Obligațiile vânzătorului în vânzarea internațională de mărfuri

Dupa ce stipuleaza obligatiile specifice vanzatorului si cumparatorului, Conventia precizeaza care sunt regulile comune obligatiilor vanzatorului si cumparatorului.

Rezolutiunea contractului

Dupa modul in care opereaza, rezolutiunea poate fi declarata printr-un act unilateral de catre partea interesata ori poate sa rezulte din acordul partilor.

Declaratia de rezolutiune a contractului are efect numai daca s-a facut prin notificare catre celalalta parte. In baza Conventiei, daca notificarea este este facuta in temeiul dispozitiilor acesteia si prin mijloace adecvate imprejurarilor, o intarziere sau o eroare in transmiterea comunicarii sau daca aceasta nu a ajuns la destinatie, nu priveaza celalalta parte contractata de dreptul de a se preleva de ea.

In contractlele cu predari succesive, daca neexecutarea de catre o parte a unei obligatii privind o predare constituie o contraventie esentiala la contract in legatura cu predarea respectiva, cealalta parte poate declara contractul rezolvit pentru acea predare.

In cazul in care neexecutarea de catre o pare a unei obligatiuni privind o predare da celeilalte parti motive serioase pentru a crede ca se va produce o contraventie esentiala la contract in legatura cu obligatiile viitoare, partea respectiva poate declara contractul rezolvit pentru viitor, cu conditia de a o face intr-un termen rezonabil.

Riscurile contractului

In progresul negocierilor, s-a acordat o atentie deosebita definirii cu cat mai mare precizie a momentului transferului riscurilor. S-a convenit ca regula o constituie ca riscurile se transmit de la vanzator la cumparator in momentul predarii marfii.

Pierderea sau deteriorarea marfurilor survenita dupa transferul riscurilor catre cumparator, nu-l elibereaza pe acesta de obligatia de plata a pretului, afara de cazul in care acestea sunt imputabile vanzatorului: in cazul in care vanzarea se refera la marfuri care nu sunt inca individualizate, se considera ca marfurile sunt puse la dispozitia cumparatorului numai in momentul in care ele au fost in mod clar identificate, in scopul executarii contractului.

Daca vanzatorul este tinut sa remita marfurile transportatorului intr-un loc determinat, riscurile nu sunt transferate cumparatorului, ci vanzatorul are obligatia de a-si asuma riscurile pana in momentul in care marfurile sunt remise transportatorului in locul respectiv.

Riscurile sunt transferate cumparatorului cand el preia marfurile ori – daca nu face acest lucru la timpul potrivit – riscurile sunt transferate cumparatorului din momentul in care marfurile sunt puse la dispozitia sa, iar el savarsesste o contraventie la contract prin nepreluarea lor. Daca cumparatorul trebuiesa preia marfurile in alt loc – decat sediul vanzatorului – riscurile sunt transferate in momentul in care este efectuata predarea, iar cumparatorul cunoaste ca marfurile au fost puse la dispozitia sa in locul respectiv. Conventia stipuleaza ca in cazul in care vanzatorul a comis o contraventie esentiala la contract, dispozitiile enuntate mai sus nu aduc atingere mijloacelor de care dispune cumparatorul in raport de contraventia respectiva.

Transferul riscului constituie un efect al contractului – ce se afla la dispozitia partilor – fiind de domeniul autonomiei de vointa, ceea ce se concretizeaza in preocuparea partilor sa reglementeze in fiecare contract aceasta problema, care intereseaza in cel mai inalt grad pe fiecare dintre ele. In cazul in care lipseste o stipulatie contractuala, problema riscurilor contractuala este guvernata de legea care reglementeaza contractul, asa cum reglementeaza orice alt efect al acestuia.

In unele sisteme de drept privat, cum eset cel olandez, riscurile se transmit cumparatorului in momentul individualizarii bunului. In alte sisteme de drept, cum este cel german, riscurile contractului se transmit in momentul predariii bunului cumparatorului. In acest sistem de drept, este vadita interdependenta intre transmiterea riscurilor contractului si transmiterea dreptului de proprietate.