Populatia in Dreptul International Public

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Populatia in Dreptul International Public.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Noțiunea si consideraţii generale asupra populaţiei în dreptul internaţional public

Populaţia reprezintă totalitatea persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul unui sau altui stat la un moment dat şi care sunt supuse jurisdicţiei acestuia.

Într-o altă accepţiune, prin populaţie se înţelege totalitatea indivizilor, persoanelor fizice legate de un anumit stat prin cetăţenie.

Statul stabileşte reguli obligatorii pentru toate persoanele care locuiesc pe teritoriul său, indiferent dacă acestea sunt sau nu cetăţeni ai săi, şi are un drept de protecţie – protecţia diplomatică – în ce priveşte propriii cetăţeni aflaţi în afara ţării.

Statutul juridic al persoanelor se stabileşte potrivit legilor interne ale statelor, ţinându-se seama şi de normele de drept internaţional şi de nevoile cooperării internaţionale, îndeosebi în domenii cum sunt: dubla cetăţenie (bipatridia), lipsa cetăţeniei (apatridia), statutul refugiaţilor şi al persoanelor strămutate, regimul juridic al străinilor, dreptul de azil, extrădarea, protecţia diplomatică şi drepturile fundamentale ale omului.

Ca rezultat al principiului suveranităţii, statul dispune in planul relaţiilor interne competenţa deplină şi exclusivă de a stabili regimul juridic al populaţiei sale, al diferitelor categorii de persoane care o alcătuiesc: cetăţenii proprii, cetăţenii străini, refugiaţii, persoanele migrante etc. Astfel, nu doar cetăţenii proprii sunt supuşi jurisdicţiei statului, ci orice persoană care se află pe teritoriul acestuia, exceptand anumite situaţii care vizează regimul special acordat anumitor categorii de străini (de pildă imunităţile şi privilegiile diplomatice).

Un stat este mai intai de toate o colectivitate umană. El nu poate exista fără populaţie. Regula potrivit căreia „nu există populaţie nu există stat” ne conduce in mod logic să admitem că statul dispare in cazul dispariţiei sau emigrării ansamblului populaţiei.

1. In sens larg, populaţia unui stat cuprinde toţi locuitorii care trăiesc şi muncesc pe teritoriul lor. Este o noţiune geografică şi demografică, şi in acelaşi timp, una foarte largă şi foarte restransă din punct de vedere juridic. Foarte largă, deoarece ea include străinii domiciliaţi in stat sau care posedă aici domiciliul principal şi care nu au renunţat la cetăţenia lor de origine; această alegere nu justifică pe deplin includerea lor in unul din elementele constitutive ale statului. Dar, după cum am menţionat, este in egală măsură şi o concepţie foarte restrictivă, prin faptul că ea neglijează naţionalii instalaţi in străinătate şi care continuă să participe la viaţa politică a statului lor de origine.

2. In calitate de element constitutiv al statului, populaţia este mai degrabă privită ca o masă de indivizi legaţi in mod stabil de stat printr-o legătură juridică de cetăţenie, ea reprezintă ansamblul naţionalilor. Cetăţenia creează o alegaţie personală a individului faţă de statul naţional; ea dă naştere competenţei personale a statului, competenţă care i-l autorizează să-şi exercite anumite atribuţii asupra naţionalilor săi, oriunde aceştia nu s-ar afla. Importanţa simbolică şi politică a legăturii prin cetăţenie este aceea că statele franează apariţia regulilor internaţionale generale la acest capitol. Funcţia dreptului internaţional se limitează la reglementarea şi prevenirea conflictelor de cetăţenie.

3. Prin populaţie se desemnează adesea colectivitatea resortisanţilor săi. Or, acest termen utilizat in contexte foarte variate de către tratate, nu este interpretat intr-o manieră uniformă. Uneori, termenul de „resortisant”şi „naţional (cetăţean)”, vor fi privite ca sinonime. Termenul de resortisant are legătură cu persoanele fizice ale căror statut juridic este determinat prin legătura personală de cetăţenie care i-i uneşte de Stat. Alteori, termenul de resortisant are un sens mai larg decat noţiunea de cetăţean şi vizează persoanele asimilate naţionalilor, de exemplu subiecţii unui stat protejat.

