Ombudsmanul European

I. ISTORIC

În ultimele decenii, tot mai multe ţări au introdus în sistemul juridic naţional o instituţie receptată din practica parlamentară suedeză, care are ca rol soluţionarea plângerilor ce i se adresează de către cetăţenii care pretind că drepturile lor au fost încălcate de funcţionari sau autorităţi ale administraţiei publice. Este vorba de instituţia „Ombudsmanului”

Instituţia Ombudsmanului s-a răspândit în toate ţările nordice la jumătatea secolului 20. În Danemarca instituţia Ombudsmanului poporului a fost creat în 1955 iar în Norvegia primul Stortingets Ombudsman a fost creat în 1962. În ambele ţări, puterile Ombudsmanului sunt mai limitate decât ale instituţiilor similare din Suedia şi Finlanda. Mai târziu instituţia s-a răspândit în alte părţi ale lumii, în special urmărind modelul Danez.

Treptat instituţia Ombudsmanului se răspândeşte în toate părţile lumii. Anii 1970 au demonstrat că instituţia Ombudsman –ului a găsit terenul potrivit pentru a se răspândi în Noua Zeelandă şi provinciile canadiene şi statele australiene. Până în prezent instituţii asemănătoare au fost înfiinţate în aproape toate ţările europene. Instituţii asemănătoare funcţionează în unele ţări africane dar şi în state central şi sud americane.

Iniţial instituţia ombudsmanului s-a format în Suedia în anul 1809. Anterior însă, în această ţară exista practica ca Parlamentul să numească un împuternicit al său, investit cu prerogativa de a cerceta şi soluţiona plângerile persoanelor vătămate în drepturile lor prin abuzuri ale administraţiei regale (în anul 1766, a fost ales primul obudsman – procuror parlamentar – având ca model funcţia de ombudsman al regelui creată la 1713).

Ombudsmanul avea sarcina de a promova aplicarea uniformă a legilor, şi de a semnala inadvertenţele legislative. Avea posibilitatea de a îşi îndeplini atribuţiile prin efectuarea de inspecţii şi prin primirea de plângeri.

În limba suedeză „ombud” înseamnă mandat, procură, împuternicire. Prin raportare, ombudsman desemnează instituţia învestită de Riksdag printr-un mandat de reprezentare să examineze plângerile ce i se adresează de cei ce pretind că le-au fost încălcate drepturile garantate de Constituţie. Ombudsmanul poate fi definit ca autoritatea numită de Parlament şi răspunzător faţă de acesta, căruia i se conferă prin Constituţie sau printr-o lege specială dreptul de a soluţiona plângerile ce i se adresează de către cetăţenii care pretind că organele executive le-au încălcat sau nesocotit drepturile recunoscute la nivel constituţional.

Conform IOI (International Ombudsman Institute) în prezent în aproximativ 140 de ţări funcţionează Ombusdman-i. În unele ţări aceste instituţii sunt regionale sau locale, Italia sau Germania de exemplu sunt ţări care nu au o instituţie parlamentară a Ombudsman.

Practic instituţia Ombudsmanului a căpătat caracter universal fiind întâlnită pe toate continentele, indiferent dacă este consacrată la nivel naţional sau regional, sau dacă atribuţii generale sau specializate pe domenii.

Uniunea Europeană a creat postul Ombudsmanului European în anul 1995. Rolul Ombudsmanului European este de a supraveghea activităţile instituţiilor uniunii europene şi de a se asigura că acestea respectă principiile unei bune guvernări. Primul titular al acestui post a fost Jacob Söderman care anterior îndeplinise aceiaşi funcţie în Parlamentul Finlandez .

II. INSTITUŢIA OMBUDSMANULUI EUROPEAN

Instituţia Ombudsmanului European a fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în 1992 şi intrat în vigoare în anul 1993, având ca scop atingerea obiectivelor de democratizare şi de transparenţă administrativă . În 1995 Parlamentul European a ales primul Ombudsman European, în persoana domnului Jacob Söderman, care a fost avocat al poporului şi ministru al justiţiei în Finlanda. În octombrie 1999 Parlamentul European l-a reales pe domnul Söderman pentru un mandat de cinci ani.

În prezent, Ombudsmanul European este P. Nikiforos Diamandouros, Acesta a fost avocatul poporului naţional al Greciei şi a fost ales de Parlamentul Europei şi deţine postul începând cu 1 aprilie 2003.

Ombudsmanul European îşi îndeplineşte îndatoririle în conformitate cu competenţele conferite instituţiilor şi organismelor comunitare prin Tratate.

Ombudsmanul European nu poate interveni în cazuri deferite tribunalelor şi nu poate pune sub semnul întrebării fundamentarea hotărârilor pronunţate de un tribunal.

În cadrul instituit de Tratatele menţionate anterior şi de condiţiile prevăzute în acestea, Ombudsmanul European ajută la descoperirea cazurilor de proastă administrare din activitatea instituţiilor şi organismelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă atunci când acţionează în calitate juridică, şi face recomandări în vederea stopării acestora. Nici o acţiune a unei alte autorităţi sau persoane nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului European.

Ombudsmanul European investighează plângerile privind administrarea incorectă în instituţiile şi organele Uniunii Europene. Instituţiile includ, de exemplu, Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European. Agenţia Europeană a Mediului şi Agenţia Europeană pentru Siguranţa şi Sănătatea la Locul de Muncă constituie exemple de organe ale Comunităţii pe care acesta le poate investiga. Doar Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă activând în rolul lor juridic nu cad sub incidenţa acestei jurisdicţii.

De obicei Ombudsmanul European conduce cercetările în baza reclamaţiilor, dar poate demara cercetări şi din proprie iniţiativă.

Ombudsmanul investighează cazurile de administrare neproductivă sau incorectă. Multe din plângerile adresate Ombudsmanului European privesc întârzieri administrative, lipsa de transparenţă sau refuzul la accesul la informaţii. Câteva se referă la relaţiile de muncă dintre instituţiile europene şi agenţiile acestora, angajarea de personal şi desfăşurarea concursurilor. Altele sunt legate de relaţiile contractuale dintre instituţiile europene şi firmele private de exemplu cazuri de terminare neaşteptată a contractelor.

Întrucât Ombudsmanul European, care poate acţiona şi din proprie iniţiativă, trebuie să aibă acces la toate elementele necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor sale; în acest scop, instituţiile şi organismele comunitare sunt obligate să îi furnizeze Ombudsmanului European, la cererea acestuia, orice informaţii pe care acesta li le solicită, cu excepţia cazurilor în care există motive suficient de temeinice pentru păstrarea secretului, şi fără a aduce atingere obligaţiei Ombudsmanului European de a nu divulga astfel de informaţii.