Posesia

Introducere

Posesia se află la baza drepturilor reale și constituie manifestarea exsterioară a existenței acestora. Ea și-a găsit reglementare în cartea a doua, “Drepturile reale” articolile 303 - 314 C. civil. Posesia este o stare de fapt care se concretizează în puterea materială pe care o exercită o persoană asupra unui bun, care-i dă posibilitate persoanei de a se comporta ca și cînd el ar fi adevaratul titular al dreptului asupra bunului.

Ea poate fi analizată din doua perspective: acea a stăpînirii în fapt a unui bun (stăpînirea unui automobil, a unei case), cît și cea a exercitării în fapt a unui drept, cum ar fi dreptul de uzufruct sau servitute. Necesitatea existenței unei astfel de instituții juridice este dictată de realitate juridică a existenței unei stări de fapt creatoare de efecte juridice care poate fi corespunzătoare situației juridice din care emană (dreptul de proprietate sau alte drepturi reale) sau necorespunzătoare (bunul pierdut dar găsit de o altă persoană).

1.Definiția posesiei.

Codul civil în vigoare nu conține o dispoziție juridică prin care să definească conținutul posesiei, ramînînd la atitudinea doctrinei de specialitate cu privire la elaborarea ei. Din perspetiva dispozițiilor care reglementează posesia și tinând cont de opiniile manifestate în acest sens în literatura de specialitate, vom defini posesia ca fiind: acea stare de fapt caracterizată prin exercitarea voită a unei puteri de fapt asupra unui bun, independentă de existența vre-o unui drept real asupra lui, care, în condițiile legii, este producătoare de efecte juridice.

2.Caracterele posesiei.

Aceste caractere se exprimă prin următoarele reguli:

posesia reprezintă starea de fapt constînd în totalitatea faptelor materiale exercitate direct asupra lucrului. Luînd în considerare faptului că posesia se exsteriorizează prin elementul material al posesiei, elementul intelectual fiind cuprins în cel material.

posesia se aplica numai drepturilor reale, nu și drepturilor de creanță, cu excepția situației cînd dreptul de creanță este constatat printr-un înscris, care, fiind un bun mobiliar poate face obiectul posesiei (titlurile de valoare la purtător). Posesia nu poate fi exercitată asupra universalității de bunuri, cum ar fi moștenirea. Ea poate fi exercitată asupra fiecarui bun care intră în compunerea unei universaliăți, daca acest bun este posedat îndividual.

posesia poate să se nască dintr-un drept de proprietate sau alt drept real. Situația că posesia este o stare de fapt, nu înseamnă că ea nu este producătoare de efecte juridice. Astfel simpla posedare a unui bun mobil crează o prezumție de proprietate în favoare posesorului, iar în cazul bunurilor imobile, posedarea unei perioade de timp va duce la dobîndirea dreptului de proprietate asupra lui.

3. Elementele posesiei .

În literatura de specialitate opiniile expimate cu pivire la elementele posesiei nu sînt unanime.

a.) Într-o prima opinie, inspirată din literatura de specialiatete franceză, posesia este formată din doua elemente: material (corpus), și intențional (animus).

- Elemental material (corpus), constă în totalitatea faptelor materiale de stăpînire, transformare și folosință exercitate direct asupra unui lucru. Acesta se materializează și prin încheierea de anumite acte juridice pe care posesorul le poate încheia cu pivire la acel bun cum sunt: comodatul, locațiunea, depozitul, etc.

- Elemental intențional (animus), psihologic, constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpînirea lucrului pentru sine, adica sub nume de proprietar, ori în calitate de titular al unui alt drept real.

Potrivit acestei teorii, daca cel ce deține bunul în fapt nu îl stăpînește pentru sine, ci pentru altul, el nu mai este posesor, ci detentor precar.

Această formulare cu privire la elementele posesiei este însă contrazisă de însă-și regimul juridic al posesiei. Astfel, daca deținătorul actual al bunului îl deține în baza unui titlu, el este un detentor precar și prin urmare, el, nu are la dispoziție acțiunile posesorii pentru a-și apara starea de fapt, deoarece detenția precara este o stare de drept, iar acțiunile posesorii urmăresc protejarea unei situatii de fapt, deci, sînt recunoscute doar celor ce le dețin cu titlu de posesie și nu sub detenție precară