Poliția de Frontieră

Politia de Frontiera Romana face parte din Ministerul Administratiei si Internelor si este institutia specializata a statului care exercita atributiile ce ii revin cu privire la supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale si a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere savarsite in zona de competenta, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pasapoartelor si strainilor, asigurarea intereselor statului roman pe Dunarea interioara si Canalul Sulina situate in afara zonei de frontiera, in zona contigua si in zona economica exclusiva, respectarea ordinii si linistii publice in zona de competenta, in conditiile legii (articolul 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane).

Organism relativ tanar, dar cu vechi traditii de-a lungul veacurilor in asigurarea ordinii la granitele romane, Politia de Frontiera se afirma ca o institutie cu personalitate proprie si individualitate in executarea misiunilor, fiind in masura sa scoata in evidenta, inca de la frontiera, adevarata imagine a statului de drept si autentica democratie si civilizatie a poporului roman.

Cu aproximativ 3.150 kilometri de granita aflata in responsabilitate, Politia de Frontiera Romana se confrunta permanent cu o problematica extrem de variata si cu diverse motivatii ilicite de tranzitare a frontierei romane, pornind de la migratia ilegala, traficul cu stupefiante, armament si autoturisme furate si terminand cu contrabanda - sub toate formele ei de manifestare.

Organizata dupa modelul institutiilor similare din statele Uniunii Europene, Politia de Frontiera Romana depune eforturi sustinute pe linia prevenirii si combaterii fenomenelor infractionale transfrontaliere si pentru aplicarea si respectarea legislatiei interne si internationale in vigoare, astfel incat, la frontierele Romaniei, activitatile specifice sa se alinieze standardelor internationale.

Marturiile istorice demonstreaza incontestabil ca institutia apararii frontierelor a existat din cele mai vechi timpuri, cunoscand o serie de transformari si perfectionari pana s-a ajuns la actuala structura organizatorica. Indiferent de forma de organizare si

denumire - plaiesi, potecasi, marginasi, cordonasi, calarasi, martologi, dorobanti, graniceri, politisti de frontiera - intotdeauna continutul misiunilor a fost acelasi, cu anumite particularitati, in functie de caracterul perioadei istorice existente: in timp de pace strajuirea hotarelor, prevenirea activitatilor ilegale la adresa sigurantei interne, pornind de la granita, a intereselor externe ale tarii, iar, in timp de razboi, participarea, alaturi de celelalte forte combatante, la lupta pentru apararea pamantului stramosesc.

Aceasta institutie este tot atat de veche pe cat de vechi sunt teritoriile pe care s-au asezat si trait stramosii nostri, manifestandu-se in functie de perioada istorica in care a existat si indeplinind misiunile conform intereselor momentului parcurs.

Tracii asezau posturi pe inaltimile dominante pentru a semnala aparitia unor invadatori, folosind ca mijloc de avertizare indeosebi focul. La incrucisarile de drumuri se vamuiau produsele negustorilor straini care intretineau schimburi comerciale cu bastinasii.In timpul lui Decebal, principalele cai de comunicatie au fost intarite cu cetati prevazute cu santuri de aparare, maluri de pamant si garduri din lemn si piatra. Masurile luate de iscusitul conducator dac Decebal sunt apreciate de generalul Targe in lucrarea sa "La garde de nos frontieres" (1930), lucrare care trateaza distinct modul si procedeele pe care trebuie sa le foloseasca aceasta activitate. In Dacia Romana, paza hotarelor consta dintr-un sistem de limesuri, fortificatii, castre si tabere situate pe granita.

Dupa aparitia statelor feudale romanesti si inviorarea schimburilor economice cu tarile din jur: Rusia, Polonia, Ungaria, Austria a aparut o preocupare mai constanta pentru asigurarea drumurilor de comert, aplicarea sistemului vamal, apararea punctelor vamale si prevenirea comertului clandestin. Vreme indelungata, sistemul de paza si aparare a hotarelor a revenit cetatilor de la margine. Inca in primii ani de domnie, Mircea cel Batran a construit o cetate la Giurgiu, in care a asezat "straji ca sa vegheze la tot ce se intampla dincolo de apa" si una la Turnu, edificata pe ruinele unei cetati mult mai vechi.

De asemenea, Stefan cel Mare, organizand armata moldoveana, a infiintat "marginasii" care, plasati la marginea tarii, aveau datoria "sa dea de stire cand tara era amenintata cu invazii din afara". In timpul lui Mihai Viteazul existau, pe aceasta linie, "steagurile de calarasi" (calarasii de margine), plasate in localitatile de granita. Marele istoric Constantin Giurescu, privitor la organizarea si dispunerea punctelor vamale, preciza ca acestea erau puncte de vama la hotare sau in apropierea lor, asadar la intrarea marfurilor in tara, si puncte de vama in interior, in orasele si targurile mai insemnate, in primul rand, evident in capitalele respective (ex.: Braila, Giurgiu, Turnu, Calafat, Severin, Tighina, Cetatea Alba, Tecuci, Putna, Trotus, Moldovita). Pe la anul 1690, domnitorul Constantin Brancoveanu, tot in Tara Romaneasca, infiinteaza un corp distinct.

Schimbari importante a cunoscut institutia granicereasca dupa Tratatul de la Adrianopole (1829), cand Tarile Romane si-au putut crea armate proprii - militiile nationale pamantene. Potrivit prevederilor Regulamentului Organic, indatoririle noii ostiri constau indeosebi in "paza granitilor, a carantinelor si a vamilor, cordonul de sanatate, slujba dinlauntru, slujba oraselor si judetelor, privegherea lucratoare pentru implinirea dajdiilor ". Totalul cadrelor militiilor era de 4.673 oameni. O insemnatate deosebita pentru evolutia viitoare a sistemului de control al trecerilor peste granita l-au avut si prevederile Regulamentului pentru Carantina, cuprins la cap.VI in Regulamentul Organic al Tarii Romanesti, pus in aplicare la 1 iulie 1831. In viziunea acestui document scopul instituirii carantinelor era ca sa pazeasca Valahia de biciul naprasnicii boli a ciumei: "astfel, se va aseza pa marginea d-a stanga Dunarii un cordon de sanatate

nestramutat". El era pazit de militia pe toata marginea Dunarii dinspre Tara Romaneasca, de la hotarul austriac pana la varsarea Siretului in Dunare, iar numarul militarilor pentru paza se cifra la 1.466 oameni, din care 1.122 pedestri si 344 calareti.