Ora de religie în școala românească și UE

ARGUMENT

Studiul religiei este prezent în toate țările europene care se implică, organizează și finanțează predarea acestei materii, iar statutul religie de a fi predată confesional, făcând parte din trunchiul comun, deci obligatorie, nu este nicidecum neeuropean.

În toate țările din Uniunea Europeană, ora de religie este prezentă într-o formă sau alta în școlile publice finanțate de stat, diferențele ținând atât de statutul, cât și de organizarea și abordarea studiului religiei în școlile europene.

ORA DE RELIGIE ÎN ȘCOLILE PUBLICE DIN ROMÂNIA

Biserica și implicit religia au contribuit la dezvoltarea sistemului de învățământ din România, dinainte de 1800.

Înainte de 1800, caracteristica principală a sistemului educațional din Țările Române până la începutul epocii moderne, a fost cvasi- absența sa de-a lungul întregii perioade. Au existat foarte puține instituții cu rol educațional. Aceste școli sau academii ofereau o educație predominant de natură religioasă, precum și câteva noțiuni de educație științifică elementară. Limbile de predare au fost de regulă greaca și slavona în Moldova și Țara Românească și latina în Transilvania .

Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea scrisului în limba slavonă .

În Moldova, un Colegiu Latin este fondat la Cotnari, de către Iacob Eraclide. La 1634, este înființată la Iași, de către Vasile Lupu, Academia Vasiliană, cu predare în limba slavonă și latină, organizată după modelul Academiei Movilă din Kiev care era creată de mitropolitul Petru Movilă.

În anul 1741, Constantin Mavrocordat dispune o serie de măsuri pentru ridicarea nivelului cultural al poporului.

În secolul al 17-lea, Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești, a fondat Academia domnească de la București, în anul 1694.

Educația modernă începe să apară și în Transilvania și Banat, apar școli în marile orașe.

În Bucovina este înființat Liceul Teologic, care mai târziu devine Universitatea din Cernăuți.

Secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX- lea este marcat de organizarea educației în teritoriile care mai târziu urmau să formeze România Mare.

În perioada 1949 – 1958 întreg sistemul educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Începând din această perioadă ateismul științific a luat locul religiei.

După Revoluția din 1989, inițiativa organizării de ore de educație religioasă în cadrul școlilor publice din România a pornit în luna ianuarie 1990. Inițiativa reintroducerii religiei în școală a aparținut lui Nicolae Stoicescu, ministru al Cultelor și ulterior ambasador al României în Grecia, alături de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe. S-a avut în vedere un sistem de ore facultative pentru învățământul preuniversitar, fără notarea elevilor. Programa era menită să ofere o alternativă nu doar față de ”umanismul ateu” al vremurilor comuniste, ci și față de un anume ”umanism nihilist” care ar fi fost livrat elevilor.

Principiile generale ale învățământului preuniversitar se supun valorilor constituționale și ale Legii Educației Naționale. Conform Constituției României, art. 1 (3) ”România este un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme” .

În art. 32 (7) din Constituția României ”Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat de stat ”.

În anul școlar 1990 – 1991, disciplina Religie a fost introdusă în planul cadru datorită protocolului încheiat între Ministerul Învățământului și Biserica Ortodoxă. ”Educația moral – religioasă” a fost introdusă ca o disciplină facultativă și opțională (curriculum la decizia școlii), cu un conținut ecumenic și era predată de absolvenții institutelor teologice din țară.

În anul 1995, prin Legea educației nr. 84/1995 a fost introdusă oficial religia în școli.

Art. 9.1 din Legea 84/1995 prevedea următoarele: ”Planurile învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară. În învățământul primar este disciplină obligatorie, în învățământul gimnazial este opțională, iar în învățământul liceal și profesional este facultativă. Elevul, cu acordul părintelui sau tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea”.