Politică Europeană de Securitate și Apărare

POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ŞI APĂRARE

1. Mediul internaţional de securitate la începutul secolului XXI

1.1. Repere generale ale stării actuale de securitate

Perioada de pace şi stabilitate fără precedent pe care o traversează Europa la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI se datorează existenţei Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci şi o nouă abordare a securităţii, întemeiată pe soluţionarea paşnică a disputelor şi pe cooperarea internaţională multilaterală prin intermediul unor instituţii comune .

Prin contrast cu aceste evoluţii pozitive din vestul continentului, în alte părţi ale Europei, şi mai ales în Balcani, s-au înregistrat după 1990 o serie de crize, care s-au derulat în contextul reaşezărilor geopolitice ce au urmat sfârşitului războiului rece. O caracteristică esenţială a acestora a fost aceea că ele au avut loc cel mai adesea în interiorul statelor şi mai puţin între acestea. În această perioadă forţe militare provenind din Europa au fost trimise în străinătate mai mult decât în orice altă perioadă, inclusiv în regiuni precum Afganistan, Republica Democrată Congo sau Timorul de Est .

Desigur că un rol crucial în asigurarea securităţii europene l-a jucat SUA, atât prin angajamentele de securitate faţă de Europa luate în cadrul NATO , cât şi prin sprijinul acordat integrării europene.

La nivel mondial încheierea războiului rece a determinat, cel puţin din punct de vedere militar, trecerea la o lume unipolară, în care SUA deţin o poziţie dominantă, la foarte mare distanţă de orice alt stat. Cu toate acestea, experienţa perioadei recente a arătat că nici un stat, nici măcar o superputere precum SUA, nu poate aborda problemele globale de securitate de unul singur.

Mediul internaţional de securitate a înregistrat o schimbare dramatică după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Până la 11 septembrie fenomene precum terorismul, traficul de droguri, traficul de arme mici, migraţia ilegală, spălarea de bani acţionau aproape separat. Ca urmare, instituţiile naţionale şi internaţionale abordau separat aceste fenomene, cu mai multă sau mai puţină eficienţă. Dintr-o dată s-a descoperit că în practică ar putea fi observat un nexus al acestor probleme diferite, utilizat de către reţelele criminale interne şi transfrontaliere ca o cale de a îmbunătăţi eficienţa activităţii lor.

După tragicele evenimente din 11 septembrie 2001, omenirea este încă confuză privind cauzele, mecanismele activităţilor criminale. A devenit evident faptul că următorul 11 septembrie 2001 este posibil în orice moment cu diferite ţinte, resurse, tehnici şi rezultate. Între intervenţia din Afganistan şi atacul asupra Irakului, alianţele împotriva terorismului au înregistrat diferite evoluţii.

e, marchează în prezent mediul internaţional de securitate – un nou parteneriat, dar şi noi tensiuni. În aceste circumstanţe lipsa de bani, de timp, de viziune şi de voinţă politică ar putea afecta nu doar securitatea naţională, cât mai ales pe cea internaţională .

În acest context, mai ales după 1998, Uniunea Europeană a dat un nou impuls eforturilor de întărire a securităţii şi de definire a dimensiunii de apărare la nivel european. Dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune a inclus şi ideea definirii unei politici comune de apărare, menţionată în mod explicit în Tratatul de la Amsterdam.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană s-a arătat tot mai mult preocupată de finalizarea propriilor reforme instituţionale, mai ales în contextul extinderii, precum şi de finalizarea dezbaterilor pe tema construcţiei politice ce va defini viitorul Europei. Aceste dezbateri, cel puţin cele determinate de discutarea Constituţiei Europene, au şanse rezonabile de a fi reluate în special după votul negativ din Franţa şi Olanda, cât şi după Întâlnirea la nivel înalt de la Bruxelles (iunie 2005).

Începând cu 1 mai 2004, Uniunea Europeană se defineşte ca o uniune de 25 de state, reunind circa 450 de milioane de locuitori şi producând circa 25% din PIB-ul mondial. Devenită actor economic global, UE va trebui să participe mai substanţial şi la mecanismele de asigurare a securităţii globale, chiar dacă formele concrete ale acestei implicări pentru moment nu sunt încă clar precizate.

