Ombudsman-ul European

Unul din drepturile cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene este acela de a depune plângere la ombudsmanul european cu privire la cazurile de administrare defectuoasa în cadrul institutiilor, organismelor sau agentiilor UE.

În exercitarea functiilor sale, ombudsmanul (mediatorul) european nu poate ancheta plângerile cu privire la proasta administrare nationala, regionala sau locala a statelor membre ale UE.

Pentru a explica ce înseamna administrare defectuoasa trebuie mai întâi sa întelegem ce reprezinta buna administrare.

Astfel, prin „buna administrare” vom întelege dreptul fiecarei persoane de a beneficia de un tratament impartial, echitabil si de un termen rezonabil din partea institutiilor, organismelor si agentiilor Uniunii în ceea ce priveste problemele sale. Acest drept presupune în special:

a. dreptul fiecarui cetatean de a fi ascultat înainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa o afecteze într-un mod negativ;

b. dreptul de a avea acces, al oricarei persoane, la dosarul propriu cu respectarea intereselor legale referitoare la confidentialitate si de secretul profesional;

c. îndatorirea administratiei de a-si motiva deciziile.

NUMIREA SI DESTITUIREA DIN FUNCTIE A MEDIATORULUI EUROPEAN

Potrivit art. III –237 din Partea a III-a din „Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa (proiect), intitulata „Politicile si functionarea Uniunii” Parlamentul European este cel care îl numeste pe Mediatorul European. Acesta din urma este numit dupa fiecare alegere de catre Parlamentul European pe durata mandatului sau. Mandatul poate fi reînnoit.

La cererea Parlamentului European, daca nu mai îndeplineste conditiile necesar exercitarii atributiilor pentru care a fost ales sau daca a comis o fapta grava, mediatorul poate fi destituit de catre Curtea de Justitie.

APARITIA SI ATRIBUTIILE INSTITUTIEI MEDIATORULUI EUROPEAN

Sistemul ombudsmanului a fost utilizat pentru prima data în Suedia în anul 1809 de Parlamentul RIKSDAG care dorea ca ombudsmanul (a carui datorie oficiala era sa investigheze plângerile publice împotriva actiunilor guvernului) sa controleze modalitatea în care guvernul îsi conducea afacerile.

În anul 1997, Suedia avea 4 ombudsmani care trebuie atât sa controleze agentiile locale si nationale ale guvernului, functionarii publici si alti oficiali, cât si sa sustina drepturile individuale împotriva administrarii defectuoase si abuzului birocratic.

Ombudsmani îsi împart atributiile în doua parti: în primul rând ei investigheaza plângerile cetatenilor (în Suedia anual sunt înregistrate circa 3500 de plângeri); în al doilea rând, ei stau cu ochii atintiti asupra agentiilor si institutiilor aflate sub controlul lor si pornesc investigatii din propria initiativa. La terminarea investigatiilor, puterile ombudsmanului sunt limitate în sensul ca sunt obligati sa faca recomandari care de obicei sunt implementate.

Sistemul suedez a folosit ca model si acum exista ombudsmani în foarte multe tari inclusiv în Finlanda, Danemarca, Noua Zeelanda, Norvegia, Marea Britanie, Germania, Israel, România, precum si în diferite state si orase din Statele Unite si în provinciile Canadiane. În Suedia ca si în alte tari, sistemul a fost extins în domenii speciale ca de exemplu problemele consumatorilor si oportunitatile legale care au proprii sai ombusdmani.

Institutia Mediatorului European a fost înfiintata prin Tratatul de la Maastricht în 1992. În 1995 Parlamentul European a ales primul Mediator European, în persoana domnului Jacob Söderman, care a fost avocat al poporului si ministru al justitiei în Finlanda. În octombrie 1999, Parlamentul European l-a reales pe domnul Söderman pentru un nou mandat de cinci ani.

Începând cu data de 1 aprilie 2003 acest post este detinut de profesorul P. Nikiforos Diamandouros, fost mediator national (functie sinonima a celei de „Avocat al Poporului”) în Grecia.