Politici Comunitare

În prima sa perioada de existenţă,Comunitatea Economică Europeană, aşa cum o şi sugerează numele, s-a concentrat pe aspectele cantitative : reconstruirea economiilor Ţărilor Europei Occidentale, convenirea unei uniuni vamale şi edificarea unei pieţe unice care să reuşească să promoveze interesele europene şi încercările de a face piaţa europeană mai dechisă, mai eficientă, mai competitivă şi mai profitabilă.

S-a putut constata foarte repede că bunăstarea şi eficienţa nu pot fi distribuite în mod egal în cadrul Comunităţii atăta timp cât există diferenţe de şanse şi oprtunităţi, de stndarde economice şi sociale, de venituri personale, de educaţie şi nivel de trai, atât în interiorul aceluiaşi stat, cât şi între statele.membre.Nu ar putea exista un teren egal pentru toţi europenii unii fiind ţinuţi pe loc de problemele locale, în timp ce alţii au acces mult mai uşor la locuri bune de muncă şi bunăstare, iar diferenţele în standarde şi reglementări, în accesul la resursele naturale, ori la fondurile de investiţii,ca şi calitatea mediului în care trăiesc, ar funcţiona ca nişte bariere în calea edificării sau cel puţin a funcţionării eficiente a pieţei unice.

Din aceste motive comunitatea a inceput treptat sa se reorienteze spre aspectele calitative si spre crearea unui me-canism care sa permita transferul de resurse catre acele zone ale omunitatii care se confrunta cu cele mai mari dificultati si blocaje. Rezultatul a fost conceperea unor politic! comune in patru domenii majore:

-Politica agricola, luata in calcul inca de la Tratatul de la Roma, are ca scop asigurarea unei piete de desfacere pentru fermierii din Comunitate; Politica Agricola Comuna adevenit pana la urma una dintre cele mai controversate si mai costisitoare activitati asumate impreuna de statele membre.

-Politica regionala, care vizeaza reducerea diferentelor economice din cadrul aceluia§i stat, precum §i dintre statelemembre, prin regenerarea vechilor zone industriale, prininvestitii in zonele rurale §i prin crearea de legaturi intreproducatori §i pietele de desfacere, a reprezentat si ea un scop in sine inca de la inceputurile Comunitatii; ea nu a devenit insa prioritara decat in anii '70.

-Politica sociala, care pune accent pe problematica locurilor de munca (stimularea crearii de locuri de munca, liberacirculatie a fortei de munca, conditii de trai si munca sporite, drepturile si beneficiile angajatilor), a fost cu totul ignorata pana in anii '70, cand imigratia si accentuarea discrepantelor economice au inclus-o pe lista de urgente.

-Politica de protectie a mediului, careia nu i se dadea in anii 50 nici o atentie, a inceput sa fie luata in seama doar in anii '60, cand poluarea apei si aerului cauzata de cresterea economica a starnit reactiile europenilor din ce in ce mai instariti. Diferentele de calitate a mediului au reprezentat o bariera si in calea pietei unice, astfel la inceputul anilor '80 acest aspect se bucura de mult mai multa sustinere

I. Politica agricolă

Istoricul PAC începe în 1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea

Comunitatii Economice Europene de catre aceleasi sase state (Franta, Germania, Italia, Belgia,

Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înfiintasera CECO (Comunitatea Economica a Carbunelui si

Otelului). Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de

la Roma (în prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: „piata comuna se va extinde si asupra sectorului

agricol si comertului cu produse agricole” si ca „operarea si dezvoltarea pietei comune pentru

produsele agricole vor fi însotite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39

(articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

-cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a factorilor de productie, în special a fortei de munca

-asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, în special prin cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli

-stabilizarea pietelor

-asigurarea sigurantei aprovizionarilor

-asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explica însa concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea, în 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practica a politicii agricole. Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

-Principiul pietei unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula

fara restrictii

-Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originare

din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din import fata de productia interna

-Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un buget

comun Odata stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia masurile de politica agricola comuna. “Arhitectul” politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura.

Mecanismul consta, în linii mari, în protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin intermediul preturilor, si anume prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata de concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne, respectiv, fixarea de preturi comune însotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor acestora. Întrucât preturile interne erau mai ridicate decât cele mondiale, exporturile trebuiau încurajate prin subventii. Masurile comune aveau sa fie finantate dintr-un buget comun. Piata agricola a Comunitatii devenea în acest fel o constructie solida, cu evolutii independente de tendintele pietelor internationale.

Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu în 1961, iar detaliile au fost negociate în anul urmator, încât PAC a intrat în vigoare din 1962. Efectiv, PAC a început sa functioneze din 1964, când s-au facut primii pasi spre uniformizarea preturilor. Trebuie subliniat aici faptul ca, datorita insistentelor Germaniei, pretul de interventie pentru grâu a fost stabilit la un nivel mult superior celui de pe piata mondiala.