Din perspectiva României, mediul internaţional de securitate a evoluat după 1990 în sensul creşterii complexităţii şi interdependeţelor din relaţiile internaţionale. Drept urmare, stabilitatea internaţională nu poate fi astăzi concepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunităţii internaţionale, şi, mai ales, prin intermediul dialogului în cadru instituţionalizat, prin creşterea implicării marilor organizaţii internaţionale în definirea stării de securitate a lumii .

În anii ’90 cooperarea şi dialogul instituţionalizat s-au manifestat mai ales la nivelul următoarelor organizaţii:

- la nivelul NATO, care a deţinut un rol esenţial în întărirea securităţii euroatlantice după încheierea războiului rece. NATO a deschis şi dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea şi dialogul consolidat cu fostele state adversare, inclusiv România; a manifestat interes şi receptivitate pentru primirea de noi membri; şi-a demonstrat angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, inclusiv prin operaţiuni în sprijinul păcii (de exemplu în Balcani).

- la nivelul ONU, mai ales prin intermediul Consiliului de Securitate, care a deţinut un rol important în dialogul internaţional pe tema securităţii şi stabilităţii mondiale. Această importanţă a fost confirmată şi de conferirea, în anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizaţiei Naţiunilor Unite şi secretarului său general.

- la nivelul OSCE, care a reprezentat cea mai cuprinzătoare instituţie regională de securitate, şi care a jucat un rol semnificativ în promovarea păcii şi stabilităţii, în întărirea securităţii prin cooperare şi în promovarea democraţiei şi drepturilor omului. OSCE s-a manifestat vizibil mai ales în domeniile diplomaţiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor şi reabilitării post-conflict.

Noile circumstanţe internaţionale reclamă noi reguli în domeniul securităţii internaţionale. Redefinirea regulilor privind securitatea internaţională după prăbuşirea ordinii bipolare ridică însă numeroase probleme, nu doar de ordin practic, ci chiar şi de ordin conceptual, inclusiv pentru SUA, aflate deocamdată în poziţia de singură superputere.

Aceste dificultăţi sunt determinate de mai mulţi factori:

- mediul internaţional a devenit mult mai dinamic şi mai complex decât în perioada războiului rece;

- lipsa unui consens privind modul de abordare a securităţii internaţionale a permis manifestarea diverselor grupuri de interese la toate nivelurile, astfel încât nu au putut fi elaborate politici consistente;

- datorită proliferării accesului la informaţii în timp real (aşa-numitul „efect CNN”) liderii politici trebuie să ia de multe ori decizii de moment care nu permit evaluări mai profunde;

- multiplicarea instituţiilor specializate la nivel naţional şi internaţional care abordează problemele din unghiuri specifice şi determină analize şi decizii fragmentate;

- lipsa unui „model de securitate” rezonabil şi acceptabil pentru majoritatea ţărilor lumii a favorizat reacţii ad-hoc şi abordări punctiforme.

Din punct de vedere practic, la începutul secolului XXI actorii cu impact global în domeniul securităţii sunt SUA, Europa, Rusia, China, India şi Japonia. O viziune interesantă este cea a lui Zbigniew Brzezinski care consideră că esenţa noii structuri de securitate a lumii se află în relaţia dintre SUA şi Eurasia (care cuprinde pe lângă Europa, toate celelalte ţări enunţate mai sus) . În cadrul acestei relaţii se pot identifica două triunghiuri de putere eurasiatică:

- SUA, Europa, Rusia;

- SUA, China, Japonia.

Ca un răspuns la hegemonia SUA se pot înregistra noi combinaţii bazate pe interese geopolitice, acces la surse de energie, tehnologie nucleară, activităţi spaţiale, infrastructuri critice ş.a. Se pot observa noile formule:

- Rusia – China - India;

- Rusia – China;

- Rusia – Franţa ş.a.