Originea Dreptului

Dreptul nu a existat de la inceput. Primele forme rudimentare care s-au impuns treptat ca tradiții, obiceiuri și desprinderi. Ele au apărut in epoca primitivă, când au inceput a se închega primele colectivități umane sau in societățile arhaice, concomitent cu primele forme de organizare in gintă, trib, familie. De respectarea acestor tradiții era interesată intreaga colectivitate, aceasta fiind un mod de supraviețuire pentru ei. Asigurarea respectării lor era dată de motivații interne morale si religioase mistice, dar și de măsurile care erau luate de către colectivitate si de conducerea acestora, în cazul incălcării regulilor.

Odată cu evoluarea oameniilor, normele de conduită au evoluat si ele, adaptându-se noului stadiu al dezvoltării sociale. Odată cu dezvoltarea sociala, si sancțiunea care era aplicata in cazul in care incalcării normelor de supraviețuire din trib a devenit mai blândă, de la pedepsirea cu moartea s-a trecut la sanțiunea expulzării din trib.

Datorită nevoilor și intereselor care cresc pe zi ce trece este necesară o nouă formă de organizare a societății. Noua organizare trebuia să raspundă cerințelor noii stări sociale și din punct de vedere economic. Aceasta organizare era caracterizată prin: 1. Existența unei forțe publice, 2. Împărțirea cetățenilor în funcție de criteriul teritorial; 3. Înlocuirea normelor obștesti cu norme care treptat capată character juridic.

Primele reguli cu caracter juridic sunt cele apărute în Egipt încă de la sfârşitul mileniului IV î.e.n., începutul mileniului III î.e.n în India. În China la mijlocul mileniului III î.e.n. Apoi în Grecia – Sparta şi Atena – precum şi la Roma şi reflectau gradul de dezvoltare a societăţii sclavagiste în care proprietatea stăpânilor de sclavi asupra mijloacelor de producţie, cât şi asupra producătorilor era foarte puternică.

Apariția si formarea dreptului este un proces complex căruia nu i se poate preciza o dată fixă la care a luat naștere, fiindcă normele din acea perioada a începuturilor societății omenești erau destul de nedefinite, ele imbinându-se cu numărul mare de datini, obiceiuri, practice religioase.

Putem spune ca constituirea dreptului ca o entitate precisă a inceput odata cu formarea puterii publice ca putere de stat in țările orientului antic, precum și în antichitatea Greco-Romană. În această perioadă, alături de normele juridice cutumiare, dreptul scris, ilustrat au apărut și acte normative special - care mai tarziu au devenit adevărate monumente legislative intrând în istoria dreptului si a culturii umane: Legile lui Solon – la greci, Legile lui moise (Decalogul) - la evrei sau Legea celor XII table – la romani; Codul lui Manu – in India; Codul lui Hammurabi in Mesopotamia (Babilon).

Obiceiurile, tradițiile si datinile, acele legi primitive, în anumite zone au fost incorporate in Coduri. Acele coduri puteau fi modificate pe parcurs in mod deliberat în anumite situații. O nouă eră incepe, odată cu apariția codurilor. După această epoca, sistemul juridic evoluează mereu, dar acest lucru se datorită și dorinței de inbunătățire a traiului de viață. Este incontestabil faptul că cea mai mare parte a omenirii nu a arătat nici ce-a mai mică dorinţă ca instituţiile sale civile ar trebui să fie îmbunătăţite. În acele vremuri, ocazional, anumite seturi de obiceiuri erau răsturnate in mod violent şi înlocuite de altele care erau mai mult pe placul noului conducător. Dar şi aici exista un cod primitiv, pretindea ca are o origine supranaturală, si era extins foarte mult şi distorsionat în formele cele mai surprinzătoare, prin incăpățânarea oamenilor de al interpreta in mod sacru. Acestea erau doar mici excepţii, în câteva zone ale lumii, dar nu a fost nimic ca ameliorarea treptată a unui sistem juridic.