Parlamentul european

Ideea unei Comunităţi europene nu este nouă, statele şi cetăţenii Europei subliniind de-a lungul timpului, în diferite forme şi prilejuri,necesitatea strângerii rândurilor, pe baza unor tradiţii şi valori comune, înfaţa unor provocări diverse, începând de la spectrul unor conflicte armateşi terminând cu necesitatea armonizării dezvoltării economice şi sociale.

Între 10-13 septembrie 1950, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) a avut loc prima sedință a unei Adunări Parlamentare, alcatuită din 78 membri ai parlamentelor naționale (Franța, Germania, Italia, Regatul Țărilor de Jos, Luxemburg și Belgia). Adunarea nu avea, în mare, decat rol consultativ, însa avea posibilitatea de a constrange Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatul de la Roma, Parlamentul European reprezintă, în formularea acestui tratat, "popoarele statelor unite în Comunitatea Europeană".

În 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea și adoptarea căruia participă și Adunarea Generală. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru Parlamentul European. La o distanță de 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele națiunilor Europei, destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii. Tot în acest an, tratatele europene succesive au extins compețentele Parlamentului European.

În 1986 se semneaza Actul Unic European. În aceste tratate se foloseste pentru prima data noțiunea de ,,Parlament European", ale cărui drepturi sunt extinse și în procesul legislativ general.

În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeană s-adezvoltat foarte mult din punct de vedere spaţio-geografic (numărând în prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importanţei politice,cât si din punct de vedere al instituţiilor.Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresieunei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene, în cadrul uneicooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile uniuniis-au lărgit, instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mainumeroase.

Parlamentul European care datează din anul 1951 constituie una dintre principalele instituţii ale Uniunii Europene, cu cele 3 sedii, aflate la Strasbourg, Bruxelles şi Luxembourg şi reprezintă interesele cetăţenilor europeni. În ceea ce priveşte componenţa Parlamentului European pot fi identificaţi 754 de europarlamentari, care au un mandat exercitat în mod independent pe o durată de 5 ani.

Fiecare ţară din Uniunea Europeană are un anumit număr de europarlamentari în cadrul Parlamentului European în funcţie de numărul populaţiei din ţara respectivă, respectându-se astfel principiul proporţionalităţii.

Totodată, europarlamentarii se bucură pe tot parcursul mandatului lor de privilegiile şi imunităţile prevăzute de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

2.Sediul Parlamentului European

Începând cu 7 iulie 1981, Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții referitoare la sediul său, invitând guvernele statelor membre să respecte obligația care le revine în temeiul tratatelor de a stabili un singur sediu pentru instituții. Întrucât acestea au continuat să nu pună în aplicare această măsură, Parlamentul a luat o serie de decizii privind organizarea sa și locurile de desfășurare a activității (Luxemburg, Strasbourg și Bruxelles).

În cadrul Consiliului European de la Edinburgh din 11 și 12 decembrie 1992, guvernele statelor membre au încheiat un acord privind sediile instituțiilor, prin care se stabilea ca:

- Parlamentul să își aibă sediul la Strasbourg, unde să se organizeze cele 12 perioade de sesiune lunare, inclusiv sesiunea în care se adoptă decizia referitoare la bugetul anual al UE;

- perioadele de sesiune suplimentare să se țină la Bruxelles;

- comisiile parlamentare să se reunească la Bruxelles;

- Secretariatul Parlamentului și departamentele care îi acordă asistență acestuia să rămână la Luxemburg.

Această decizie a fost criticată de Parlament. Cu toate acestea, Curtea de Justiție (hotărârea din 1 octombrie 1997 - C 345/95) a confirmat că sediul Parlamentului a fost stabilit în conformitate cu prezentul articol 341 din TFUE. Substanța deciziei a fost inclusă în Tratatul de la Amsterdam, printr-un protocol anexat la tratate. Deși a regretat aceste decizii, Parlamentul a fost obligat să își