Obiectul Raportului Juridic

1. Despre conceptul de raport juridic

Literatura de specialitate oferă raportului juridic, a cărui problematică este amplu dezbătută, sub toate aspectele, pe care acesta le comportă, atât din punct de vedere al teoriei generale a dreptului, cât şi al ştiinţelor juridice de ramură, numeroase definiţii. Astfel potrivit celei mai lapidare definiţii, raportul juridic reprezintă relaţia socială reglementată de drept .

Relaţiile sociale capătă semnificaţie juridică, devenind vinculus iuris , numai în măsura în care beneficiază de aportul normativităţii juridice . Numai incidenţa dreptului, al cărui rol este acela de organizator al vieţii sociale, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană , permite tranformarea relaţiei sociale în raport juridic. Dispoziţia normei juridice prescrie conduita pe care trebuie să o aibă oamenii între care se stabileşte raportul juridic .

Relaţiile politice, religioase sau de prietenie constituie rezultatul impactului normelor politice sau etice asupra conduitei umane, spre deosebire de raporturile juridice, care iau naştere sub acţiunea dreptului .

În literatura de specialitate s-a conturat opinia, potrivit căreia, dacă norma de drept n-ar reglementa un raport juridic, aceasta ar fi literă moartă. Aşadar, raportul juridic este norma în acţiune, unica formă de realizare a dreptului fiind aceea de a da naştere unor raporturi juridice.

Este, însă, exprimată şi opinia, devenită predominantă, potrivit căreia există norme juridice, al căror scop este întrutotul îndeplinit, fără a se naşte raporturi juridice . În susţinerea acestei opinii este invocat exemplul normelor prohibitive şi al normelor constituţionale.

În literatura de specialitate , raportul juridic este definit, de asemenea, ca reprezentând o relaţie socială „în forma reglementată de dreptul pozitiv”. Potrivit acestei opinii, raportul juridic „nu este echivalentul unei relaţii sociale, îmbrăcată în veşmânt juridic”. Dreptul pozitiv urmăreşte numai să ofere relaţiei sociale un model. În susţinerea afirmaţiilor formulate, este oferit exemplul împrumutului folosinţei bunurilor, care a existat şi înainte de reglementarea contractului de comodat de către Codul nostru civil şi care va exista, probabil şi după abrogarea dispoziţiilor civile, incidente în această materie, posibil, într-o altă formă, decât cea consacratăde lege lata. Însă, normele de drept civil existente în materie obligă părţile, în absenţa unei convenţii particulare, la conduita prescrisă. Atât comodantul, cât şi comodatarul vor trebui să-şi exercite drepturile, respectiv să-şi aume şi execute obligaţiile stipulate de normele supletive ale Codului nostru civil.

În literatura de specialitate se defineşte conceptul de raport juridic şi de o manieră cvasicompletă. Astfel, făcându-se referire la scopul urmărit de părţi, raportul juridic este definit ca reprezentând relaţia socială prin care se urmăreşte satisfacerea unor interese materiale sau de altă natură, reglementată de norma juridică în care părţile apar ca titulare de drepturi şi, corelativ, de obligaţii reciproce, realizate, la nevoie, cu sprijinul forţei politice.

Alţi autori definesc raportul juridic, făcând referire şi la premisele acestuia, la acele fapte juridice care permit naşterea, modificarea sau stingerea sa. Astfel, raportul juridic este definit ca reprezentând acea categorie de raporturi sociale reglementate prin norme juridice, raporturi a căror formare, modificare ori încetare are loc, de regulă, prin prezenţa unui fapt juridic (acţiunea omenească sau eveniment) şi în care părţile se manifestă ca titulare de drepturi şi obligaţii, care se realizează, dacă este necesar, prin forţa coercitivă a statului.

În concepţia altor autori , raportul juridic este un raport reglementat de norma juridică „între persoane, prin actul juridic, referitor la un anume obiect”, „are caracter categoric normativ”, „reprezintă un comandament”, „implică ideea de obligaţie”, „consacră valori”.