Oferta de a contracta

Noțiune. Reglementare

Oferta (numită în limbajul tradițional “policitațiune”) este propunerea pe care o persoană o face unei alte personae sau publicului în general, de a încheia un contract în anumite condiții. Ea reprezintă o manifestare unilaterală de voință prin care emitentul face cunoscută terților intenția sa de a contracta și condițiile esențiale ale contractului. Oferta poate fi exprimată prin oricare din modalitațile de exteriorizare a voinței juridice: expres, în scris sau verbal, ori tacit. Spre deosebire de vechea reglementare, în cadrul căreia nu regăseam nicio prevedere legală, legiuitorul a afectat ofertei de a contracta o serie consistentă de texte legale: art 1187-1195 Codul civil.

Faza negocierii contractului poate să cuprindă o serie de oferte și contraoferte. Cât timp unei oferte i s-a răspuns printr-o contraofertă sau printr-o pretinsă acceptare care în realitate modifică termenii ofertei primare și nu poate fi astfel considerate acceptare, nu avem de a face cu un contract valabil încheiat. De aceea, în acest schimb succesiv de oferte, emitentul ofertei de a contracta este acela care propune ultimul element essential al contractului. În acest sens, conform art. 1188 alin (2) Codul Civil, “Oferta poate proveni de la persoana care are inițiativa încheierii contractului, care îi determină conținutul sau, după împrejurări, care propune ultimul element essential al contractului”. Uneori, “acordul suficient” nici măcar nu permite identificarea autorului ofertei pentru că nu permite identificarea clară a ofertei ți pe aceea a acceptării, elementele esențiale ale acordului fiind negociate separate și succesiv.

Clasificarea ofertei

Problema clasificării ofertei nu şi-a găsit o largă răspândire în literatura de specialitate, astfel cum mulţi autori în mod diferit privesc importanţa acestei probleme.

Totuşi, încercăm să relevăm o clasificare, ţinând cont de modalităţile care sunt expuse în literatura de specialitate.

Astfel, în funcţie de faptul cui îi este adresată oferta, deosebim, oferta adresată unei persoane determinate, oferta adresată unui grup de persoane şi oferta adresată publicului, fără a determina careva categorii de persoane.

In funcţie de faptul dacă este stabilit sau nu timpul în care poate fi acceptată oferta, deosebim, oferta făcută cu termen şi oferta făcută fără termen.

În funcţie de faptul în ce formă este exprimată oferta, deosebim oferta făcută tacit, verbal şi în scris.

Oferta adresată persoanei determinate în materie de efecte produce efecte doar către cel cui i-a fost adresată oferta, iar prin urmare doar acela poate s-o accepte sau să renunţe la ea.

Oferta adresată unui grup determinat de persoane presupune, că ofertantul specializează oferta delimitând cercul potenţialilor persoane ce vor avea capacitatea de a accepta oferta în funcţie de anumite criterii. Asemenea criterii pot servi domeniul activităţilor profesate, calificarea (profesionalismul), forma organizatorico-juridică de activitate etc.

Determinarea acestor criterii deseori ţine de specificul obiectului sau lucrării contractate. Uneori aceste criterii sunt expuse într-un mod expres în conţinutul ofertei, alteori existenţa lor rezultă în mod implicit, pornind de regulă de la natura obiectului contractat. Astfel, în cazul în care o persoană înaintează oferta de a procura servicii de consultanţă juridică, oferta este adresată în mod implicit persoanelor care profesează în domeniul jurisprudenţei.

Oferta făcută public constituie acea ofertă, după care, în mod expres sau implicit, nu poate fi determinată o persoană sau un careva grup de persoane cui i-ar fi fost adresată în special oferta.

Oferta făcută fără termen, constituie acea ofertă, pe care persoana ce o face nu determină limite în timp în ce priveşte termenul în care urmează a fi făcută acceptarea. Asemenea categorie de ofertă poate înceta a mai produce efecte doar în momentul în care ofertantul o retrage sau aceasta devine caducă.

Oferta făcută cu termen constituie oferta în care cel ce o face, stabileşte în ce termen este posibil să fie făcută acceptarea. Importanţa determinării termenului în care poate fi făcută acceptarea reiese din faptul că după expirarea acestuia ofertantul nu este obligat să realizeze careva acte suplimentare în vederea retragerii ofertei - aceasta se consideră retrasă la scadenţă. Unii autori, însă, consideră, că expirarea termenului nu constituie moment al încetării efectelor ofertei, astfel cum ofertantul poate eventual admite şi o acceptare întârziată.

Considerăm incorectă o asemenea viziune a problemei, având în vedere faptul că în cazul propunerii făcută cu întârziere, calificată de aceşti autori drept acceptare realizată, nu poate fi examinată drept acceptare a unei oferte, ci o ofertă nouă, deoarece aşa-zisa acceptare se referă deja la o ofertă expirată, ce nu produce efecte.

Deci, aceasta apare drept o nouă ofertă care va fi acceptată eventual de cel ce anterior a făcut o ofertă în termen. Acest fapt reiese din efectele pe care le produce oferta făcută anterior - inexistenţa la momentul survenirii propunerii.