Primarul - Reprezentantul Colectivităților Locale

Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone - mai mici sau mai mari - sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună, etc. Astăzi, teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe .

În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.

Profesorul Paul Negulescu afirma că în orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi .

Cercetarea organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice locale a căpătat în ultimul deceniu proporţiile unui fenomen politic şi juridic. Astfel, domeniul administraţiei publice locale a devenit un subiect extrem de dezbătut, care a contribuit la adoptarea unui număr impresionant de reglementări interne şi internaţionale, prevăzute cu numeroase mecanisme pentru aplicarea lor practică.

Istoric

În ciuda etimologiei sale, cuvântul "primar" nu desemna însă o funcţie în Roma Antică. Cuvântul a ajuns în uz mai ales în anturajul conducătorilor barbari ce s-au succedat la conducerea Imperiului Roman de Apus. Astfel, persoana însărcinată cu conducerea unei curţii regale sau ducale se numea major domus. La curtea regilor francilor merovingieni, major domus sau praefectus palatii avea o putere atât de mare încât îşi putea detrona stăpânul (cazul lui Pippin din Herstal) .

Un PRIMAR (din latina vulgară primarius, însemnând "primul, principalul") este un politician care are rolul de autoritate executivă oficială a municipalităţii. În lume există o varietate de legi locale şi obiceiuri în ceea ce priveşte puterile şi responsabilităţile primarului, cât şi în privinţa metodelor de a ajunge primar.

Varianta franceză a cuvântului este maire. În Germania şi în Ţările de Jos magistratul şef al unui oraş era numit "magistru al cetăţenilor" (G. Bürgermeister, Du. burgemeester; zonele din Belgia unde se vorbeşte franceza folosesc bourgmestre). Pe filieră germană a pătruns în Ungaria medievală instituţia pólgármester-ului ("Bürgermeister"), care s-a păstat până în prezent. Din Ungaria noţiunea a iradiat şi la răsărit de Carpaţi, lucru care face ca în dreptul medieval român întâistătătorul unei cetăţi să se numească pârcălab, care era ajutat de consilieri numiţi pârgari (din magh. "pólgar", "cetăţean", preluat din nemţescul bürger. În Italia primarul se numeşte sindaco, în Boemia starosta şi în Spania alcalde, termen provenit de la Mauri.

În Statele Unite primarii sunt aleşi de obicei de către cetăţenii localităţii pentru un mandat stabil. Ei împart puterea de obicei cu corpul legislativ local, cum ar fi consiliul municipal. Primarii pot fi şi conducătorii consiliului local, fiind uneori aleşi ca primari de către consiliu şi nu de cetăţeni, în timp ce sarcinile uzuale ale oraşului sunt delegate unui profesionist manager de oraş. În Salt Lake County din statul american Utah există un primar al comitatului. În plus, conducătorii executivi ai tuturor comitatelor din Tennessee şi Hawaii sunt numiţi "primari". Totuşi, persoanele nu sunt numite, ci alese în funcţie.

În Canada primarii sunt aleşi de obicei de către cetăţenii municipiului pentru un mandat stabil. În majoritatea provinciilor, primarul guvernează după regulile unui sistem în care acesta nu are influenţă mare şi este membru al consiliului municipal. În astfel de sisteme, primarul are un vot, ca şi toţi membri Consiliului, neavând puteri executive. În municipalităţile rurale, conducătorul Consiliului poate avea titlul de reeve şi nu primar.

În alte ţări, primarii sunt deseori numiţi de o subdiviziune a guvernului federal sau regional. În câteva oraşe, subdiviziuni cum ar fi arondismentul sau comitatul (borough) pot avea proprii lor primari; acesta e cazul, de exemplu, în Paris sau Mexico City.

În Marea Britanie, cabinetul primarului a avut dintotdeanua mai mult o funcţie protocolară. Primari aleşi prin vot direct având puteri executive au apărut în unele regiuni începând cu anul 2000. În Londra, protocolarul primar al Londrei, reprezentând oraşul Londra, nu trebuie confundat cu primarul ales al Londrei care este responsabil pentru întreaga Londră, inclusiv suburbiile sale. Treizeci de oraşe din Marea Britanie au Lord Primar (sau Lord Provost în Scoţia).

În Finlanda nu există primari, deşi au existat planuri de a crea această funcţie în Tampere. Cea mai mare funcţie publică nu este obţinută prin alegeri democratice, ci prin numirea de către consiliul municipal, şi se numeşte kaupunginjohtaja "manager al oraşului" sau kunnanjohtaja "manager municipal", după termenul folosit - oraş sau municipiu. Cuvântul pormestari "primar", din limba suedeză - borgmästare "stăpânul castelului", se referă în mod imprecis la cea mai înaltă funcţie a oficiului de stare civilă şi nu la managerul oraşului. Mai mult, pormestari este folosit ca titlu, şi poate fi oferit pentru merite deosebite în funcţia de manager de oraş. Managerul oraşului este numit în Helsinki POLIOMIERLITA , ce se traduce, din motive istorice, prin "primar şef" .

În ţara noastră, funcţia de primar a fost reglementată, pentru prima dată, prin articolul 83 din Legea comunelor nr. 394/1864 potrivit căreia, primarul comunei, în comunele rurale se alegea de alegătorii comunei deodată cu membrii consiliului şi se aproba de prefect; în comunele urbane se numea de Domn, dintre cei trei consilieri care ar fi întrunit voturi mai multe la alegeri. Rezultă astfel că primarul, pe de o parte, era ales de locuitorii comunei, iar pe de altă parte, era numit de puterea centrală, direct, în cazul primarilor comunelor rurale.

Prin Legea din 1874, primarul comunelor rurale nu mai este ales, ci numit direct de Guvern. După Legea din 1894 pentru organizarea comunelor urbane, primarul acestora este ales de consiliul comunal din rândul membrilor săi.

Reglementări cu privire la funcţia de primar a cuprins şi Legea pentru unificarea administrativă, din 1925, Legea pentru organizarea administraţiei locale, din 1929, precum şi articolele 10-18 din Legea administrativă din 14 august 1938.

Potrivit articolului 145 din Legea din 1929, primarul, în comunele rurale, alcătuite dintr-un singur sat, se alegea prin votul alegătorilor comunei, iar în celelalte comune, primarul se alegea de consiliul comunal, cu majoritate absolută de voturi dintre membrii consiliului sau dintre membrii comunei care ar avea dreptul de a fi aleşi consilieri. În comunele urbane, articolul 146, din aceeaşi lege, prevedea că primarii se aleg de consiliul comunal cu majoritatea de două treimi de voturi dintre membrii aleşi ai consiliului. Dacă nici unul din candidaţi nu întrunea această majoritate, Ministerul de Interne numea primar pe unul din cei trei candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi.