Parlamentul European

Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene".

Originile Parlamentului European se regasesc in Tratatul de la Paris din 1951. Acest tratat, care a instituit Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului a creat 4 institutii:

a) Inalta Autoritate

b) Consiliul Special de Ministri;

c) Adunarea Comuna;

d) Curtea de Justitie.

Tratatul de la Paris prevedea, in cadrul institutional nou format, o "Adunare comuna" compusa din "reprezentantii ai popoarelor statelor reunite in Comunitate", avand rol de Adunare consultativa. Ca model a fost luata Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Adunarea Comuna era constituitã conform art. 7 si art. 20-25 din tratat. Ea era compusa din 78 de delegati desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre. Potrivit prevederilor inscrise in tratat, membrii Adunarii erau fie numiti, fie alesi prin "sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de fiecare Inalta Parte Contractanta". In fapt, toti membrii Adunarii erau delegati ai parlamentelor nationale. Potrivit stipulatilor din tratat, Adunarea se intrunea cel putin o data pe an, prilej cu care se punea in discutie si un raport general prezentat de Inalta Autoritate. La 23 iulie 1952 Paul-Henri Spaak este numit presedinte al Adunãrii.

In 1957, in cele doua Tratate prin care se instituiau Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice se prevedea crearea de aceleasi "Adunari", Conventia din 25 martie 1957 propunand infiintarea unei "Adunari unice".

Tratatele de la Roma, din 1957, au dus la aparitia celorlalte doua comunitãti europene, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. O data cu semnarea Tratatelor CEE si CEEA a fost semnata si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitãtilor, prin care cele trei Adunãri erau unificate sub numele de Adunarea Parlamentarã Europeanã. La 19 martie 1958 are loc sesiunea de stabilire a Adunãrii Parlamentare Europene. Este tinutã in Strasbourg. Este ales ca Presedinte al Adunãrii Robert Schuman.

Prin rezolutia Adunarii parlamentare europene din 30 martie 1962, s-a stabilit denumirea de Parlament European, denumire pe care o poarta pana in prezent.

Primele alegeri directe in Parlamentul European s-au tinut in iunie 1979. Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea acestora. La numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, in special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se int�lneste si isi tine dezbaterile in public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica in Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

2. Componenta Parlamentului European

Inca de la incheierea tratatelor C.E.C.A si C.E.E a fost sustinut clar principiul conform caruia membrii Adunarii sa fie alesi prin “sufragiu universal direct, dupa o procedura uniforma in toate statele membre” si sa se reglementeze punerea sa in aplicare”. S-a avut in vedere ca Adunarea sa fie formata din delegati desemnati de Parlamentele nationale, dupa procedura stabilita de fiecare stat membru. Principiul a fost preluat de Tratatele C.E.E. si EURATOM.

“Statele membre nu au agreat ideea adoptarii unei proceduri electorale uniforme, astfel incat, articolul 138.3 al Tratatului C.E.E. prevede ca procedura electorala este condusa in fiecare stat membru prin dispozitii nationale. Fiecare stat era liber sa adopte un anumit tip de scrutin, conform traditiilor electorale nationale. Toate statele au procedat astfel, mai putin Franta, care a incalcat traditie celei de-a V-a Republici, alegand scrutinul proportional, adica impartirea restului la cea mai puternica jumatate, in liste blocate si pragul de 5% voturi. Franta a invocat istoria electorala pe care o are, folosind cadrul national, adica o circumscriptie electorala unica.”

Cu toate ca fiecarui stat membru ii este permisa organizarea sufragiului in functie de propriile reguli, trebuind sa respecte numai un set de conditii minime comune:

- nimeni nu poate vota decat o singura data (principiul votului unic);

- alegerile se desfasoara in cursul aceleiasi perioade in toate statele membre incepand cu joi dimineata, pana duminica, in cursul aceleiasi saptamani; prima perioada este determinata de catre Consiliu, care statueaza, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului European;

- varsta minima pentru vot este 18 ani;

- deschiderea urnelor se poate face numai dupa inchiderea scrutinului in toate statele membre.