Personalitatea Infractorului

Introducere

“Avand de judecat omul, magistratul trebuie sa-l priveasca din perspectiva persoanei, care in mod obisnuit actioneaza rational, de multe ori automat, nu o data, insa si irational, justitia in evolutia ei tinzand, prin interventie preventiv-ofensiva eficace, sa reduca si sa indrasneasca din ce in ce mai mult potentialul de irationalitate criminogena a fiintei umane...”1

Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidentierea cat mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic- recuperative din cadrul institutiilor corectionale.

Cercetarile moderne consacrate psihologiei actului infractional sunt in mod constant pluridisciplinare. O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, motivatia, afectivitatea si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si in atitudinea postinfractionala.

Personalitatea infractorului este fondul pe carte trebuie sa se incruciseze, functiile acuzarii si apararii pentru ca, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate.

1.Bus I.- Psihologie judiciara, Presa Universitara Cluj, 1997 ,pg.54

1.Concepte, tipologii, particularitati

Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare.

Factorii psihologici nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, specificitatii ale caror radacini se afla in mica masura in elementele inascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale in istoria personala. Toate acestea îi determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.

Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata, ceea ce îi permite comiterea unor actiiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste.

Diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice se stabilesc in anumite caracteristici comune ce se gasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:

Instabilitatea emotiv-actionala. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-educational, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin :lipsa unei autonomi afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale.

Inadaptarea sociala. Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Analizele facute infractorilor arata ca acestia provin din familii dezorganizate, unde nu exista conditii, priceperea sau preocuparea necesara educarii copiilor. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care pot fi actualizate conducand la devianta si apoi la infractiune.