Persoana și dreptul personalității

1.Drepturile personalitătii

Preliminarii

Sub această denumire (de origine germanică) sunt calificate, în general acele drepturi inerente calitătii de persoană umană care apartin oricărui individ prin însusi faptul că este om. Aceste drepturi pe care unii autori le numesc primordiale sau, după alti autori, drepturile fundamentale ale omului, sunt prerogative care pot fi calificate ca drepturi subiective si sunt înzestrate cu actiune în justitie. Aceste prerogative apartin oricărei persoane ca drepturi câstigate chiar de la nastere.

Personalitatea la care fac referire aceste drepturi un se reduce la notiunea unică de personalitate juridică, în sensul de a fi subiect de drept. Ea vrea spună mai mult si anume: persoana umană în totalitatea sa, în realitatea sa logică, psihologică si socială.

Drepturile personalitătii nu sunt susceptibile de a schimba titularul; ele sunt transmisibile, ceea ce înseamnă că la moartea persoanei se sting si un se transmit, în principiu mostenitorilor. Pe de altă parte, pentru că ele un operează cu interese de ordin moral, si deci un sunt susceptibile de o evaluare precuniară, un sunt influentate de mecanismele economice. Aceste drepturi sunt incesibile deoarece un pot face obiectul, prin conventie, al unei cesiuni sau renuntări definitive. Ele sunt apoi isesizabile, tocmai pentru că un constituie bunuri economice. De aceea se spune că ele sunt în afara comertului (pentru acest motiv P.Rubier le-a refuzat caracterul de drepturi subiective). În sfârsit ele sunt inescriptibile (achizitiv si extinctiv) si opozabile erga omnes.

Totusi aceste caractere trebuie privite uneori nuantat; există interferente între drepturile personalitătii (care sunt drepturi expatrimoniale) si drepturile patrimoniale. Într-adevăr, dreptul recunoaste valabilitatea unor conventii relativ la drepturile personalitătii (exploatarea imaginii, a vocii, a numelui etc.) întrucât se vorbeste tot mai mult de aparitia anumitor drepturi patrimoniale a personalitătii.

Ne interesează- sub aspectul analizei- numai acele drepturi care au o nuantă în dreptul civil, nu si în planul dreptului public; astfel spus, drepturile opozabile altor oameni (in raporturile dintre particulari), un si statului.

Criteriul de departajare este acela că aceste drepturi se supun regulii înscrise în art.998 din Codul civil, respectiv sanctiunii generale care operează pentru toate atingerile aduse personalitătii. Această departajare este facilitată de dispozitiunile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 care stabileste că: “Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume , ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instantei judecătoresti încetarea săvârsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate” .

Aceasta înseamnă că, deosebit de dreptul la nume, la pseudonim, la onoare, la reputatie etc. pot fi considerate drepturi ale personalitătii si alte drepturi de aceeasi natură: dreptul la propria imagine, la propria voce, dreptul la demnitate, dreptul la respectul vietii private etc.

Este foarte bine de retinut că drepturile personalitătii au fost opera doctrinei si ele un au fost puse în evidentă decât în timp. Codul civil la origine un reglementa nimic din acest mănunchi de drepturi. Se pare că evolutia si consacrarea lor a fost impulsionată de luarea în considerare a demnitătii persoanei umane, în special a dreptului la respectarea vietii private si a dreptului la imagine. Această situatie explică – mai ales în lipsa unei reglementări exhaustive – de ce este dificil încă să se facă o sistematizare si caracterizare perfectă a materiei.

Diversitatea opiniilor persistă chiar si în doctrina străină. Un tablou, chiar si incomlet, privind clasificarea acestor drepturi ne poate forma o imagine mai clară asupra lor.

Unii autori fac o demarcatie netă între

1. drepturile privind aspectul fizic al persoanei- dreptul persoanei asupra corpului său si dreptul persoanei la respectarea corpului său

2. drepturile privind aspectul moral al persoanei incluzând: dreptul la imagine si la respectarea vietii private; dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovătie; dreptul la inviolabilitatea domiciliului; dreptul la secretul corespondentei; dreptul la onoare; dreptul autorului asupra operei sale.

Alti autori caracterizează aceste drepturi ca fiind extrapatrimoniale si le împart în:

1. drepturi relativela integritatea fizică: corpu uman si viata umană;

2. drepturi relative la integritatea morală: demnitate, constiintă, onoare, prezumtia de nevinovătie, afectiune;

3. drepturi relative la viata privată: protectia vietii private, imaginea si vocea.