Organizarea Judecătorească și Reformele din Timpul Domniei lui Alexandru Ioan Cuza

“Alexandru Cuza s-a născut la 20 martie 1820 şi, ca mulţi tineri de rangul său, a urmat cursurile unui pension francez din Iaşi, şi apoi a plecat la Paris pentru a-şi desavârşi studiile. Întors acasă, el a făcut parte din mişcarea reformistă de la 1848 din Iaşi, fiind pentru scurt timp exilat. În anii ’50 a ocupat diverse funcţii administrative şi a fost constant avansat în grad de militar. Când a fost ales domnitor, era comandantul miliţiilor din Moldova. Cuza şi-a datorat fără îndoială victoria în alegeri îndelungatei sale activităţi în slujba patriotismului, poziţie vădit unioniste şi ideilor politice şi sociale liberale, dar nu radicale ” .

„În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Paris, în fiecare Principat erau numite caimacamii, constituite din trei persoane, având misiunea de pregătire a alegerilor pentru Adunarile Elective, acestea, la rândul lor, urmând a-i alege pe cei doi domnitori. În octombrie 1858, în Moldova erau numiţi : Anastasie Păun, Vasile Sturdza şi Ştefan Catargiu; primii doi erau unionişt binecunoscuţi , al treilea era un mare boier cunoscut pentru opiniile lui retrograde ” . „Alegerile pentru domn se desfasoară în ziua de 5/17 ianuarie 1859, în clădirea Muzeului de istorie naturală. Deorece, cu prilejul procedurii de validare a candidaţilor , Gr. M. Sturdza era invalidat, susţinătorii acestuia trecând de partea candidaturii lui Al. I. Cuza, restul depuţatilor conservatori, adepţi ai lui M. Sturdza, luându-le exemplul, trec şi ei de partea lui Cuza. Astfel, Cuza era ales, în unanimitate (48 de voturi din 48 ale deputaţilor prezenţi, candidatul, conform Regulamentului, abţinandu-se de la vot)” .

„În Ţara Românească, situaţia era mai dificilă, perspectiva alegerii unui domn din rândul candidaţilor partidei naţionale fiind foarte incerte, dupa ce, în urma alegerilor pentru Adunarea Electivă (desfăşurate între 8 şi 12 ianuarie), majoritatea acesteia era constituită din conservatori, partizani ai lui Gh. Bibescu şi B. Ştirbei (conform evaluării unui diplomat străin, dintr-un total de 76 deputaţi, 46 erau conservatori)” .

„Lucrările Adunarii Elective încep la 22 ianuarie 1859, în condiţiile în care dealul Mitropoliei şi curtea Adunarii unde se desfăşurau dezbaterile erau înconjurate de o mulţime de oameni (mobilizaţi prin acţiunile de propagandă ale unor înflăcaraţi partizani ai Unirii: N.T. Orăşanu, Gr. Serurie, s.a.). Şi aici, ca şi în Moldova, în rândul deputaţilor aparţinând partidei naţionale, a existat iniţial o incertitudine asupra candidatului unic care urma să fie sprijinit, în cele din urmă, în ziua premergătoare datei fixată pentru alegerea domnului, propunerea lui Dimitrie Ghica, de susţinere a candidaturii domnului Moldovei, fiind acceptată în unanimitate de acest grup de deputaţi” . „Ca atare, în urma acestei înţelegeri, în şedinţa oficială, prin votul secret, candidatul propus, domnul Moldovei, a fost ales în unanimitate (64 de voturi din 64 ale deputaţilor prezenţi)” . „Dubla alegere, fiind acceptată de marile puteri, a pus baza unirii celor două Ţări Române. S-a format România modernă. După recunoaşterea dublei alegeri de Poartă, se formează un singur guvern(1862). Pe timpul domniei lui Alexandru I. Cuza, au fost efectuate mai multe reforme, care au pus baza legislativă a României moderne. În componenţa României a intrat şi Sudul Basarabiei, care din 1856 se afla în hotarele Moldovei.”

„Printre marile probleme a căror rezolvare l-a preocupat pe Alexandru Ioan Cuza a fost aceea a unificarii politico-administrative. Intr-adevăr în Moldova şi in Ţara Românească, în anul 1859, erau în vigoare pentru aceleaşi instituţii legi diferite. Astfel, pentru dreptul civil, în Muntenia se aplica legiuirea Caragea, iar în Moldova Codul Calimach. În ceea ce priveşte dreptul penal, în Ţara Românească, sub domnia lui Barbu Ştirbei, în anul 1850, fusese promulgat un cod penal şi o procedură penală adoptată după legile corespunzătoare franceze, în timp ce în Moldova rămăsese în vigoare „Condica Criminală” din 1820-1826, inspirată din legiuirea penală austriacă de la 1803.”