Prin urmare, doar prima noţiune este una pertinentă in ceea ce priveşte elementele constitutive ale statului. Astfel, nici o regulă de drept internaţional nu va impune ca fiecărui stat să-i corespundă o „naţiune” şi numai una singură. Cu siguranţă, dreptul internaţional nu va interzice ca un stat să inglobeze mai multe naţiuni, ale căror membri au aceeaşi cetăţenie, in sensul atribuit de dreptul internaţional.

Dreptul internaţional public contemporan, ca şi doctrina juridică, asociază statul, ca subiect de drept internaţional, cu populaţia sau naţiunea, deşi nu există o suprapunere intre populaţia statului şi popor sau naţiune.

Popoarele sau naţiunile sunt privite de dreptul internaţional public mai ales din perspectiva egalităţii lor in drepturi şi a dreptului lor de a dispune de ele insele -dreptul la autodeterminare- ceea ce a dus la recunoaşterea calităţii lor ca subiecte de drept internaţional atunci cand il exercită.

Populaţia statelor reprezintă pentru dreptul internaţional public doar o condiţie a existenţei statului, foarte generală şi ambiguă la o analiză mai atentă. De altfel, dreptul internaţional public este orientat tot mai mult in ultimul timp spre entităţi concrete, precum fiinţa umană in individualitatea ei, şi mai puţin spre entităţi generale, precum statul sau naţiunea. De aceea, strans legat de populaţia statelor, ca ansamblu de fiinţe umane socotite ca valori supreme, s-a conturat o ramură distinctă a dreptului internaţional public – care reprezintă astăzi o realitate şi o preocupare dintre cele mai importante, formulată chiar ca principiu fundamental.

Atat poporul, cat şi naţiunea, deşi nu coincid cu populaţia statelor, sunt forme de comunitate umană care interesează societatea internaţională şi dreptul internaţional din perspectiva dreptului lor de a se constitui ca state suverane. Mai mult, existenţa pe langă popor sau naţiune a unor grupuri minoritare cu altă identitate etnică interesează, de asemenea, dreptul internaţional public din punct de vedere al statutului juridic al persoanelor care le alcătuiesc, deci ca regim juridic individual şi nu de grup.

Minorităţile sunt entităţi dificil de definit. Au existat mai multe incercări de definire a minorităţilor in cadrul O.N.U., dar care nu au cunoscut o consacrare convenţională. De exemplu, in anul 1992, intr-o lucrare a O.N.U., minoritatea este definită ca un grup naţional, etnic, religios sau lingvistic deosebit de alte grupuri din interiorul unui stat suveran. Cel puţin două elemente ar fi necesare pentru determinarea minorităţii: sentimentul de identitate proprie in cadrul unui grup mai mare, prin elemente culturale, şi legătura cu un teritoriu determinat (teritoriul statului in care există). Prin urmare, minorităţile nu trebuie confundate nici cu fenomenul migrării, nici cu cel al diasporei.

In funcţie de sentimentul lor identitar, există mai multe categorii de minorităţi: unele doar cu revendicări de limbă şi educaţie, altele cu revendicări regionaliste (de autonomie mai mult sau mai puţin accentuată in cadrul statului), altele care doresc o protecţie internaţională in sensul recunoaşterii unui drept colectiv la autodeterminare. Este evident că legăturile dintre minorităţile naţionale şi naţiune sunt complexe, deseori contradictorii, dar o minoritate nu este ea insăşi o naţiune prin care să-şi revendice dreptul de a se constitui ca stat, pentru că, altfel, naţiunea s-ar multiplica ea insăşi, ceea ce pare neverosimil.

Fisiere in arhiva (1):

  • Populatia in Dreptul International Public.doc

Alte informatii

Populatia in dreptul intetnational public