Parlamentul European

I.Introducere

„Cei care au privilegiul de a şti au datoria de a acţiona"

Albert Einstein

După cel de al doilea razboi mondial, statele demogratice occidentale, și-au dat seama ca instituțiile democratice trebuie să apară și la nivel internațional, dat fiind faptul că au inceput să funcționeze organizații internaționale cu adunarii parlamentare formate din delegați ai parlamentelor naționale. Primele organizații care au câte un parlament format din deputați delegați din parlamentele naționale sunt: Uniunea Occidentală(UEO,1945), Organizația Tratatului de Nord(NATO,1949), și Consiliul Europei(1949).

În 1950, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) a avut loc prima ședință a unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 membri ai parlamentelor naționale.

În 1957, odată cu Tratatele de la Roma, se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Atomului (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 deputaţi, răspundea de toate cele 3 comunităţi. Fără a beneficia de noi competenţe, adunarea îşi schimbă totuşi denumirea în Parlamentul European

În iunie 1979 au loc primele alegri generale directe pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, la care au participat 61% din electorat.Până la acea data , membrii parlmaentului european erau desemnați din randul parlamentarilor naționali.

La început atribuţiile sale erau minore, dar treptat a crescut ponderea sa în structura instituţională a Uniunii. Parlamentul dispune acum de putere legislativă în multe domenii, asigurând şi controlul democratic. O sursă de îngrijorare este însă faptul că interesul electoratului european a evoluat invers proporţional cu extinderea rolului Parlamentului: participarea la alegerile pentru Parlamentul European a fost de 63% în 1979 şi a scăzut continuu, ajungând la 44,2% în 2004.

Prezenta scazuta la alegerile pentru Parlamentul European, înregistrată în majoritatea statelor membre în ultimii ani, ridică numeroase semne de întrebare în legatură cu legitimarea demografică acestei instituții comunitare.

II.Componența

În urma propunerii înaintate de Parlament , Consiliul European a adoptat Decizia 2013/312/ UE de stabilire a componenței Parlamentului European după alegerile din 2014. Prin urmare, Parlamentul European are acum 751 de deputați, repartizați între statele membre după cum urmează: Germania - 96, Franța - 74, Italia și Regatul Unit - 73, Spania - 54, Polonia - 51, România - 32, Țările de Jos - 26, Belgia, Grecia, Ungaria, Portugalia și Republica Cehă - 21, Suedia - 20, Austria - 18, Bulgaria - 17, Finlanda, Danemarca și Slovacia - 13, Croația, Irlanda și Lituania - 11, Letonia și Slovenia - 8, Cipru, Estonia, Luxemburg și Malta - 6. Distribuția locurilor va fi revizuită din nou cu suficient timp înaintea alegerilor programate pentru 2019.

Sediul Parlamentului European a fost fixat la Strasbourg, unde se ţin 12 reuniuni sau sesiuni plenare lunare. Reuniunile suplimentare se ţin la Bruxelles, unde lucrează şi comisiile parlamentare. Secretariatul General al Parlamentului şi serviciile sale se găsesc la Luxemburg.

Parlamentarii au un mandat liber ,ceea ce înseamnă că nu acționează în numele țărilor din ca vin, de la care nu pot primi indicații.parlamentul are regulament propriu de procedură. Desemanrea membrilor parlamentului are loc prin sufragiu universal direct, pentru un mandat de 5 ani. Perioada alegerilor durează 3-4 zile şi poate participa orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani.

Parlamentul este condus de un presedinte, 14 vicepreşedinţi -care împreună cu cei 6 chestori formează Biroul parlamentului European, organ executiv şi de un secretar general aceştia fiind aleşi pe o perioadă de 2 ani si jumătate .

Ţările în curs de aderare la Uniunea Europeană trimit un număr de observatori în Parlamentul European cu o anumită perioadă de timp înaintea aderării propriu zise. Numărul de observatori şi împărţirea lor politică este înscrisă în tratatele de aderare ale ţărilor respective. Observatorii pot participa la cuvântul, dar nu au drept de vot şi nu pot lua cuvântul în şedinţele plenare ale Parlamentului. Observatorii urmăresc dezbaterile din plen, din comisiile permanente şi din grupurile politice din care fac parte pentru a fi deja familiarizaţi cu funcţionarea Parlamentului European la momentul a derării.