Persoana fizică în dreptul internațional privat

Referat
5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 10543
Mărime: 31.52KB (arhivat)
Cost: 7 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Rosca d.

Extras din document

Notiuni Generale

Este considerata a fi strain, persoana care se gaseste pe teritoriul unui stat fara a avea cetatenia acestuia. Legislatia romana in vigoare arata ca sunt straini persoanele care nu au cetatenia romana, fie ca au o cetatenie straina, fie ca nu au nici o cetatenie.

Conditia juridica a strainului este definita ca fiind totalitatea normelor juridice prin care se determina drepturile si obligatiile pe care le are strainul intr-o anumita tara. Aceasta conditie intereseaza capacitatea de folosinta a strainului. intre conditia juridica a strainului si conflictul de legi este o legatura care consta in aceea ca numai in masura in care se recunoaste strainului un anumit drept, se poate pune problema conflictului de legi.

Calificarea noţiunii de cetăţenie interesează dreptul internaţional privat din două considerente. Pe de o parte, aceasta are ca rezultat divizarea rezidenţilor unui anumit stat în cetăţeni şi străini, ajungându-se pe terenul condiţiei juridice a străinului ce reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce aparţine străinului. Pe de altă parte, cetăţenia interesează conflictul de legi, deoarece este punctul de legătură a normei conflictuale referitoare la starea şi capacitatea persoanei fizice. Există o legătură între condiţia juridică a străinului şi conflictul de legi, deoarece numai în măsura în care străinului i se acordă un anumit volum de drepturi poate apărea conflictul de legi asupra legii după care aceste drepturi se exercită. Altfel spus, numai dacă străinului i se recunoaşte dreptul de a contracta de către legea statutului unde se contractează, se pune şi problema determinării legii ce va determina capacitatea sa de a contracta.

Conflictul de calificări în materia cetăţeniei se soluţionează în favoarea legii statului de cetăţenie. Această soluţie o adoptă practic toate sistemele de drept care au optat pentru legea naţională ca lege personală.

O situaţie aparte se poate referi la persoanele care conform unei asemenea calificări pot avea două sau mai multe cetăţenii sau nu posedă nici o cetăţenie. În acest caz, suntem în faţa unui conflict de cetăţenii care poate fi atestat pozitiv sau negativ.

Conflictul pozitiv si Conflictul negativ

Conflictul pozitiv de cetăţenie dă naştere la pluricetăţenie, cea mai frecventă fiind dubla cetăţenie sau bipatridia. În mare parte, statele ocupă o poziţie negativă faţă de dubla cetăţenie, deoarece aceasta poate conduce la unele situaţii nedorite şi, uneori, complicate (cum ar fi, de exemplu, obligarea unei persoane de a satisface serviciul militar faţă de două sau chiar mai multe state). Astfel, exercitarea protecţiei diplomatice poate fi îngreunată, situaţie care a dat naştere în practica internaţională la stabilirea, aşa-zisei, „cetăţenii dominante”. Pentru a depăşi conflictul pozitiv de cetăţenii, au fost adoptate un şir de convenţii pentru evitarea sau reglementarea dublei (multiplei) cetăţenii.

Conflictul pozitiv de cetăţenii poate duce la situaţia ca persoana să aibă o altă cetăţenie pe lângă cetăţenia forului. Şi aceste prevederi sunt în conformitate cu Convenţia de la Haga din 1930 şi anume cu art. 3 al acesteia care prevede că persoana care posedă cetăţenia a două sau mai multe state poate fi privită de către fiecare dintre aceste state ca fiind resortisantul propriu. Aşadar, legea română se va aplica cetăţenilor români, precum şi legea moldovenească se va aplica cetăţenilor moldoveni, chiar dacă aceştia au dobândit şi o altă cetăţenie atâta timp cât ei nu au pierdut cetăţenia României sau, respectiv, cea a Republicii Moldova.

În alt caz, un străin poate avea mai multe cetăţenii şi nici una dintre acestea să nu fie a forului. Atât domiciliul, cât şi reşedinţa reprezintă criterii alternative şi subsidiare de localizare a persoanei fizice în privinţa statutului său personal, respectiv criterii utilizate numai „în caz de egalitate”, adică de dublă sau multiplă cetăţenie străină, datorită imposibilităţii folosirii criteriului apartenenţei naţionale prin cetăţenie, sau, mai precis, datorită neimplicării în căutarea unui criteriu de preferinţă între legile naţionale concurente.

