeziunea economică și socială ca factor esențial al stabilității interne a țărilor membre.