Poprirea

Executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil şi una din formele de manifestare a acţiunii civile. Putem defini executarea silită ca fiind acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a debitorului.

Scopul executării silite este tocmai acela de a face posibilă realizarea efectivă a dreptului subiectiv şi în cazurile de împotrivire a debitorului la îndeplinirea obligaţiei cuprinse într-un titlu executoriu.

Executarea silită prezintă o importanţă deosebită pentru creditor, întrucât reprezintă ultima cale de valorificare a dreptului în caz de opunere din partea debitorului. Această fază a procesului civil nu este lipsită de importanţă nici pe planul mai general al dreptului obiectiv.

Poprirea este acea formă de executare prin care creditorul urmăreşte sumele de bani sau efectele pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit şi constă în indisponibilizarea acelor sume sau efecte în mâinile terţului, debitor al datornicului urmărit, şi în obligarea lui să le plătească direct creditorului urmaritor .

Poprirea reprezintă o formă de executare silită indirectă prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, urmăribile, datorate debitorului urmărit de către o terţă persoană, creditorul subrogându-se în mod condiţionat şi provizoriu în drepturile acestuia din urmă.

Poprirea, ca modalitate de executare silită, prezintă o serie de avantaje, în sensul că aceasta se realizează prin intermediul unei proceduri ce conferă rapiditate în recuperarea creanţelor, iar riscurile creditorului în cadrul acestei proceduri sunt mult mai reduse decât în cazul celorlalte forme de executare silită indirectă. În acelaşi timp, în poprire poate interveni mai rar reaua-credinţă a debitorului, întrucât procedura acordă terţului poprit posibilitatea de a plăti direct creditorului, iar terţul poprit nu are nici un interes practic de a se opune la această executare silită.

Procedura popririi permite creditorului să-şi realizeze creanţa direct de la persoana care este datornic al debitorului (terţul poprit); ea este mult mai sigură în efectul ei şi mai lesnicioasă în formele sale, decât dacă creditorul ar fi fost obligat să aştepte mai întâi ca terţul să plătească debitorului său şi abia apoi să-l urmărească pe acesta pentru plată.

Fundamentul popririi constă nu numai în dreptul de gaj general creditorilor asupra patrimoniului debitorului (ca pentru celelalte forme de executare silită indirectă), ci şi în mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor de catre aşa numita "acţiune oblică" (acel tip de acţiune civilă prin care creditorul chirografar exercită în numele debitorului său, subrogându-se lui, drepturile şi acţiunile patrimoniale a căror exercitare acesta o neglijează sau o refuză).

În cadrul unei popriri se regăsesc trei raporturi juridice distincte. Două dintre aceste raporturi juridice sunt raporturi de creanţă de drept substanţial, care preced înfiinţarea poprii, fiind vorba despre raportul juridic dintre organul fiscal şi contribuabil, din care ia naştere creanţa fiscală, şi raportul juridic dintre debitorul urmărit şi terţul poprit, care se caracterizează prin faptul că terţul este dator faţă de debitorul urmărit. Cel de-al treilea raport juridic care rezultă dintr-o poprire are un caracter particular, prin faptul că el nu precede raportul execuţional, ci acesta ia naştere doar în cadrul procedurii de poprire, formându-se deci în baza unui act procedural, şi nu a unui act de drept substanţial. Astfel, prin adresa de înfiinţare a popririi ia naştere raportul juridic de creanţă dintre creditorul urmăritor şi terţul poprit, prin care acesta din urmă va trebui să plătească sumele datorate debitorului, în limitele acoperirii creanţei pentru care s-a înfiinţat poprirea, direct în mâinile creditorului urmăritor.

Cele trei raporturi juridice arătate mai sus reprezintă, în fapt, esenţa unei proceduri de poprire, care nu poate exista decât în prezenţa acestor trei raporturi juridice, fiind indiferent numărul de persone implicate în această procedură (care pot fi şi două sau chiar mai multe de trei).

Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului interesat. Legea nu cuprinde dispoziţii cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de poprire. În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 82-84 Cod de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie. Precizarea sumei pentru care se solicită înfiinţarea popririi constituie un element esenţial al cererii. Legea determină şi competenţa de soluţionare a cererii de poprire.

Poprirea începe prin operaţiunea de blocare a sumei cuvenite datornicului în mâinile debitorului acestuia, care, din momentul înştiinţării despre poprire, devine terţ poprit, poprirea putând fi folosită şi ca o simplă dar foarte eficientă măsură de asigurare, pentru a indisponibiliza suma de bani datorată, până în momentul în care creditorul va obţine împotriva debitorului său un titlu executoriu, în temeiul căruia va putea pretinde de la terţul poprit să-i plătească direct suma blocată. Poprirea poate fi folosită nu numai în cazul în care debitorul este o persoană fizică, ci şi în cazul în care acesta are calitatea de persoană juridică. Vocaţia de a deveni parte într-un raport juridic de poprire are un caracter general, căci nimeni nu se poate sustrage, în principiu, de la această procedură.

Legea determină şi competenţa de soluţionare a cererii de poprire. Potrivit art. 453 alin. 1, Cod de procedură civilă, poprirea se înfiinţează „de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit”.

De la această regulă există o excepţie în cazul popririi pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor. În acest caz, poprirea se dispune din oficiu de către instanţa de fond, conform art. 453 alin. 2, Cod de procedură civilă. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată (art. 454 alin. 1, Cod de procedură civilă).