Parlamentul ca instituție legislativă

Institutia politica legislativa. Parlamentul

Alaturi de institutia sefului statului si guvern, parlamentul constituie, in cadrul oricarei societati democratice, institutia politica cu rol major in structurarea si functionarea acesteia. Ea este creatia politica a burgheziei, a aplicarii in practica a principiilor separatiei puterii si al reprezentativitatii promovate de aceasta clasa. Aparuta inca din perioada moderna, de-a lungul vremii aceasta institutie a cunoscut numeroase transformari, atat in modul de constituire, structurare, functionare, al atributiilor si functiilor, cat si in privinta rolului si locului in societate, a relatiilor cu celalalte institutii ale statului.

1. Constituirea parlamentului

Modul de constituire a parlamentului are o deosebita importanta pentru rolul si locul acestuia in societate, a conferirii autoritatii sale si totodata in aprecierea nivelului dezvoltarii vietii democratice. Practica social-politica a pus in evidenta existenta a trei cai, moduri de constituire a parlamentului:

a)numirea partiala sau totala a membrilor parlamentului;

b)constituirea sa pe calea electorilor, a censului;

c)votul universal.

a)Numirea partiala a membrilor parlamentului este caracteristica perioadei moderne, atunci cand monarhul sau presedintele in calitatea sa de sef al statului isi rezerva dreptul de a numi o parte a legislativului, din dorinta de a-l controla si chiar subordona. Este o prelungire intarziata a vechiului absolutism, o incercare de mentinere intr-un fel sau altul a acestuia.

Si astazi, intr-un anumit fel destul de multe sisteme constitutionale, indeosebi sistemele bicamerale mai pastreaza formula numirii unor senatori de drept sau pe viata. Asa este cazul in S.U.A., Iordania, Italia. Ea priveste pe fostii presedinti, prim-ministri, lideri religiosi, personalitati politice, culturale, artistice. Cel mai concludent exemplu este Italia, unde presedintele prin prerogativele constitutionale poate numi cinci cetateni cu o prestatie deosebita, ca senatori pe viata.

O asemenea situatie pare mai mult ca o recompensa a natiunii fata de activitatea depusa de aceste personalitati, ca o recunoastere a meritelor lor. Ea nu este in masura sa modifice sau sa influenteze structura si activitatea parlamentului, sa-i confere o alta orientare politica.

Sunt insa si sisteme constitutionale, unde, in baza unor dispozitii legale anumite categorii sociale in special minoritatile nationale care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului, primesc reprezentare in parlament.

Si in Romania sistemul constitutional prevede ca, in afara de minoritatea maghiara, toate celalalte minoritati nationale, sirbi, cehi, slovaci, rusi , lipoveni, greci, albanezi, bulgari, polonezi, ucrainieni, etc., care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului sunt reprezentati in parlament, in Camera Deputatilor. O asemenea situatie trebuie privita mai mult ca un gest de dezvoltare a vietii democratice, de creare a conditiilor pentru reprezentarea tuturor categoriilor sociale si nationale.

Ramane totusi o realitate faptul ca, in anumite sisteme constitutionale o parte a membrilor parlamentului, in special a senatului, sunt numiti. Desi in cele mai multe sisteme constitutionale numirea acestor membri este mai mult simbolica, prin ponderea lor ei nefiind in masura sa imprime o anumita linie, o orientare vietii parlamentare, fiind numiti de executiv, de cele mai multe ori de seful statului, ei sunt intr-o anumita masura legati, si intr-un fel mai mult dependenti de executiv decat de electorat.

Numirea in totalitate a membrilor parlamentului nu mai este astazi o problema de actualitate, sau cel putin aceasta nu este o caracteristica unui sistem democratic, ci totalitarismului.

Asa a fost cazul in regimurile fasciste si chiar comuniste.

In cazul regimului comunist, chiar daca in acest sistem nu era legiferata numirea membrilor parlamentului, modul lor de desemnare de catre aceeasi unica forta aflata la putere, lipsa pluripartidismului si a opozitiei politice legale, facea ca in practica sa aiba loc de fapt o numire, o dirijare a acestora.

