Personalitatea Infractorului - Factorii ce Contribuie la Formarea Acesteia

INTRODUCERE

În cadrul oricărei ştiinţe factorul uman are o importanţă deosebită. Studiind fenomenele ce au loc în societate noi nu putem să ne abatem de la problema personalităţii umane, deoarece omul este baza tuturor evenimentelor ce se petrec în orice societate.

Personalitatea este studiată şi abordată de un şir de discipline, cum ar fi: sociologia, psihologia, pedagogia, psihiatria, filozofia ş.a. Fiecare din ele, avînd obiectul propriu de cercetare, examinează problema omului sub aspectul său. În cadrul ştiinţelor penale aspectul dat se manifestă prin studierea personalităţii umane prin prisma comportamentului ei deviant. Dar cercetarea juridică a personalităţii infractorului, care o identifică cu infracţiunea şi se orientează spre cele patru componente ale ei – obiectul infracţiunii, cauzele obiective şi subiective şi subiectul ei – nu ne oferă material suficient pentru înţelegerea deplină, atît a personalităţii infracţionale, cît şi a persoanei concrete, acţiunile căreia au provocat pricina penală. Este nevoie de o tratare dinamică, ce ţine cont de geneza şi afirmarea personalităţii. Iar o tratare atît de amplă este cuprins de obiectul de studiu al criminologiei.

Criminologia, spre deosebire de toate celelalte ştiinţe şi discipline, naturale şi sociale, juridice şi nejuridice, se caracterizează prin faptul, că îşi propune studierea şi cunoaşterea multilaterală cît mai completă a personalităţii criminale. Acest studiu se referă atît la procesul de formare a acesteia şi la trăsăturile, care o caracterizează în momentul în care a “demonstrat” că este o personalitate infracţională, cît şi la mijloacele cele mai adecvate prin care individul respectiv poate fi reeducat şi reintegrat în rîndul indivizilor oneşti.

Prezenta lucrare, are menirea de a contura un concept general, multispectual al personalităţii infractorului. În acest scop va fi supusă analizei totalitatea însuşirilor sociale şi trăsăturilor individuale ale infractorului şi corelaţia lor, care reflectă nu numai tabloul deplin al infractorului, dar şi într-o mare măsură ne ajută să înţelegem modul dat de comportare, să apreciem corespunzător fapta şi individul ce a săvîrşit-o.

De la bun început, vom încerca să schiţăm fizionomia personalităţii infracţionale, să-i găsim definiţia optimă, să-i dezvăluim trăsăturile şi particularităţile de bază cu ajutorul coordonatelor bio-psiho-sociale general - umane.

Personalitatea infractorului va fi examinată nu în calitate a unui fenomen izolat, dar în conexiune şi interdependenţă cu sistemele de nivel mai înalt – micromediul şi macromediul social. E necesar de a evidenţia următoarea afirmaţie: “Pentru a dezvălui conţinutul trăsăturilor sociale ale personalităţii criminale, de a stabili, ce prezintă individul concret ca personalitate, săvîrşind infracţiunea, e necesar să apelăm la sistemul de corelaţie a acestei persoane cu alţi oameni şi alte unităţi sociale ”

De la examinarea trăsăturilor social-psihologice generale ale mecanismului comportamentului criminal individual vom trece la analiza concretă a influenţei negative asupra delicventului a unor factori de natură biologică, psihologică, socio-culturală, economică, politică.

În fine, se va întreprinde şi o încercare de clasificare, de tipologizare a infractorilor, pentru o studiere cît mai deplină a acestor indivizi.

Referindu-ne la aspectul teoretic al problemei e necesar să remarcăm că ştiinţa criminologică manifestă un interes stabil faţă de conceptul personalităţii infractorului (din şcoala criminologică din fosta URSS îi putem numi pe Antonean Iu.M., Saharov A.B., Leichina N.S., Cudreavţev V.N., Iacivlev A.M. ş.a. din şcoala română – N. Giurgiu, Gh. Nistoreanu, C. Păun, R.M. Stănoiu ş.a.). anual apar publicaţii dedicate diverselor aspecte ale problemei în cauză. În studiere personalităţii infractorului sunt folosite pe larg sociologia, psihologia generală şi cea juridică, precum şi metodele matematice. Şi totuşi problema dată rămîne a fi discutabilă.

Considerăm că nici una din părţile componente ale obiectului criminologiei nu generează aşa dezbateri aprigi, între savanţi, ca personalitatea infractorului. În unele aspecte discuţia dată, îndeosebi în legătură cu aprecierea coraportului determinanţilor sociali şi bio-psihologici ai comportamentului infracţional, depăşeşte limitele studiului criminologic luînd aspectul conţinutului filozofic.

Înainte de a trece nemijlocit la examinarea temei în cauză, e necesar să remarcăm că problema personalităţii infractorului conţine destule lacune pentru a ţine atenţia savanţilor-jurişti pe o perioadă de timp îndelungată. Necesitatea unei cercetări ample a personalităţii infractorului este condiţionată atît de sarcinile justiţiei (de descoperire, cercetare, sancţionare a infracţiunilor şi orientare a activităţii spre profilaxia criminalităţii), cît şi de orientarea contemporană general-umană – spre umanism, armonizare a relaţiilor sociale, anihilare a factorilor distorsionanţi provocatori de conflicte interpersonale şi intergrupale.