Participația Penală

A. Participaţia penală:

a) Există participatie penală ori de câte ori o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită de un număr mai mare de persoane decât cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acelei fapte.

Astfel, în cazul unei fapte care ar putea fi săvârşită de o singură persoană va exista participaţie dacă acea faptă va fi săvârşită de două sau mai multe persoane.

În cazul faptelor care nu pot fi săvârşite decât de mai multe persoane (plura¬litate naturală şi pluralitate constituită) va exista participaţie când acei care săvârşesc astfel de fapte se servesc ocazional şi de contribuţia unor alte persoane.

Participaţia este, aşadar, posibilă la săvârşirea oricărei fapte prevăzute de legea penală, iar contribuţia mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi fapte apare, practic, ca un fenomen destul de frecvent. Această largă posibilitate şi necontestată frecvenţă au determinat adoptarea unei reglementări generale care să aşeze participaţia la nivelul unei principale şi importante instituţii de drept penal.

b) Noul nostru Cod penal grupează dispoziţiile care reglementează pluralitatea ocazională de infractori în general sub denumirea de „Participaţie"'(art. 2-31).

La întocmirea acestei reglementări Codul penal în vigoare a pornit de la realitatea de fapt pentru a ajunge apoi la construirea instituţiei juridice a participaţiei, spre deosebire de codul penal anterior care, pornind de la noţiunea abstractă de infracţiune, a dat reglementării participaţiei un conţinut pur formal, lăsând în afara acestei reglementări importante situaţii pe care le prezintă realitatea de fapt.

După cum s-a arătat mai sus, participaţia penală, înainte de a fi o categorie juridică, este o realitate obiectivă; participaţia penală, adică pluralitatea ocazională de infractori presupune totdeauna şi neapărat existenţa unei pluralităţi ocazionale de făptuitori (de participanţi de fapt). Or, pentru ca o pluralitate de făptuitori să aibă relevanţă juridică (să prezinte interes pe plan juridic) trebuie ca fapta săvârşită de către aceştia să fie susceptibilă de a produce consecinţă juridică, iar la rândul său pluralitatea de făptuitori, juridiceşte relevantă, pentru a putea fi socotită obiectiv ca o pluralitate de infractori, ca o participaţie penală, mai trebuie să se constate că fapta săvârşită de pluralitatea de făptuitori este o „faptă prevăzută de legea penală'.

Codul penal în vigoare porneşte în reglementarea participaţiei de la această realitate: „săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală", în această reglementare pot fi uşor separaţi participanţii care cad sub incidenţa legii penale (infractori) de participanţii a căror contribuţie la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală nu are caracter penal (neinfractori). De asemenea se poate diferenţia tratamentul parti¬cipaţiei propriu-zise (la care făptuitorii au lucrat cu acelaşi fel de vinovăţie) de tratamentul participaţiei improprii (la care nu există vinovăţie omogenă).

B. Formele participaţiei penale:

Contribuţia pe care făptuitorii (participanţii) o pot aduce în cazul pluralităţii ocazionale (participaţiei) putând diferi prin forma şi conţinutul ei în raport cu întregul activităţii efectuată în cooperare, implicit pot fi diferenţiate în fapt, deci, în măsură necesară, şi pe plan juridic, situaţia şi contribuţia făptuitorilor (participanţilor).

În fapt, deosebirile privind contribuţia participanţilor sunt numeroase şi variate, ele pot fi însă grupate în jurul formelor tipice de cooperare, adică al modurilor în care participanţii pot contribui la săvârşirea unei fapte şi anume: efectuarea de acte prin care se realizează material fapta (executare); efectuarea de acte prin care se contribuie la formarea hotărârii de a săvârşi fapta şi de a păşi la executare (determi¬nare) şi în fine efectuarea de acte prin care se ajută în orice mod la săvârşirea faptei, adică la realizarea - fie a actelor de executare fie a actelor de determinare (sprijinire).

Participanţii (făptuitorii) care efectuează acte de executare se numesc autori sau executanţi; cei care efectuează acte de determinare se numesc: instigatori sau autori morali; iar cei care dau sprijin autorilor sau instigatorilor se numesc complici sau cooperatori indirecţi.

