Politica comunitară în domeniul mediului

Noţiuni introductive

Pentru a fi în măsură de a răspunde la o nouă datare a ordinii lumii, dreptul internaţional al mediului va trebui să se fundamenteze pe careva mutări esenţiale.

Dreptul mediului a fost întotdeauna, indiferent de nivelul său sau forma, un drept de specii, fiind esenţialmente axat pe conservarea supremă exprimînd o penetraţie în subconştientul uman al conceptului de responsabilitate pentru mediu.

Dreptul mediului este mai mult caracterizat de o unitate de conţinut regulatorie, indiferent de nivelul şi formele de implementare a acestor proviziuni; diferenţelor tradiţionale între dreptul internaţional şi naţional a statelor care s-au îndepărtat şi vor continua să se piardă. O nouă integrare, verticală sau orizontală, a dreptului este stabilită şi va arăta cel puţin mai coerentă şi efectivă.

Din perspectiva istorică, evoluţia dreptului mediului s-a dovedit a fi circulară. După primele rezerve regulatorii referitoare la atitudinea între om şi natură, la începutul antropocentrismului, ca o socializare, dreptul s-a diferenşiat şi s-a separat de natură, şi a fost perceput ca o ieşire exclusiv scială .

Bazele politice şi legale ale Uniunii Europene, ca o structură trans-statală, şi acea a fiecărui stat membru în parte şi statele aderente includ ideile unei democraţii pluralist-reprezentative, statul de drept, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi controlul de justiţie (ca o putere independentă şi necesară în aprovizionarea balanţei instituţionale). Aşa valori, care trebuie să includă dreptul mendiului, sunt consacrate şi garantate de Constituţie, ca lege supremă în stat.

Mai mult decât atât, constituţiile a 20 de state din cele 25 State Membre ale Uniunii Europene, conţin rezerve în ceea ce priveşte mediul, altele incluzându-le (Franţa). Controlul de constituţionalitate a legilor printr-o procedură adecvată este un aspect important pentru a sesiza curtea pentru acest drept fundamental .

În unele state, totuşi (Danemarca), invocarea „suveranităţii Parlamentului” nu admite controlul constituţionalităţii legilor, pe când în majoritatea conformitatea cu Constituţia este criteriul esenţial pentru validitatea reglementărilor legale (Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Spania, etc). În acest din urmă caz, controlul de constituţionalitate a legilor, exercitate de curţile speciale, cu un loc special în sistemul autorităţilor publice, înseamnă apropierea de sensul de drepturi fundamentale.

La nivelul dreptului comunitar, problemele de mediu în curte pot fi privite din două perspective: cel al mecanismului comunitar general de asimilare şi garantare a drepturilor fundamentale ale omului şi aspectele cu specific relevat dezvăluite în documentele Uniunii Europene garanţiile asociate respectiv.

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului.

Au trecut doi până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politică regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene,aspectele de protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare.

Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare la şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.