Conflictul negativ se referă la apatridie, adică la situaţia când o persoană, ca urmare a renunţării la cetăţenia originară nu dobândeşte cetăţenia nici unui stat. Apatridia poate lua naştere şi ca urmare a inadvertenţei legislaţiilor diferitor state în materia cetăţeniei, fapt ce nu permite de a încadra persoana respectivă în nici unul din câmpurile de acţiune ale acestor legi. Astfel, copiii unor apatrizi pot deveni şi ei apatrizi dacă se nasc pe teritoriul unui stat care nu aplică principiul jus soli.

Pentru a reduce sau chiar a elimina consecinţele negative ale apatridiei au fost elaborate şi adoptate, sub auspiciile ONU, unele convenţii speciale, cum ar fi Convenţia de la New York din 1954 privind statutul apatrizilor şi Convenţia din 1961 pentru reducerea cazurilor de apatridie. Apatridul este pus în situaţii destul de nefavorabile. Astfel, din cauza că nu are stabilită nici o legătură politico-juridică

cu vreun stat el este lipsit de orice protecţie diplomatică şi, prin urmare, riscă să devină victima anumitor acte de discriminare. Apatridul este obligat să respecte legislaţia statului de reşedinţă. Acest fapt a condus, în consecinţă, la ideea că legea care are cea mai strânsă legătură cu statutul său personal este legea statului unde îşi are domiciliul, iar, în lipsă, reşedinţa. Aceasta va fi considerată legea sa personală.

Starea civilă şi conflictul de legi.

Participarea fiinţelor umane la raporturile juridice de drept privat nu poate fi concepută fără o identificare corespunzătoare a acestora. Identificarea persoanei fizice în raporturile juridice în care aceasta participă înseamnă individualizarea ei concretă cu ajutorul unor atribute sau elemente de identificare stabilite de lege. Starea civilă, alături de nume şi domiciliu, face parte din cadrul acestor atribute. Normele dreptului internaţional privat vor fi acelea care vor desemna legea aplicabilă acestor atribute atunci când în cadrul raportului legat de identificarea persoanei fizice se întâlneşte un element de extraneitate.

Noţiunea de stare civilă, statut civil sau pur şi simplu starea persoanei provine din sintagma latină status civitatis care desemna atributele necesare pentru a poseda calitatea de subiect de drept. În dreptul roman, aceste atribute erau în număr de trei: status libertatis, status civitatis şi status familiae. Pentru ca cineva să se bucure de calitatea de subiect de drept trebuia să fie liber şi nu sclav, să fie cetăţean şi nu latin sau peregrin, să fie şef de familie şi nu alieni juris. Prin urmare, din perspectiva dreptului internaţional privat, starea civilă nu poate fi privită decât ca fiind parte componentă a statutului personal, fiind guvernată de legea personală.

În prezent, starea civilă cuprinde un ansamblu de elemente prin care se individualizează o persoană fizică ca subiect de drepturi şi obligaţii şi prin care se stabileşte poziţia juridică a acestei persoane faţă de familia din care face parte. Elementele pe care trebuie să le cuprindă starea civilă în vederea individualizării unei persoane fizice, precum şi modul în care aceste elemente trebuie să fie supuse înregistrării, sunt guvernate în mod imperativ de lege, consfinţindu-se, astfel, caracterul de legalitate al stării civile. Acest caracter impune ca de la început (de la naştere) şi până la sfârşit (la moarte) starea civilă să fie cârmuită, cu precădere, de lege, prin dispoziţii cu caracter imperativ, depinzând mai mult sau mai puţin de voinţa titularului ei. În consecinţă, dintr-o posibilitate abstractă prevăzută de lege, starea civilă, prin intermediul actelor de stare civilă, devine o realitate tangibilă. În acelaşi timp, o persoană nu-şi poate alege o stare care nu este conformă prevederilor legale sau să solicite înregistrarea unor acte sau fapte de stare civilă ce nu sunt prevăzute de lege. Starea civilă cuprinde calităţi de individualizare a persoanei ce impun o stabilitate în timp. Aşadar, profesia este o calitate care poate contribui la individualizarea şi identificarea acesteia. Dar, deşi ea prezintă o relativă stabilitate, este

nesemnificativă pentru faptul că o persoană poate avea o pluralitate de profesii. Aceste calităţi ale stării civile, pe lângă faptul că se bucură de legalitate şi stabilitate, se mai cataloghează şi printr-un caracter de unicitate. Tocmai datorită faptului că starea civilă cunoaşte o reglementare imperativă, de ordine publică, fiind indivizibilă şi legată strict de statutul persoanei nu putem concepe ca aceasta să fie guvernată de o altă lege decât de legea naţională.

