Primarul și Viceprimarul

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 5615
Mărime: 20.65KB (arhivat)
Puncte necesare: 0

Extras din referat

1. Consideratii generale

Comunele, orasele si sectoarele municipiului Bucuresti au câte un primar, iar municipiul Bucuresti are un primar general. Primarii sectoarelor municipiului Bucuresti sunt în relatii de subordonare fata de primarul general al municipiului Bucuresti.

Institutia primarului este traditionala în administratia României. Ea a fost reglementata pentru prima data în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunala din 1864 si a cunoscut o evolutie continua ca un efect firesc al transformarilor prin care a trecut statul românesc.

Astazi, primarul este autoritatea executiva a administratiei publice locale care îndeplineste în acelasi timp si rolul de reprezentant al statului în relatiile cu perosane fizice si juridice din tara si din strainatate, precum si în justitie, în unitatea administartiv teritoriala în care a fost ales.

Primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat de catre cetatenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritoriala în care urmeaza sa-si exercite mandatul. Potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

Daca nici unul dintre candidatii propusi de partidele si formatiunile politice participante la alegeri nu întruneste aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, în cel mult doua saptamâni, între candidatii situati pe primele doua locuri si va fi ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi. În situatia paritatii de voturi a cel putin doi candidati, pentru functia de primar, se delara balotaj si se vor organiza, de drept, noi alegeri în termen de doua saptamâni. La aceste alegeri vor participa numai candidatii care s-au aflat în situatie de balotaj.

În cazul în care unul dintre candidatii la functia de primar, între care urmeaza sa se desfasoare turul al doilea de scrutin, decedeaza, renunta sau nu mai îndeplineste conditiile cerute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul dituat pe locul urmator. Daca una dintre aceste situatii vizeaza unul dintre candidatii aflati în situatie de balotaj, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscriptie declarându-l primar pe celalalt candidat. Pe baza rezultatului votului, biroul electoral de circumscriptie elibereaza certificatul doveditor al alegerii primarului.

Primarul si primarul general al Capitalei îndeplinesc functii de autoritate publica; sunt sefii administratiei publice locale si raspund în fata Consiliului de buna functionare a acesteia. Semnul distinctiv al primarului este o esarfa în culorile drapelului national al României. Este obligatorie purtarea esarfei la solemnitati, receptii, ceremonii publice si la celebrarea casatoriilor.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor, în camera de consiliu, de catre un judecator desemnat de presedintele judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla comuna, orasul sau subdiviziunea administrativ - teritoriala. Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucuresti se face de catre un judecator desemnat de presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti. Invalidarea alegerii primarului se poate pronunta în cazurile prevazute mai sus. Rezultatul validarii se prezinta în sedinta de constituire a Consiliului local sau, dupa caz, într-o sedinta extraordinara, de catre un judecator sau un delegat al prefectului. În caz de invalidare a mandatului primarului, se organizeaza alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data invalidarii, în conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Primarul depune în fata Consiliului local urmatorul juramânt în limba româna:

"Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa fac, cu buna-credinta, tot ceea ce sta în puterile si priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orasului, judetului). Asa sa-mi ajute Dumnezeu."

Preview document

Primarul și Viceprimarul - Pagina 1
Primarul și Viceprimarul - Pagina 2
Primarul și Viceprimarul - Pagina 3
Primarul și Viceprimarul - Pagina 4
Primarul și Viceprimarul - Pagina 5
Primarul și Viceprimarul - Pagina 6
Primarul și Viceprimarul - Pagina 7
Primarul și Viceprimarul - Pagina 8
Primarul și Viceprimarul - Pagina 9
Primarul și Viceprimarul - Pagina 10
Primarul și Viceprimarul - Pagina 11
Primarul și Viceprimarul - Pagina 12
Primarul și Viceprimarul - Pagina 13
Primarul și Viceprimarul - Pagina 14
Primarul și Viceprimarul - Pagina 15
Primarul și Viceprimarul - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Primarul si Viceprimarul.doc

Alții au mai descărcat și

Primarul și Viceprimarul

Introducere Provenită din limba latină „primarius”, noţiunea de primar îl defineşte „pe cel dintâi”, „primus”, „pe cel care este înaintea tuturor...

Primarul - Reprezentantul Colectivităților Locale

Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta...

Referat Drept Administrativ - Primarul și Viceprimarul

Alegerea şi sarcinile primarului, istoric şi drept comparat. Din perspectiva dreptului comparat, funcţia de primar reprezinta o funcţie...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Primarul

1. Scurt istoric Institutia primarului este traditionala in administratia Romaniei. Ea a fost reglementata pentru prima data in timpul domniei lui...

Funcția de Primar

1. Consideraţii generale Funcţia de primar este una tradiţională în administraţia publică locală, nu numai din Europa, ci şi din alte continente,...

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Primarul și Aparatul de Specialiate al Primarului

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ. 1. NOŢIUNEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ. Sfera de cuprindere a noţiunii de...

Te-ar putea interesa și

Primarul și viceprimarul - autorități executive ale administrației publice

CAP. I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PRIMARULUI 1.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Primarul este autoritatea executivă a administraţiei publice...

Administrație Publică

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE Cunoaşterea ştiinţifică a unei anumite materii presupune identificarea noţiunilor cu care operează ştiinţa...

Managementul Public

INTRODUCERE Lucrarea cuprinde informaţii referitoare la activitatea pe care o desfăşoară Consiliul Local. Se pune un accent deosebit pe importanţa...

Primarul și Viceprimarul

Introducere Provenită din limba latină „primarius”, noţiunea de primar îl defineşte „pe cel dintâi”, „primus”, „pe cel care este înaintea tuturor...

Administrația Publică Locală - aleșii locali

1.Consideratii Generale Potrivit art.3 alin.3 din Constitutie, teritoriul Romaniei este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si...

Contabilitatea la Primăria Denta

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL ADMINISTRATIEI PUBLICE 1.1. ROLUL SI IMPORTANTA REFORMEI ÎN ADMINISTRATIA PUBLICA În vederea...

Referat Drept Administrativ - Primarul și Viceprimarul

Alegerea şi sarcinile primarului, istoric şi drept comparat. Din perspectiva dreptului comparat, funcţia de primar reprezinta o funcţie...

Servicii Publice Locale

SERVICII PUBLICE LOCALE 1. Trăsături definitorii ale administratiei publice în unitătile administrativ-teritoriale Administratia publica locala...

Ai nevoie de altceva?