Situatia nu s-a schimbat in esenta ei nici cand sistemul comunist a incercat sa cosmetizeze sistemul electoral, in sensul ca in aceeasi circumscriptie au fost acceptate doua sau chiar trei candidaturi. Nu era vorba de o alternativa pluralista sau pluripartidista, alegerea se facea in continuare intre membrii aceluiasi partid, acestia fiind desemnati de aceeasi forta politica si pe aceleasi criterii si optiuni politice. Cel mult se putea vorbi de alegeri intre candidati bazata pe anumite caracteristici personale (profesie, prestanta sociala, moralitate, etc.)

b)Alegerea membrilor parlamentului prin electori, pe baza de cens.

Este o forma caracteristica perioadei moderne care incerca sa lege dreptul de vot al cetatenilor de cens. Acesta a imbracat mai multe forme: censul de avere, de sex, de varsta, de stiinta de carte sau de capacitate. Cetatenii care nu indeplineau conditia de cens nu puteau sa fie alegatori directi, ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot.

Censul de avere lega participarea directa la vot sau alegerea de un venit al cetatenului. In cazul in care el nu era indeplinit respectivii cetateni in diferite proportii 1 la 25, 1 la 50, desemnau un reprezentant care participa la vot.

Censul de sex a fost cel mai discriminatoriu, el excludea de la vot un mare si important grup social, cel al femeilor. Acest cens s-a pastrat pana in perioada contemporana si astazi mai sunt, este adevarat, putine societati unde se mai aplica censul de sex.

Censul de varsta excludea de la viata social-politica tineretul prin impunerea unei varste ridicate, 25-30 de ani, atat pentru exercitarea dreptului de vot, cat si pentru cei ce urmau sa fie alesi.

Un asemenea sistem de desemnare a parlamentului era restrictiv, votul cenzitor sub diferitele sale forme constituie o limitare serioasa a exercitarii unui drept fundamental al cetateanului si a generat o reprezentare restrictiva si elitista a grupurilor si categoriilor sociale. Parlamentul constituit pe principiul votului cenzitor nu exprima vointa, interesele intregii natiuni, ci a unei parti a acesteia, structura sa fiind determinata de ponderea formei de cens, avere, varsta, sex, instructie.

c)Votul universal

La inceputul secolului al XX lea in procesul general de radicalizare a vietii politice tot mai multe si diverse grupuri sociale au cerut dreptul de participare direct si activa la constructia noii dezvoltari sociale. Radicalizarea vietii politice, nevoia de democratism, teama de a nu ramane izolati de noul curs al dezvoltarii sociale, a determinat ca tot mai multe sisteme politice si doctrine, partide si formatiuni politice sa includa in programul lor politic votul universal.

Votul universal este dreptul cetatenilor de a participa direct si egal indiferent de sex, rasa, religie, nationalitate, nivel de pregatire, stare materiala, la alegerea si constituirea institutiilor centrale si locale ale puterii de stat, dar si de a fi ales. Votul universal contine trei elemente esentiale, distincte atat sub aspectul continutului, cat si al conditiilor ce trebuie sa le intruneasca.

1.Dreptul de a alege

Participarea la exprimarea votului universal este conditionata doar de indeplinirea unei limite minime de varste, in cele mai multe cazuri 18 ani, precum si de lipsa unor interdictii juridice, cum ar fi decaderea din drepturilor civile si politice proprii celor condamnati definitiv pe perioada ispasirii pedepsei si a perioadei stabilite de justitie.

2.Dreptul de a fi ales impune indeplinirea unor conditii in vederea realizarii mandatului incredintat, cum ar fi:

-sa dispuna de drept de vot;

-cetatenia romana, domiciliul in tara;

-pregatirea intelectuala si aptitudini morale care sa-l faca apt pentru exercitarea mandatului.

3.Dreptul de revocare nu este prevazut in toate sistemele constitutionale, totusi in unele. ca cele din Indonezia, Elvetia, Licheinstein el este inscris. Acest drept isi are temeiul in faptul ca parlamentul este rezultatul unei comunitati si el trebuie sa actioneze in conformitate cu interesele si obligatiile asumate fata de alegatori si in consecinta, acestea il pot revoca.

Privit insa din alta perspectiva, dreptul de revocare este contestat. Parlamentarii primesc un manadat colectiv din partea electoratului in baza unui program, cu care acestia au participat in campania electorala.