Extras din referat
DESPRE PERSONALITATEA INFRACTORULUI
Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare. Consider ca cercetarea fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale.
In acest context personalitatea infractorului este locul pe care se intersecteaza , in cadrul procesului judiciar , functiile acuzarii si apararii, pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii eficiente.
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.
Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ,ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice ,cu caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne ( motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare .
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:
1. INADAPTAREA SOCIALA.
Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti divortati, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii sau preocupare necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la infractiune.
Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica.
2 DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI.
Constient de caracterul distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale “specialitatii” infractionale. Acest “joc” artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a “vietii duble”, ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.
3. IMATURITATEA INTELECTUALA
Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta , ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt
4. IMATURITATEA AFECTIVA
Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Personalitatea Infractorului.doc