Participanții la Procesul Civil

§1. Aspecte generale asupra instituţiei

Conceptul de „terţe persoane” este folosit frecvent în doctrină şi jurisprudenţă, însă semnificaţia acestui concept este diferită în dreptul procesual civil faţă de dreptul substanţial. Codul de procedură civilă se referă la instituţia care formează obiectul studiului nostru în Cartea a II-a, Capitolul III din Titlul I, intitulat: „Alte persoane care pot lua parte la judecată”.

De regulă, conceptul de terţe persoane are în vedere situaţia unor persoane străine de un anumit raport juridic. Astfel într-o primă accepţiune, conceptul de terţe persoane desemnează poziţia unor subiecte de drept până în momentul introducerii lor în proces, prin urmare prin terţe persoane determinăm acele subiecte de drept care sunt străine de procesul civil dintre reclamant şi pârât. Într-o altă accepţiune, prin terţe persoane se desemnează participarea la activitatea judiciară a acelor persoane care au intervenit sau au fost introduse în proces după promovarea iniţială a actului de sesizare.

Instituţia participării terţelor persoane în procesul civil îşi are originea în dreptul roman. Procedura romană cunoştea două forme de participare a terţilor în proces: intervenţia în interes propriu şi intervenţia alăturată. Intervenţia terţilor din dreptul roman a fost preluată în anul 1667 de Ordonanţa franceză, devenită celebră în acest sens, care pe lângă cele două forme de intervenţie ale dreptului roman, mai prevedea şi o a treia, şi anume intervenţia forţată. Codul de procedură civilă francez, nu a preluat însă dispoziţiile Ordonanţei din anul 1667 în această materie, însă legiuitorul român a consacrat în Codul de procedură civilă intervenţia principală, iar chemarea în garanţie doar ca o excepţie dilatorie.

Cu ocazia modificării Codului de procedură civilă român în anul 1900 a fost introdusă şi intervenţia accesorie, ulterior instituţia participării terţelor persoane în procesul civil fiind reglementată prin legile de organizare judecătorească din anii 1925, 1929 şi 1943.

Instituţia participării terţelor persoane la procesul civil începe să aibă o importanţă din ce în ce mai accentuată în societatea contemporană, ea găsindu-şi aplicaţii în cele mai diverse materii. Hotărârea judecătorească dobândeşte autoritate de lucru judecat numai între părţile care au participat la soluţionarea litigiului, faţă de alte persoane străine de proces fiind o res inter alios acta. Pentru ca hotărârea să devină opozabilă şi altor persoane decât cele care au participat la activitatea judiciară este necesară introducerea acestora în procesul civil. Această necesitate decurge din împrejurarea că în absenţa terţilor drepturile lor ar putea fi uneori, direct sau indirect, periclitate în substanţa sau întinderea lor sau alteori s-ar putea ca interesul uneia din părţi să reclame introducerea unui terţ în proces.

Introducerea unor terţe persoane într-un proces în curs de desfăşurare are însă şi unele inconveniente, deoarece poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme in ceea ce priveşte competenţa. Terţul e obligat să ia procedura în faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces, fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei, cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el, ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale, mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu se datorează iniţiativei lui, ci a reclamantului sau a pârâtului.

§2. Condiţiile de admisibilitate a terţelor persoane în procesul civil

Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efectele şi faţă de alte persoane, este necesară introducerea acestora în proces. Dreptul de a participa într-un proces civil existent între părţi la un moment dat este însă condiţionat de anumite cerinţe de fond şi de formă. Şi în cazul terţelor persoane este necesar, în primul rând, întrunirea condiţiilor pentru îndeplinirea oricărei activităţi judiciare:

• capacitate procesuală de folosinţă ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Potrivit art.53 din proiectul noului Cod de procedură civilă: „ Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile”. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de a fi parte în procesul civil constă în respingerea acţiunii, întrucât persoana în cauză nu are folosinţa unui drept.