Obligațiunile

Obligatiunile (numite si titluri de renta daca sunt emise de stat) sunt titluri reprezentate prin dreptul de creanta al proprietarului asupra emitentului. Concret, societatea are nevoie la un moment dat de finantare si se imprumuta prin emisiune de obligatiuni de la persoane fizice si juridice interesate, cumparartori ai acestor obligatiuni(firma care emite obligaţiunea se numeşte debitor, iar cea care o deţine se numeste creditor).Finantarea prin obligatiuni reprezinta pentru societatile comerciale o alternativa la imprumutul bancar.

Datorita venitului cert pe care il aduc obligatiunile, acestea se mai numesc si valori mobiliare cu risc scazut si cu venit fix, tranzactionabile pe pietele bursiere organizate. Motivul pentru care acestea nu au fost analizate de noi pana in prezent este ca acest instrument foarte important al pietei de capital este practic inexistent in Romania, la acest moment.

Posesorul unei obligatiuni este o persoana care a imprumutat o anumita suma de bani emitentului, in anumite conditii, obligandu-l astfel pe cel imprumutat de a-l remunera, prin varsarea periodica a unei sume proportionala cu totalul imprumutului si care se numeste, de obicei, dobanda.

„(1) Detinatorii de obligatiuni se pot intruni in adunare generala, pentru a delibera asupra intereselor lor.

(2) Adunarea va fi convocata pe cheltuiala societatii care a emis obligatiunile, la cererea unui numar de detinatori care sa reprezinte a patra parte din titlurile emise si nerambursate sau, dupa numirea reprezentantilor detinatorilor de obligatiuni, la cererea acestora.

(3) Dispozitiile prevazute pentru adunarea ordinara a actionarilor se aplica si adunarii detinatorilor de obligatiuni, in ce priveste formele, conditiile, termenele convocarii, depunerea titlurilor si votarea.

(4) Societatea emitenta nu poate participa la deliberarile adunarii detinatorilor de obligatiuni, in baza obligatiunilor pe care le poseda.

(5) Detinatorii de obligatiuni vor putea fi reprezentati prin mandatari, altii decat administratorii, directorii, respectiv membrii directoratului, ai consiliului de supraveghere ori cenzorii sau functionarii societatii. Alin. (5) al art. 171 a fost modificat de pct. 125 al art. I din LEGEA nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.”

La scadenta, proprietarul primeste banii investiti initial, plus dobanda anuala (cupon). Cele mai multe obligatiuni sunt la purtator, nefiind emise nominal, aceasta fiind o garantie usor de tranzactionat. In functie de termenul pana la scadenta, imprumutul este rambursat, in majoritatea cazurilor, la maturitate, insa pot exista obligatiuni rascumparate partiale sau cu optiuni incluse. Multe dintre obligatiunile guvernamentale au termene de pana la 30 de ani, insa exista si cazuri de obligatiuni permanente, pentru care guvernul plateste dobanzi indeajuns de mari, in functie de inflatie.

Calitatea debitorului este evaluata de agentii de rating, cele mai cunoscute fiind Moody's si Standard&Poor's, ambele americane. Cel mai ridicat grad de calitate, acela fara risc, este AAA si scade pana la D (in imposibilitate de a plati banii). Rating-urile acordate scad de la AAA, AA, A la BBB, unde exista un prag specific. Sub acesta, obligatiunile sunt "murdare" sau "sub gradul de investitie" .

Obligatiunile se emit prin oferta publica numai prin intermediul unei societati specializate de intermediere denumita societate de servicii de investitii financiare (SSIF). Acestea coordoneaza toate operatiile legate de finantarea prin obligatiuni: elaborarea prospectului de emisiune conform parametrilor

stabiliti alaturi de firma emitenta, coordonarea operatiunilor de vanzare a obligatiunilor, relatia cu autoritatile pietei de capital, listarea obligatiunilor.

Pe termen lung, din punct de vedere statistic, profitul oferit de obligatiuni este mai mic decat in cazul actiunilor, insa riscul este mai scazut.