Codul penal în vigoare, ca şi Codul penal anterior, consacră această clasificare a participanţilor, în dispoziţia din art. 23.

Legiuitorul nostru nu a acceptat ca o a patra formă de participaţie, o a patra categorie de participanţi şi anume aceea a organizatorilor; această categorie este proprie pluralităţii de infractori constituită, la care există o grupare organizată, în sânul căreia se poate reliefa figura distinctă a unui sau unor adevăraţi organizatori. La pluralitatea ocazională rolul de cvasi organizator îl are instigatorul, iar acolo unde nu există instigator, autorul apare el însuşi ca un fel de organizator.

C. Condiţiile participaţiei penale:

Pentru ca o pluralitate de făptuitori oca¬zională să constituie o participaţie penală7, trebuie să fie îndeplinite următoarele con¬diţii:

a) să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Condiţia este îndeplinită chiar dacă fapta a rămas în forma tentativă, suficient ca tentativa acelei fapte să fie prevăzută de legea penală (tentativă pedepsibilă).

b) fapta să fie săvârşită în cooperare, adică prin contribuţia a două sau mai multe persoane. Condiţia este îndeplinită din moment ce există pluralitate de subiecţi activi, indiferent dacă aceştia au îndeplinit aceeaşi formă de cooperare (toţi sunt autori) sau forme diferite (autor şi instigator, autor şi complice, autor, instigator şi complice), în primul caz participaţia este simplă, iar în al doilea caz complexă.

c) Să existe voinţa comună de a coopera şi deci de a contribui la săvârşirea faptei; contribuţia fiecărei persoane trebuie să fi fost determinată de voinţa de a coopera cu celelalte persoane Ia săvârşirea faptei. Condiţia nu este îndeplinită atunci când un act care a contribuit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a fost efectuat de o persoană fără voinţa de a coopera cu cel care a săvârşit fapta (de exemplu: A împrumută o armă lui B, care pretindea că vrea să facă exerciţii de tir; cu acea armă B săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală; desigur împrumutarea armei a contribuit material la săvârşirea faptei, dar A nu este participant fiindcă lip¬seşte voinţa de a coopera).

d) Cel puţin doi dintre făptuitori să fi lucrat cu vinovăţie penală, adică să fi contribuit cu intenţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, sau să o fi săvârşit din culpă, în cazul faptelor pe care legea penală le sancţionează şi atunci când sunt săvârşite din culpă. Condiţia nu este îndeplinită faţă de făptuitorul care a lucrat fără vinovăţie sau cu vinovăţie nepenală, adică din culpă în cazul faptelor pe care legea penală le sancţionează numai când sunt săvârşite cu intenţie (de exemplu un colocatar a uitat uşa apartamentului deschisă, un hoţ, profitând de această împre¬jurare, s-a strecurat în camera unui alt locatar şi a furat câteva obiecte; neglijenţa primului locatar a contribuit desigur la săvârşirea faptei penale, el nu este însă par¬ticipant fiindcă nu există voinţă comună şi nu a lucrat cu vinovăţie penală).

Când făptuitorii au lucrat cu acelaşi fel de vinovăţie există o participaţie propriu-zisă(perfectă); în cazul contrar, participaţiunea este improprie (imperfectă).

Când lipseşte această ultimă condiţie participaţia deşi priveşte o faptă pre¬văzută de legea penală, nu are totuşi caracter penal, fiindcă fără vinovăţie fapta prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune (art. 17 C. pen.) şi fără infracţiune participarea de fapt nu devine participaţie penală.

Aşadar, îndeplinirea condiţiilor arătate la lit. a), b) şi c) este necesară pentru ca participaţia de fapt să capete relevanţă penală, iar îndeplinirea condiţiei de la lit. d) determină convertirea participaţiei cu relevanţă penală într-o participaţie penală. Practic se poate ca în cadrul aceleiaşi participaţi! de fapt pentru unii participanţi să fie îndeplinită condiţia de la lit. d), iar pentru alţii nu (există pentru aceştia din urmă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei).