Părțile în procesul penal

I. PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL

Partile in procesul penal

1. Notiune

Procesul penal nu poate avea loc fara participarea, in afara organelor judiciare mai sus analizate, si a unor persoane care au un interes in cauza (persoana vatamata, persoana pagubita, invinuitul sau inculpatul s.a.) ori nu au niciun interes personal, dar participarea lor este determinata de justa solutionare a cauzei penale (martori, experti, interpreti, specialisti s.a.). In functie de pozitia procesuala pe care o au, persoanele participante la procesul penal dobandesc anumite drepturi, dar si obligatii corelative acestora.

Dintre subiectii procesuali participanti la desfasurarea procesului penal, un rol important il au partile, care pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc in mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile in cadrul procesului penal1.

Procesul penal are doua laturi – penala si civila. Partile au calitatea procesuala specifica laturii procesului penal in care isi au localizate drepturile si obligatiile legale. Vom intalni astfel parti care au drepturi si obligatii determinate de exercitarea actiunii penale (invinuitul sau inculpatul si partea vatamata) si parti care au drepturi si obligatii determinate de exercitarea actiunii civile (partea civila si partea responsabila civilmente).

Partile in procesul penal au, de regula, interese contrare. Astfel, invinuitul sau inculpatul incearca, de cele mai multe ori, sa nege fapta savarsita sau sa recunoasca o contributie cat mai redusa la savarsirea ei, pentru a primi o sanctiune penala cat mai mica si a suporta o despagubire cat mai redusa catre partea civila, iar partea vatamata sau partea civila are inte-resul sa se stabileasca intregul adevar in cauza, pentru tragerea la raspundere penala, in mod corespunzator, a invinuitului sau inculpatului sau pentru a fi despagubita proportional cu prejudiciul suferit in urma infractiunii savarsite.

In unele cauze penale, datorita imprejurarilor in care au fost savarsite faptele penale, pot fi intalnite mai multe parti care au interese asema-natoare. Astfel, cand fapta savarsita a afectat, din punct de vedere material, mai multe persoane (incendierea unei portiuni de padure proprietatea mai multor persoane), pot exista mai multe persoane civile cu interese comune. De asemenea, cand fapta penala a fost savarsita in mod nemijlocit de catre mai multi participanti, va exista o solidaritate a coautorilor. Pentru a exista solidaritate procesuala, este necesar ca si judecarea cauzei sa aiba loc in acelasi timp pentru toate partile.

Intrucat partile, alaturi de organele judiciare, pot efectua acte pro¬cesuale, ele beneficiaza de drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru a si le putea realiza.

Pentru ca o persoana sa fie parte in procesul penal, ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii2:

a) partea civila, partea responsabila civilmente si inculpatul trebuie sa aiba, sub aspect civil, capacitate procesuala (legitimatio ad processum) atat de folosinta, cat si de exercitiu. Persoanele juridice care au calitatea de parte civila dobandesc capacitatea de folosinta la data autentificarii actului de constituire (statut sau contract) ori de la data actului de dispozitie care o infiinteaza. Capacitatea de exercitiu se dobandeste din momentul inmatricularii lor la registrul comertului.

In privinta actiunii civile, aceasta se porneste si se exercita si din oficiu, cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa [art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (2) C.proc.pen.];

b) sa existe un interes al partii, pentru a justifica astfel participarea sa la desfasurarea procesului penal;

c) dreptul partilor care exercita actiunea civila sa nu fie supus unui termen sau unei conditii suspensive.

2. Invinuitul

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1), ale art. 172 alin. (1) si ale art. 224, motivand ca „garantarea dreptului de aparare nu poate fi asigurata in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. Efectuarea de catre organul de urmarire penala a unor acte de urmarire penala, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal”.

In Codul de procedura penala actual, invinuitul este definit ca fiind „persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, atata timp cat nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa”. Activitatea de tragere la raspundere penala pentru savarsirea unei infractiuni se poate desfasura atat fata de o persoana fizica, cat si fata de o persoana juridica.1

Aparent, invinuitul nu este parte in proces. Cu toate acestea, Codul de procedura penala de la 1936 definea notiunea de invinuit in capitolul consacrat partilor.

Etapa actelor premergatoare inceperii urmaririi penale precede nasterea raportului juridic procesual penal. Persoana fata de care se desfa-soara actele premergatoare se numeste faptuitor. Notiunea de faptuitor nu este definita de Codul de procedura penala, insa desemneaza persoana fata de care a fost formulata o plangere sau care este suspectata de incalcarea legii penale.

Actele premergatoare inceperii urmaririi penale nu au caracter obli¬gatoriu, dar sunt legate de necesitatea verificarii conditiilor care stau la baza inceperii urmaririi penale.

Intrucat actele premergatoare se pot intinde pe o perioada lunga de timp si se poate astfel afecta dreptul la aparare al persoanei, se impune deter¬minarea statutului faptuitorului.

Faptuitorul dobandeste calitatea de invinuit odata cu inceperea urmaririi penale, cand ia fiinta raportul de drept procesual dintre organul judiciar si persoana supusa activitatii de tragere la raspundere penala.