Obligația de întreținere între părinți și copii

Obligatia legala de intretinere, asa cum o arata si titlul, nu este o conventie stabilita de parti pentru furnizarea intretinerii, ci este o obligatie impusa de lege unei persoane, de a acorda altei persoane, mijloacele necesare traiului.

Obligatiile legale de intretinere prevazute de lege sunt:

- intre sot si sotie;

- intre parinti si copii (intre adoptat si adoptator);

- intre bunici si nepoti sau stranepoti;

-intre frati si surori;

- intre fostii soti a caror casatorie a fost desfacuta prin divort dar numai daca casatoria a fost desfacuta din vina celuilalt sot sau a caror casatorie a fost desfiintata, avand dreptul la intretinere numai sotul de buna credinta);

- sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot, are obligata de intretinere fata de acel copil, iar daca copilul a fost intretinut cel putin zece ani, va putea fi obligat si el la randul sau la intretinere, în cazul starii de nevoie a sotului.

Aceasta obligatie ocupa, prin finalitatea sa, un loc central in cadrul raporturilor patrimoniale dintre parinti si copii, intrucat ea a fost instituita in special pentru a asigura bune conditii materiale de crestere si de educare a minorilor.

Obligatia de intretinere dintre parinti si copii minori este o obligatie in solidum, in sensul ca ambii parinti sunt obligati in comun la intretinere, fiecare urmand sa contribuie proportional cu mijloacele sale. Fiecare parinte poate fi urmarit pentru intreaga intretinere, el putand apoi sa se intoarca cu actiune in regres impotriva celuilalt parinte pentru partea care ii revine. Daca unul din parinti este lipsit de mijloace materiale, celalalt parinte este obligat sa suporte in intregime obligatia de intretinere. Aceasta situati eeste identical si atunci cand unul dintre parinti este decedat.

Aceasta obligatie de intretinere dintre parinti si copii se face atat in cazul in care copilul este minor cat si in cazul in care acesta este major. Specificul acestei categori de obligatii este ca, in cazul in care copilul este minor, starea de nevoie nu se datoreaza faptului ca este incapabil sa munceasca la fel ca persoanele majore, ci ca el este in perioada de formare si urmeaza un proces de scolarizare.

Atingand varsta majoratului, copilul are capacitatea de a munci, si de ragula realizeaza venituri din munca sa. Odata cu varsta majoratului obligatia de intretinere capata,din acest motiv, un caracter mai pronuntat de reciprocitate, astfel copilul are obligatia de a contribui la intetinerea parintelui sau in caz de necessitate, fara a se putea apara cu considerente subiective despre modul in care parintele l-a intretinut cat timp a fost minor. Daca minorul insusi, dupa 16 ani realizeaza castiguri din munca el nu mai este considerat in nevoie si isi pierde dreptul la intretinere din partea parintilor sai, chiar mai mult decat atat, el este obligat sa-si intretina parintii in caz de necesitate.

In cazul copiilor minori, debitori ai obligatiei de intretinere sunt parintii, indiferent daca acestia sunt din casatorie, din afara acesteia sau din adoptie.