Prescripția extinctivă

Introducere:

Prescriptia, în termenii art. 1837 din Codul Civil, este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, în conditiile stabilite de lege. Ea este achizitiva, când conduce la dobândirea unui drept si, respectiv extinctiva sau eliberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea unei obligatii prealabile. În ambele cazuri timpul este elementul cheie esential, servind fie la dobândirea, achizitionarea unui drept, fie la stingerea, la pierderea lui.

Pentru a opera uzucapiunea sau prescriptia achizitiva trebuie ca uzucapantul sa fi posedat un bun în mod continuu si neîntrerupt, pasnic, public si sub numele de proprietar. În schimb, pentru a interveni prescriptia extinctiva este necesara simpla inactiune a titularului dreptului, într-un interval de timp socotit suficient de lung, pentru a atrage stingerea dreptului material la actiune si exonerarea, în acest fel, de raspunderea civila a subiectului pasiv al raportului obligational.

Desi admisa de legiuitor, institutia prescriptiei este oare utila si, mai ales morala? Iata, asadar, o prima problema, care vizeaza însusi fundamentul sau economic, social si etic. Fiind chemata sa asigure pacea si linistea sociala, prin consolidarea situatiilor juridice incerte sau îndoielnice, institutia prescriptiei se numara printre mecanismele tehnice cele mai redutabile, caci, nu întâmplator Cassiodorius a desemnat-o „patrona generis humani”, iar Cicero a considerat-o ca fiind „finis sollicitudinis et periculi litium”. Chiar Justinian, care personal dezavua o asemenea institutie, deoarece putea sa aiba ca efect consacrarea unei nedreptati (impium praesidium), i-a recunoscut însa avantajele si a procedat la o reforma a acesteia prin contopirea celor doua forme de prescriptie, deoarece aveau acelasi fundament si se întemeiau pe aceleasi principii.

Notiunea prescriptiei extinctive:

Prescriptia extinctiva nu este definita în legea civila. Totusi, Decretul 167 / 1958 în art. 1, alin. 1, consacra efectul prescriptiei extinctive “dreptul la actiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost executat în temeiul stabilit de lege”. Putem defini prescriptia extinctiva din dreptul civil ca fiind stingerea dreptului la actiune neexercitat în termenul de prescriptie.

Reglementarea prescriptiei extinctive din dreptul civil:

Actele normative în vigoare, în care se gasesc normele ce formeaza institutia prescriptiei extinctive, sunt urmatoarele :

- Decretul nr. 167 / 1958 , privitor la prescriptia extinctiva care este ”legea generala” sau “dreptul comun” în materie;

- Codul civil ( în special titlul XX - “despre prescriptia din cartea a III-a “ ) în masura în care a suferit modificari sau abrogari;

- Alte acte normative, izvoare de drept civil, ca exemplu amintim Legea nr. 29 / 1990, privind contenciosul administrativ , Legea 105 / 1992, privind raporturile de drept international privat.

Caracterul normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva:

O problema strâns legata de “reglementarea prescriptiei extinctive, este aceea a caracterului – imperativ sau dispozitiv – al normelor ce formeaza aceasta institutie”.

Prescriptia extinctiva este calificata ca o institutie de ordine publica. Totusi problema care se ridica, este aceea de a sti daca este bine sau nu sa se pastreze caracterul imperativ al normelor prescriptiei extinctive si în viitoarea reglementare. Se considera ca solutia potrivita ( opinia profesorului Belein ) este aceea de a reveni la sistemul codului civil – prescriptia trebuie aplicata daca cel interesat ( de regula pârâtul ) o invoca.