Pedepsele în Dreptul Penal Comparat

1. Notiunea de pedeapsă în dreptului penal comparat.

În dreptul penal sancțiunile ocupă un loc deosebit de important deoarece ele prezintă mijloacele esențiale de realizare a scopului legii penale ,adică cel de a apăra valorile sociale fundamentale ale societății împotriva infractorilor. Pedeapsa este una dintre cele mai controversate probleme ale tuturor timpurilor. Constatăm că instituția pedepsei a evoluat de la o societate la alta în funcție de evoluția vieții sociale,deci putem spune că pedeapsa se reflectă în fizionomia epocii respective si la fel ca si criminalitatea, se afla în dependență directă de structura social, de particularitățile naționale,sociale, și cultural ale ei.

Codul Penal al României defineşte termenul de pedeapsă ca o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare având ca scop principal prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Din această definiţie, dată de legiuitorul român se desprinde dublul caracter al pedepsei, și anume carcaterul coercitiv şi caracterul corectiv. Astfel cǎ ȋn momentul în care cetăţeanul încalcă normele de drept apărate prin lege, acestuia i se va aplica o pedeapsă. Scopul pedepsei este de a sancţiona fapta respectivă şi de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni. Prin aplicarea și executarea pedepselor se urmăreşte formarea şi dezvoltarea unei atitudini corecte faţă de valorile societăţii, atitudine ce se va încerca a se insufla și la locul de detenţie, adică în penitenciar ȋn cazul pedepselor privative de libertate. Atȃt ȋn dreptul penal intern, cȃt și ȋn dreptul penal al altor state, instituția pedepsei este foarte bine reglementatǎ, pedepsele prezentȃndu-se ȋn mai multe feluri specifice legislației fiecǎrui stat. În dreptul penal al unor ţări (Anglia, Franţa, Japonia, SUA ş.a.) nu găsim o definiţie juridică a pedepsei.

Doctrina penală franceză consideră ca scopuri ale pedepsei răsplata, intimidarea,preîntîmpinarea şi corectarea, pe cînd juriştii din Marea Britanie pun accentul pe elementul represiv, restabilirea echităţii sociale, intimidarea şi apărarea societăţii de atentate criminale.

În legislația americană nu găsim o definiție a pedepsei. Doctrina juridică din această ţară, de asemenea, nu acordă atenţie acestei probleme, evidenţiind scopurile pedepsei. Mai mult decît atît, pentru a dezvălui scopul pedepsei, se utilizează circa 20 de termeni diferiţi şi toţi aceşti termeni presupun trei scopuri: răzbunarea, intimidarea şi corectarea. În Dicționarul de termini juridici,regăsim o definiție a pedepsei formulată de autorii americani. Pedeapsa în dreptul penal este orice durere, suferinţă, osîndă, restricţie aplicată persoanei în numele legii de instanţa de judeactă pentru infracţiuni sau delicte penale prescrise.

La fel nici legislația penală din Germania nu definește noțiunea de pedeapsă, doctrina determină noțiunea de pedeapsă în funcție de rolul și scopul pe care îl îndeplinește. Încă de la începutul sec.XIX-lea teoreticienii dreptului penal au elaborate doua concepții:

- teoria pedepsei absolute;

- teoria pedepsei relative.

Doctrina penală germană consideră că pedeapsa este o noţiune complexă, a cărei esenţă constă în restabilirea ordinii de drept. Privită din acest punct de vedere, pedeapsa presupune ispăşirea vinovăţiei, răsplata suportată de infractor. Aplicîndu-se pedeapsa, se urmăreşte scopul de prevenire a consecinţelor social-periculoase. Acest scop poate fi atins pe calea:

1) reeducării şi resocializării condamnatului;

2) prevenţiei generale;

3) intimidării.

În legislaţia penală a Franţei lipseşte definiţia şi scopurile pedepsei, acestea fiind determinate de ştiinţa penală franceză. Astfel, scopurile pedepsei sunt: răzbunarea, intimidarea, corectarea şi reeducarea, preîntîmpinarea săvîrşirii de noi infracţiuni. Concomitent domină două concepţii privind scopul pedepsei:

1) concepţia contemporană neoclasică;

2) concepţia noii apărări sociale.

Persoanele care sunt adepți ai primei concepții afirmă două scopuri de bază ale pedepsei și anume: răzbunarea și amenințarea. Trebuie de ținut cont că gravitatea pedepsei trebuie să corespundă gravității faptei comise.

Pedeapsa se consideră executată atunci cînd ea este aplicată în strictă conformitate cu sentinţa, fără a o substitui ulterior cu o pedeapsă mai blîndă, fără a schimba regimul de detenţie sau a acorda alte privilegii. Adepţii concepţiei noii apărări sociale nu sunt de acord cu astfel de afirmaţii. Ei văd scopul pedepsei în reeducarea şi corectarea condamnatului.