Percheziția și Reconstituirea în Procesul Penal

CAPITOLUL I

PERCHEZIŢIA

1.1. Noţiune, importanţă şi reglementare juridică

Pentru a putea fi folosite ca mijloc de probă în procesul penal, obiectele ce conţin în structura lor sau poartă urme pe suprafaţa lor în legătură cu infracţiunea săvârşită, înscrisurile ori valorile de orice fel trebuie să intre în posesia organului judiciar printr-un mijloc procesual legal. Printre activităţile prevăzute de legea procesual-penală se numără şi percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri.

Ca noţiune, percheziţia poate fi definită ca fiind activitatea procesual-penală şi de tactică criminalistică de căutare, asupra persoanelor, în mijloace de transport ori în alte spaţii, închise sau deschise, a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită (sau nu se cunoaşte despre prezenţa lor), în vederea descoperirii şi ridicării lor pentru a le administra ca mijloc de probă în procesul penal .

Prin efectuarea percheziţiei, în raport cu natura şi particularităţile cauzei, se asigură realizarea unuia sau mai multora din următoarele obiective:

- descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conţin sau poartă urmele infracţiunii

- descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate să servească la comiterea faptei sau sunt produs al infracţiunii

- identificarea şi ridicarea bunurilor provenite din infracţiune

- descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea pedepsei

- descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori a căror deţinere este ilegală (arme, muniţii, explozivi, substanţe toxice, documente etc.)

- identificarea bunurilor sau valorilor aflate în proprietatea învinuitului/inculpatului sau persoanei responsabile civilmente în vederea luării măsurilor asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului sau garantarea executării pedepsei amenzii ori a măsurii confiscării speciale sau a confiscării averii.

Percheziţia are o reglementare legală foarte clară astfel că nu se poate efectua decât strict în limitele acestor dispoziţii.

Consacrând inviolabilitatea domiciliului, Constituţia României, în art.27 pct.1 arată că :”Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”. Excepţiile sunt cele prevăzute in art.27 pct.2 din Constituţie .

Art.8, paragraful 1 din CEDO stipulează că: „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.

Legea care reglementează efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri este Codul de procedură penală în art.100 la 111 si 96 la 99. Dispoziţiile C.P.P. privind percheziţia au fost modificate prin Legea nr. 28/2003 (M.O. nr. 468/01.07.2003) şi prin OUG nr. 109/2003 (M.O. nr. 748/26.10.2003) pentru a fi puse în acord cu Legea de revizuire a Constituţiei publicată in M.O. nr. 669/22.10.2003 .

Potrivit art.23 al.2 din Constituţie, percheziţionarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege, iar potrivit disp.art.27 alin.3 din Constituţie, percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi formele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art.100 din C.P.P. percheziţia se poate dispune când persoana căreia i s-a cerut să predea un obiect sau înscris din cele arătate la art.98 din C.P.P. (reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor) tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor.

Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale la cererea procurorului sau în cursul judecăţii. Deci, organul de cercetare penală se adresează cu cerere procurorului şi acesta, dacă consideră necesară şi oportună şi sunt îndeplinite condiţiile legale (inclusiv să fie începută urmărirea penală) se adresează cu cerere judecătorului.

Percheziţia corporală poate fi dispusă, după caz, de către organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător .

Potrivit dispoziţiilor art.101, percheziţia dispusă în faza de urmărire penală se efectuează de către procuror sau organul de cercetare penală însoţit, după caz, de lucrători operativi.

Instanţa de judecată nu efectuează percheziţii domiciliare decât cu ocazia unei cercetări locale, în celelalte cazuri dispoziţia trimiţându-se procurorului.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri constituie o obligaţie pentru organul de urmărire penală şi instanţa de judecată (art.96 C.P.P). De asemenea, orice persoană este obligată să predea un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă (art.97 C.P.P.), în caz contrar acesta va fi ridicat în mod silit prin organul de cercetare penală conform disp.art.99 C.P.P.

În art.103 din C.P.P. legiuitorul a prevăzut şi intervalul de timp din zi în care cele două activităţi procesuale pot fi efectuate, respectiv între orele 6 – 20. Se poate efectua percheziţia, şi în consecinţă şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri, în afara acestui interval orar în caz de infracţiuni flagrante sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public.

Percheziţia începută între orele 6 –20 poate continua şi în timpul nopţii.

O dispoziţie legală specială în legătură cu percheziţia este cea prevăzută în art.106 alin.2 din Codul silvic: „organele de constatare (cele prevăzute de art.105 din Codul Silvic – pădurarii, brigadierii, şefii districtelor silvice, inginerii şi tehnicienii silvici) însoţite de un poliţist, sunt autorizate să identifice şi să inventarieze, la locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din infracţiuni, cu respectarea disp.C.P.P. privind percheziţia.

Această prevedere, prin maniera în care s-a formulat, s-ar putea interpreta că organele de constatare silvice au dreptul să efectueze percheziţii potrivit normelor procesual penale, organul de poliţie având doar calitatea de însoţitor pentru asigurarea protecţiei fizice a acestora. Asemenea interpretare ar fi total greşită şi în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile legale. Considerăm, aşa cum s-au exprimat şi alţi autori , că organele de constatare silvice nu efectuează o percheziţie în înţelesul C.P.P. ci numai o activitate de identificare şi inventariere a materialelor lemnoase provenite din infracţiuni silvice. Inventarierea sau identificarea nu se poate extinde şi la alte bunuri, ca de exemplu mijloace de transport, instrumente folosite la comiterea infracţiunii etc. Cu această ocazie aceste organe trebuie să respecte dispoziţiile privind percheziţia şi anume: activitatea să se desfăşoare în intervalul orar 6 – 20, să fie prezentă persoana în cauză sau reprezentantul persoanei juridice, să se legitimeze şi să arate scopul activităţii, să se asigure prezenţa martorilor asistenţi, o copie după procesul verbal să se lase persoanei în cauză.