În doctrina juridică au fost date mai multe definiţii stării civile. Acest lucru se datorează, în cea mai mare măsură, lipsei unei definiţii legale a stării civile. Definiţiile oferite de doctrină diferă de la un autor la altul, starea civilă prezentându-se, în acest sens, ca fiind acel teren juridic din literatura de specialitate ce lasă loc unei polemizări perpetue. Prin urmare, nu numai definirea conceptului de stare civilă diferă, ci şi cuprinsul acesteia variază de la un autor la altul. Cu toate acestea, în mod cumulativ, aceste definiţii oferă acel contur necesar conceptului de stare civilă.

Generalizând, starea civilă reprezintă „mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea calităţilor personale având această semnificaţie”.

Preview document

Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 1
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 2
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 3
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 4
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 5
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 6
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 7
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 8
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 9
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 10
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 11
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 12
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 13
Persoana fizică în dreptul internațional privat - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Persoana Fizica in Dreptul International Privat.doc

Alții au mai descărcat și

Răspunderea Patrimonială a Angajatorului

CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ 1.1 . Definiţia răspunderii patrimoniale (noţiune) Principala modificare de esenţă...

Naționalitatea Persoanei Juridice în Dreptul Internațional Privat

Introducere La etapa actuală se conturează tot mai mult problema determinării naţionalităţii persoanei juridice. De aceea practica judiciară...

Repararea daunelor morale prin despăgubiri bănești

CAPITOLUL I Despre răspunderea civilă în dreptul român Răspunderea civilă „tinde să ocupe centrul dreptului civil, deci a dreptului în...

Legi Aplicabile Persoanelor Fizice și Juridice

ARGUMENT În lucrarea de faţă încercam să dezbatem problema legată de legile ce se aplică asupra persoanelor fizice şi juridice, accentuând ideea...

Raporturile De Familie În Dreptul Internațional Privat

I. CONSIDERAŢII GENERALE I.1. Raporturile de familie Aceste raporturi rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie (I. Filipescu,...

Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine

I. Consideraţii generale I.1 Aspecte istorice Recunoaşterea şi executarea hotararilor judecătoreşti străine este o problemă relativ nouă. În...

Căsătoria în dreptul internațional privat

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale...

Retrimiterea - Instituție a Dreptului Internațional Privat

Retrimiterea este o institutie de drept international privat. Retrimiterea ofera posibilitatea legii straine declarate competente sa faca o...

Te-ar putea interesa și

Principiile Dreptului Comerțului Internațional

CAP. 1 NOTIUNI GENERALE DE DREPT COMERCIAL INTERNAŢIONAL 1. NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL INTERNAŢIONAL Analiza relaţiilor comerciale...

Normele conflictuale privind PF și PJ în dreptul internațional privat

I.Norme conflictuale privind persoanele fizice Precizări prealabile Starea civilă este definită de art. 98 C.civ. ca fiind dreptul persoanei de a...

Delimitarea dreptului civil de celelalte ramuri de drept

Dreptul civil este o ramură a sistemului dreptului român; acesta din urmă cuprinde unele ramuri care se deosebesc între ele în special prin natura...

Raportul Juridic De Drept Fiscal

Dreptul Notarial Este Constituit Din Ansamblul Normelor Juridice Care Reglemen¬teaza Modul De Organizare A Activitatii Notariale, Statutul...

Drept internațional privat

1.Definiţi raportul juridic cu element de extraneitate? Raportul de drept internatioanal privat sunt raporturi civile ,comerciale ,de munca ,de...

Drept Internațional Privat

PARTEA GENERALA Capitolul I CONSIDERATII PRELIMINARE Sectiunea 1 NOTIUNEA DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT SI DELIMITAREA DE ALTE RAMURI DE DREPT...

Dreptul de Proprietate și alte Drepturi Reale

Curs I Patrimoniul şi drepturile patrimoniale 1. Structura generală a noţiunii de patrimoniu a) Noţiune Codul civil sau alte legi nu conţin o...

Dreptul Comerțului Internațional

CAPITOLUL I DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL 1. Definiţie. Elemente specifice. Rolul şi importanţa instituţiilor juridice privind comerţul...

Ai nevoie de altceva?