Prezentarea pentru recunoaștere

Investigatiile ce se efectuaeaza in pricinile penale pun adeseori organelle judiciare in posesia unor obiecte sau informatii privitoare la personae si obiecte a caror legatura cu infractiunea savarsita sau cu autorul acesteia este neechivoca(de pilda,gasirea la locul faptei,a instrumentelor cu care s-a savarsit infractiunea-cutit,topor,arma de foc etc.informatii provenind de la martorii oculari ai infractiunii care furnizeaza relatii asupra semnalmentelor infractorului ce a parasit in fuga locul faptei),dupa cum,alteori,legatura unor asemenea personae si obiecte cu infractiunea comisa e incerta,dar locul si imprejurarile in care au fost percepute pot conduce la concluzia existentei unei presupuse legaturi.

De regula,la stadiul de inceput al investigatiilor,identitatea unor asemenea personae sau apartenenta obiectelor nu e cunoscuta.Or,in majoritatea aproape absoluta a situatiilor,stabilirea fara dubii a identitatii faptuitorului precum si a apartenentei obiectelor e decisive pentru evolutia ulterioara a cercetarilor,in sensul ca e de natura a contribui la precizarea unor imprejurari esentiale ale pricinii.Astfel,identificarea adevaratului faptuitor pune capat eforturilor de cautare a acestuia,dupa cum,dovedirea faptului ca instrumental gasit la locul faptei apartine unei anumite personae duce la acelasi rezultat.

Posibilitatea recunoasterii persoanelor,de regula a infractorului,precum si a obiectelor aflate intr-un anumit raport cu infractiunea sau cu faptuitorul,e data de existenta unui ansamblu de insusiri caracteristice particulare,proprii numai lor,strict individualizartoare,irepetebile precum si de conservarea in memoria celor care le-au perceput,fie in imprejurari legate de savarsirea infractiunii,fie intr-un moment anterior sau ulterior comiterii acesteia.

Toate acestea explica necesitatea infatisarii acestor personae si obiecte aflate intr-un raport neindoios sau presupus cu infractiunea ori cu infractorul,acelor personae care le-au perceput in imprejurari,de cele mai multe ori legate de infractiune,in vederea recunoasterii,adica a identificarii sau stabilirii apartenentei lor.

In procesul penal aceasta finalitate se realizeaza prin mijlocirea unei activitati-creatie a experientei generalizate a organelor de urmarire penala,justificata de ratiuni practice-denumita prezentarea pentru recunoastere.¹

Prezentarea pentru recunoastere este o activitate de tactica criminalistica desfasurata in scopul identificarii persoanelor,cadavrelor,lucrurilor sau animalelor care au legatura cu cauza,cu ajutorul persoanei ce le-a perceput anterior si a retinut in memorie semnalmentele,trasaturile exterioare ale persoanelor ori caracteristicile obiectelor si animalelor.

Ea consta in aceea ca se prezinta unei personae o alta persoana,cadavrul unei personae,un lucru,un animal pe care le-a vazut anterior,pentru a se stabili daca le recunoaste.

¹ Aurel Ciopraga ,Tratat de tactica criminalistica ,Ed.Gama,Iasi,1996 ,pag. 340-341.

Prezentarea pentru recunoastere este o forma de realizare concreta a identificarii.Ea constituie,totodata,o metoda de verificare a probelor administrate in cauza ori a versiunilor elaborate pe parcursul urmaririi penale,privind identificarea persoanelor,cadavrelor,lucrurilor si animalelor.

Pe langa numeroasele metode si mijloace stiintifice puse de catre tehnica criminalistica la dispozitia organelor judiciare pentru identificarea persoanelor,obiectelor,sau fenomenelor,in cazul prezentarii pentru recunoastere se poate vorbi despre o metoda proprie tacticii criminalistice pe baza careia martorii,persoana ori partea vatamata,invinuitii sau inculpatii sunt solicitati sa identifice personae,cadaver,obiecte ori animale care au legatura cu cauza.

In cazul prezentarii pentru recunoastere,este vorba de procesul memorial de identificare a unor personae,lucruri sau animale percepute ori cunoscute anterior.Precizarea se impune pentru a se preveni orice confuzie intre notiunea psihica de recunoastere si notiunea de recunoastere in acceptiunea sa juridical,respective,de marturisire a adevarului.

Recunoasterea este un process psihologic mai usor pentru ca reactualizarea informatiilor percepute anterior nu solicita un effort mare,spre deosebire de reproducere care se intalneste in cazul marturiilor obisnuite.

Avandu-se in vedere ca reprezinta o modalitate tactica de identificare,cu scopul de a contribui la aflarea adevarului, in aceasta acceptiune,ea se apropie de reactivare,atat sub forma reproducerii,cat si a recunoasterii.

Datorita faptului ca reprezinta rezultatul unor mecanisme psihologice:observare,memorare,si redare,recunoasterea poate fi mai mult sau mai putin precisa.De aceea,in desfasurarea prezentarii pentru recunoastere si, mai ales,in aprecierea rezultatelor obtinute trebuie sa se tina seama de legile psihice care guverneaza procesul cognitive,de factorii obiectivi si subiectivi ce pot influenta perceperea,memorarea si reproducerea.¹

Sublinierea posibilitatilor de aparitie a erorilor,a identificarilor false se impune in mod deosebit,deoarece,in cadrul prezentarii pentru recunoastere,elementele de sugestie pot sa influenteze usor declaratiile persoanelor chemate sa faca recunoasterea.

Prezentarea pentru recunoastere nu este enumerate printer mijloacele de proba.De fapt,reglementarea acestei activitati de catre legislatia noastra procesuala penala nici nu se impune,din moment ce ea nu reprezinta decat o modalitate de ascultarea persoanelor,rezultatul prezentarii pentru recunoastere materializandu-se sub forma unor declaratii ale martorilor,,partii vatamate,invinuitului ori inculpatului,declaratii obtinute potrivit regulilor privind ascultarea.