Ordinea publică și efectele invocării ei în dreptul internațional privat

În trecut, înlăturarea aplicării legii străine era rar întâlnită, deoarece, conflictele între cutume apăreau mai ales în relaţiile interprovinciale, iar cutumele diferitelor cetăţi cuprindeau reguli relativ asemănătoare.

În secolul al XII-lea, atunci când persoane aparținând unor entități feudale diferite, invocau cutume diferite, judecătorul trebuia să aplice cutuma pe care o considera “superioară și totodată mai profitabilă”, însă în secolul XIV, se face distincția între statutele favorabile menite să protejeze persoana fizică în diverse raporturi juridice şi statutele odioase care aduceau restricţii sau care priveau bunurile.

În secolul al XVII-lea, Bouhier acordă un loc aparte legilor “excepționale” sau “manifest injuste”, dar ideea sa nu s-a răspândit ținând seama de sursa comună de inspirație a diferitelor cutume și de raritatea conflictelor de legi. În același secol, în doctrina olandeză apare din nou ideea respingerii aplicării legii străine, dacă ea contravine intereselor forului; legea străină nu se va aplica nici măcar în virtutea curtoaziei internaționale dacă aduce atingere ordinii juridice locale.

Începând cu secolul al XIX-lea , utilizarea excepţiei de ordine publică în dreptul internaţional privat ia amploare sub influenţa mai multor factori: apariţia codificărilor care accentuează particularităţile fiecărei legislaţii naţionale; dezvoltarea mijloacelor de comunicare care au contribuit la intensificarea relaţiilor dintre locuitorii ţărilor îndepărtate, reprezentând civilizaţii diferite; rezerva manifestată de judecătorii ţării forului faţă de legea străină. Este de menţionat cã, pentru prima dată , o concepţie generală despre ordinea publică apare în codul civil francez, această excepţie fiind utilizată ca un mijloc de apărare împotriva legii străine atunci când conţinutul acesteia pare inadmisibil sau inoportun.

Bartin în Franţa şi Cristian von Bar în Germania sunt cei care au sistematizat concepţia asupra excepţiei de ordine publică în dreptul internaţional privat, acceptată astăzi de toţi autorii şi consacrată în cvasitotalitatea codificărilor moderne de drept internaţional privat, precum şi în convenţiile internaţionale în materia conflictelor de legi. I.2 Noțiune

„Ordinea publică în dreptul internațional privat reprezintă un mijloc exceptional prin care se înlătură aplicarea legii străine competente atunci când este contrară principiilor fundamentale ale dreptului instanței ”. Expresia de ordine publică a fost preluată din dreptul intern.

Ordinea publică reprezintă ansamblul normelor juridice și al principiilor generale ale dreptului care consacră o nouă orânduire. Dispozițiile legale referitoare la ordinea politică, economică și socială au un caracter imperativ. Ele se impun voinței părților care trebuie să le respecte în exercitarea drepturilor concrete Ordinea publică intervine când legea străină este aplicabilă unui raport cu element de extraneitate. Legea străină competentă poate fi contrară ori în concordanță cu principiile fundamentale ale sistemului de drept al instanței. Invocarea ordinii publice depinde de legea locală, precum și de conținutul legii străine desemnată competentă. Pentru fiecare în parte, legea va stabili dacă aplicarea legii străine încalcă un principiu fundamental de drept al forului. Așadar, ordinea publică în dreptul internațional privat constituie o excepție de la aplicarea legii străine.

Ordinea publică în dreptul internaţional privat diferă de la un stat la altul.

Invocarea ordinii publice nu se face în general împotriva legii străine competente, ci împotriva aplicării ei în cauza respectivă, adică împotriva rezultatului la care s-ar ajunge dacă s-ar aplica legea străină în cauza respectivă. Ordinea publică nu este absolută , ci relativă.

I.3 Condițiile conform cărora poate fi invocată ordinea publică sunt:

- Prima condiție presupune că legea străină trebuie să fie competentă a reglementa raportul cu element de extraneitate;

- A doua condiție, legea străină aplicabilă trebuie să fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului instanței;

II. Caracterele ordinii publice de drept internațional privatII.1. Din punct de vedere spaţial Ordinea publică de drept internaţional privat are un caracter naţional, în conţinutul său, se interpretează prin prisma dreptului intern al statului forului, aceasta diferã de la o ţara la alta

În acest sens, putem da un exemplu foarte des întalnit, cãsãtoria a doi cetãţeni strãini, de religii diferite, celebratã în Belgia, este recunoscutã, întrucât este conform ordinii publice de drept internaţional privat.