Politicile Uniunii Europene

Uniunea Europeană a dezvoltat politici pentru toate domeniile în care activitatea sa este benefică statelor membre (economic, social, de reglementare şi financiar).

I. POLITICA DE EXTINDERE ŞI BUNA VECINĂTATE

1. Extindere

Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplineşte criteriile democratice, politice şi economice pentru dobândirea calităţii de membru.În urma mai multor extinderi, UE a crescut de la şase la 27 de membri. Alte state candidează la aderare. Fiecare tratat ce admite un nou membru necesită aprobarea în unanimitate a tuturor statelor membre. De asemenea, înaintea fiecarei extinderi, UE va evalua propria capacitate de absorbţie a noilor membri, precum şi abilitatea propriilor instituţii de a funcţiona corespunzător în continuare.Extinderile succesive au întărit democraţia, au conferit securitate Europei şi au sporit potenţialul său comercial şi de creştere economică

Candidaţi la statutul de stat membru

Turcia, membră NATO, semnatară a unui acord de asociere cu UE, a aplicat pentru statutul de membru în 1987. Pozitia geografică şi istoria politică ale acesteia au condus la o ezitare îndelungată a UE înainte de a răspunde pozitiv aplicaţiei. Totuşi, în octombrie 2005, Consiliul European a început negocierile de aderare cu Turcia. În acelaşi timp a început negocierile şi cu Croaţia, un alt stat candidat. În cazul acestor două state nu s-a fixat încă o dată pentru intrarea în vigoare a unui eventual tratat de aderare la sfârşitul negocierilor.

Balcanii de Vest

Aceste state, dintre care majoritatea au făcut parte din fosta Iugoslavie, se îndreaptă către Uniunea Europeană pentru a-şi accelera reconstrucţia economică, pentru a îmbunătăţi relaţiile reciproce lezate de războaie etnice şi religioase, precum şi pentru a-şi consolida institutiile democratice. UE a acordat statutul de "ţară candidată" Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în noiembrie 2005. Alţi potenţiali candidaţi sunt Albania, Bosnia şi Hertegovina, Muntenegru şi Serbia.

2. Vecinătate

Uniunea Europeană duce două politici paralele pentru tratarea relaţiilor sale cu ţările vecine, în funcţie de prezenţa sau non-prezenţa acestora pe lista potenţialilor candidaţi.Acordurile de stabilizare şi asociere deschid posibilitatea ca un stat să devină candidat la statutul de membru al UE la sfârşitul procesului de negociere. Astfel de acorduri au fost încheiate pentru prima dată cu Croaţia şi Fosta Republică Iugoslava a Macedoniei. Acestea au fost urmate de Albania. Alţi potenţiali candidaţi în acest context sunt Bosnia şi Hertegovina, Muntenegru şi Serbia. În cadrul politicii de vecinătate, UE a încheiat acorduri de cooperare cu ţări terţe din spaţiul sud-mediteranean şi din Caucazul de Sud, precum şi cu ţări din Europa de Est, a căror relaţie cu Uniunea Europeană în viitor rămâne neclară

II. POLITICA MONETARĂ

În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice şi monetare. Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

1. Uniunea economică şi monetară (UEM) [cele trei faze] Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică: libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi valutare); sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri structurale);convergenţa economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;independenţa băncilor centrale naţionale;reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro. La 1 ianuarie 1999, 11 ţări adoptă moneda euro, care devine astfel monedă comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alatură la 1 ianuarie 2001). Începând din acest moment, Banca Centrală Europeană înlocuieşte IME, devenind responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro. La 1 ianuarie 2002, bancnotele şi monedele euro sunt puse în circulaţie în aceste 12 ţări din zona euro. Două luni mai târziu, monedele naţionale sunt retrase din circulaţie. Din acest moment, euro este singura monedă care poate fi utilizată în toate tranzacţiile bancare şi operaţiunile cu numerar, în cadrul ţărilor făcând parte din zona euro, care reprezintă mai mult de două treimi din populaţia UE.

Criteriile de convergenţă

Fiecare stat membru trebuie să întrunească un număr de cinci criterii de convergenţă pentru a ajunge în faza a treia. Acestea sunt:

-stabilitatea preţurilor: rata inflaţiei nu poate depăşi cu mai mult de 1,5% ratele medii de inflaţie ale celor trei state membre cu cea mai scazută rată de inflaţie;

-rata dobânzilor: rata dobânzilor pe termen lung nu poate varia cu mai mult de 2% în raport cu ratele dobânzilor medii ale celor trei state membre cu cea mai scazută rată de inflaţie;

-deficitele: deficitele bugetare naţionale trebuie să fie sub 3% din PNB;

-datoria publică: nu poate depăşi 60% din PNB;

-stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie să rămâna în limitele marjei de fluctuaţie autorizate pentru cei doi ani anteriori.

Pactul de Stabilitate si de Creştere

Consiliul European a adoptat Pactul de Stabilitate şi de Creştere în iunie 1997. Acesta a reprezentat un angajament permanent de stabilitate bugetară, permiţând sancţionarea financiară a unui stat membru din zona euro care se expunea unui deficit bugetar mai mare de 3%. Fiind considerat ulterior prea strict, Pactul a fost revizuit în martie 2005.

2. Eurogrupul Eurogrupul reprezintă reuniunea informală a miniştrilor de finanţe ai statelor membre din zona euro. Aceste întâlniri au ca scop o mai bună coordonare a politicilor economice, monitorizarea politicilor bugetare şi financiare ale statelor din zona euro, precum şi reprezentarea monedei euro în forumurile monetare internaţionale. 3. Noile state membre şi UEM Noile state membre urmează să adopte moneda euro în momentul în care vor îndeplini criteriile necesare. Slovenia este prima dintre noile state membre de la extinderea din 2004 care a făcut acest lucru şi care s-a alăturat zonei euro la 1 ianuarie 2007. De la 1 ianuarie 2008, Cipru şi Malta au devenit şi ele membre ale zonei euro.