Partidele Politice în Ordinea Constituțională a României

Formele incipiente de grupare politică similară partidelor au apărut înca din perioada Regulamentelor Organice, în Principatele române Moldova şi Ţara Românească. În perioada revoluţiei de la 1848, întâlnim denumirea de “partidă” aplicată grupărilor revoluţionare, iar la 1857, se vorbea deja, în Comisia de supraveghere a alegerilor pentru divanurile ad-hoc, de existenţa a două partide –cel conservator şi cel naţional. Partidele politice moderne au luat nastere abia după 1860 iar la 1866 curentele şi grupările politice erau deja bine definite şi au continuat să se dezvolte în întreaga perioadă “democratică” a României moderne, adică în anul 1938. La 1875 ia naştere oficial Partidul Liberal iar la 1880 Partidul Conservator, deşi ambele aveau deja o istorie de 10-15 ani. Anul 1938 a însemnat primul pas în desfiinţarea regimului bazat pe pluralism politic: regale Carol al II-lea a suspendat funcţionarea partidelor politice. Acestea au reapărut dupa 23 august 1944, însă doar pentru scurt timp. În 1947, România a intrat în “umbra” regimului totalitar, antidemocratic, al partidului comunist.

După evenimentele din decembrie 1989,democratizarea României a însemnat o adevarată “explozie “ a partidelor politice,firească în contextul reafirmării pluralismului politic.La fel de firească a fost şi selecţia care a urmat,puţine din partidele înfiinţate în climatul imediat post-revoluţionar rezistând în timp.A avut şi are încă loc o maturizare treptată a vieţii politice româneşti iar legislaţia apărută pentru a pune în practică principiul pluralismului politic (legea nr.27/1996 şi apoi legea nr.14/2003) a contribuit la această “decantare” a şcenei politice.Maturizarea nu a operat,însă,din păcate,şi în privinţa mijloacelor de interacţiune a acestor partide şi a reprezentanţilor lor.

Aşa cum remarcă şi profesorul Ioan Muraru, “cele mai multe (partide) imprimă vieţii politice mai mult un aspect de război decât de competiţie,exprimând prin acţiunile lor,mai mult intoleranţa dintre liderii lor decât dintre programe şi platforme”.

Pluralismul este fundamental democraţiei constituţionale,acesta neputând exista în lipsa unui pluralism autentic.Un sistem politic pluralist a fost definit ca acela care mai multe centre de putere şi autoritate spre deosebire de acela în care statul este unicul care controlează acţiunile poporului.

În sens restrâns, pluralismul politic semnifica existenţa mai multor partide participante la o competiţie corectă pentru putere, capabile să îşi asume sarcina guvernări.

Consacracrea constituţională a pluripartidismului prin constituţia actuală a României a fost consecinţa firească a schimbărilor fundamentale survenite în ordinea constituţională dupa 22 decembrie 1989. Ea a reprezentat reacţia societăţi civile şi politice româneşti faţă de dictatura partidului unic şi principiului unicităţi puteri, prezente în perioada 1947-1989 în cadrul unui sistem totalitar bazat pe încălcarea celor mai elementare drepturi cetăţeneşti şi pe monopolizarea puteri în cadrul statului de către partidul comunist proclamat prin constituţia din 1965 “ forţa politică conducătoare a întregi societăţi”.

Dezbaterile asupra proiectului de constituţie din cursul anului 1991 au confirmat această reacţie. Iată câteva extrase din dezbaterile adunări constituante: problema pluralismului este o problemă esenţială şi definitorie pentru o societate liberală. Pentru a întări însă acest principiu, noi trebuie să-i corectăm de la început pe baza unui text constituţional, primejdiile anarhice, şi anume pulverizarea partidelor politice. Termenul condiţie implică neîndoios concluzia că pluralismul este o dimensiune imanentă, garantată de legea fundamentală, a democraţiei româneşti.

Opţiunea pentru consacrarea acestui principiu prin constituţie a echivalat în 1991 cu optiunea definitivă a societăţi româneşti pentru democraţie pentru un sistem constituţional care să funcţioneze în temeiu suveranităţi poporului, exercitată, potrivit art. 2 Constituţie, prin organele reprezentative şi prin referendum. De menţionat, de asemenea, că art.8 din Constituţie nu a suferit modificări cu prilejul revizuirii din anul 2003. Mai mult decât atât, pluralismul politic, alături de demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţi umane şi dreptate au fost consacrate şi garantate constituţional ca “ valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor revoluţiei din decembrie 89”.

Pentru că partidele politice constituie forţa motrice a orcărui sistem pluralist, alineat 2 art.8 din Constituţie particularizează această acceptiune a conceptului de pluralism, dar accentuează şi existenţa unor limite constituţionale ale acestuia: subordonarea faţă de valori esenţiale ale statului, cum ar fi suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Partidele politice sunt reglementate, în România, atat de Constituţie cât şi de art. 8, art.40 , art.146 cât şi de o serie de legi organice: Legea 14/2003 privind partidele politice, Legea 334/2006 privind înfinţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, Legile electorale.

Constituţia României stabiliste, în art.8, principiile organizării şi funcţionării partidelor politice în România: “ Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională şi integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei”.Alături de această reglementare de principiu, baza constituţională a existenţei patidelor este art. 40- şi dreptul de asociere: “ Cetăţenii se pot asocia liber în partidele politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.

Art. 40 conţine şi posibilele limitări ale acestui drept, cu privire specială asupra partidelor politice. O primă categorie de limitări este cea a interzicerii partidelor care, “prin scopurile lor prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau independenţei României sunt neconstituţionale”. O altă categorie a delimitări priveşte persoanele care nu pot face parte din partidele politice: judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii membri activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. În fine, alineatul 4 al art. 40 interzice asociaţiile cu caracter secret.

Competenţa de a declara neconstituţionalitatea unui partid politic aparţine, potrivit art 146 litera k din Constituţia Curţii Constituţionale.

Legea partidelor politice- Legea nr. 14/2003- oferă o reglementare detaliată a tuturor aspectelor care ţin de înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice, în timp ce finanţarea acestora face obiectul unei legi organice separate- Legea 43/2003.