Principalii actori implicați în politica de concurență la nivelul Uniunii Europene

I. Reglementari ale politicii in domeniul concurentei

Concurenţa exercită o presiune constantă asupra întreprinderilor pentru a pune la dispoziţia consumatorilor o ofertă cât mai variată, la cele mai bune preţuri. Concurenţa face parte din regulile de joc ale unei pieţe libere şi este în interesul consumatorilor, beneficiarii finali.

Punctul de vedere aproape unanim este acela ca forta regulatorie cea mai importanta a economiei de piata este concurenta. Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Afacerea in societatatea capitalista este condusa in cadrul unei tesaturi complexe de constrangeri legale, institutionale si financiare, iar motivatia nu deriva doar din interesul personal, ci si din pasiunea pentru performanta si precizie- factori care nu sunt in mod necesari congruenti cu notiunea traditionala de concurenta. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor. Puterea traditiei concurentiale in teoria economica, pornind de la Adam Smith, incearca sa reuneasca o multitudine de doctrine rivale, toate curentele regasindu-se intr-o anumita masura in stransoarea “mainii invizibile”.

Concurenta este insasi forma activa a liberei initiative, libera initiativa generata de proprietatea privata, aceasta constituind, la randul ei, o trasatura esentiala a economiei de piata, al carei mecanism este concurential. Ea reprezinta confruntarea deschisa, rivalitatea dintre agentii economici, vanzatori ofertanti pentru a atrage de partea lor clientela. Totodata, concurenta exprima specific interesat al tuturor subiectilor pe proprietate, comportament care se realizeaza in mod diferit in functie de mediul concurential si particularitatile diverselor piete.

Normele europene au fost elaborate astfel încât să le garanteze întreprinderilor condiţii echitabile şi egale de concurenţă. În acelaşi timp, ele iau în considerare aspecte precum inovarea, standardele comune sau dezvoltarea întreprinderilor mici.

Conform normelor europene, întreprinderilor nu li se permite:

• să fixeze preţuri sau să-şi distribuie între ele cote de piaţă

• să facă abuz de poziţie dominantă pentru a elimina concurenţi de dimensiuni mai mici

• să fuzioneze dacă astfel ar obţine o poziţie din care să poată controla piaţa. În realitate, aceste norme reuşesc să împiedice doar un număr mic de fuziuni. Companiile mari, care desfăşoară un volum mare de activităţi în UE, nu pot fuziona fără aprobarea Comisiei Europene, chiar dacă nu îşi au sediul în UE.

Sunt posibile unele excepţii de la regulile generale:

• companiilor li se poate permite să coopereze în vederea elaborării unui standard tehnic unic aplicabil pieţei în ansamblul ei

• companiilor mici li se poate permite să colaboreze, în măsura în care aceasta le-ar putea consolida capacitatea de a concura cu firmele mai mari

• guvernelor li se poate permite să acorde ajutor de stat în cazul în care există o şansă reală ca întreprinderea aflată în dificultate – sau o companie nou creată – să devină rentabilă şi atâta timp cât este în interesul UE ca aceasta să fie rentabilă (de exemplu, pentru că s-ar păstra sau crea locuri de muncă).