Parlamentul European - Veritabilă Instituție Reprezentativă

CAPITOLUL I

ÎNFIINŢAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE ŞI A INSTITUŢIILOR ACESTORA

Faptul că cele două războaie mondiale nu au făcut altceva decât să distrugă economia europeană, dar şi multe aşezări, lăsând milioane de oameni fără un loc de muncă şi fără un adăpost, i-a determinat pe europeni să se gândească, într-un mod cât se poate de serios, la necesitatea realizării unei uniuni pe cale paşnică. Ca urmare, guvernele democratice din Occident, pentru a nu mai repeta greşelile din trecut , au ales pentru rezolvarea problemelor apărute după terminarea celui de-al doilea război mondial, soluţia integrării lor în plan economic şi politic.

Ca urmare , un prim pas spre Uniunea Europeană s-a realizat având la baza cooperarea europeană, fără a se neglija însa instituţionalizarea tuturor ideilor de unitate exprimate până atunci.

Astfel, Michael Dupré, a propus în decembrie 1949, un nou proiect de Pact pentru Uniunea Statelor Europene, având la bază un sistem prezidenţial şi federalist care să cuprindă:

- un Senat format din miniştrii statelor membre;

- o Adunare Europeană cuprinzând delegaţi naţionali, aleşi proporţional cu numărul de locuitori;

- comisari stabiliţi de un arbitru;

- o Curte de Justiţie

Nu trebuie uitată, însă, nici Uniunea occidentală creată prin Tratatul de la Bruxelles din 17 martie 1948, tratat ce a fost încheiat , pe de o parte, între Marea Britanie şi Franţa şi pe de altă parte, între Belgia, Olanda şi Luxemburg. De fapt, Marea Britanie şi Franţa semnaseră deja, la 4 martie 1947, Tratatul de la Dunkerque, în vederea constituirii unei alianţe şi asigurării de asistenţă reciprocă pe plan politic, dar şi pe plan economic. Deci Tratatul de la Bruxelles reprezenta, pentru cele două state amintite, o continuare a sprijinului pe care hotărâseră să şi-l acorde prin tratatul anterior.

Totuşi, din punct de vedere politic dar mai ales militar, această uniune europeană, cuprinzând cele cinci state amintite anterior, nu putea să facă faţă marilor probleme existente la această dată (finele celui de-al doilea război mondial) pe continent, dar şi în lume.

Pe de altă parte, Statele Unite ale Americii erau singurele care puteau, prin forţa pe care o deţineau, să ofere garanţii efective angajamentelor de ajutor pe care unele dintre statele Europei încercau să şi le acorde reciproc. Ca urmare, la 4 aprilie 1949, se încheie la Washington, între SUA şi Franţa, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg dar şi alte state europene ca Danemarca, Islanda, Italia; Norvegia, Portugalia un tratat prin care se creeaza Organizatia Atlanticului de Nord sau NATO. Printre membrii fondatori ce au semnat la acesta data Tratatul se afla şi Canada.

Aproximativ în aceeaşi perioadă, mai exact în anul 1947, SUA va lansa şi un plan de ajutorare, din punct de vedere economic, a statelor europene aflate în evidente dificultăţi economice şi sociale, determinate de războiul abia încheiat.