Principii de bază ale administrației publice locale

Constituția României în art. 119 prevede că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice.

Legea administrației publice locale nr. 69/1991 a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a noii Constituții a României. În art. 1 al legii, în varianta inițială, se precizează că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe patru principii și anume: principiul autonomiei locale, principiul descentralizării serviciilor publice, principiul eligibilității autorităților administrației publice și principiul consultării cetățenilor în problemele de interes deosebit.

În forma sa republicată, textul art. 1 a mai fost completat cu încă un principiu și anume cel al legalității.

1. Principiul autonomiei locale:

În doctrina de drept administrativ s-a subliniat că textul art. 119 din Constituție trebuie înțeles în sensul că principiul autonomiei locale se va regăsi atât în activitatea fiecărei autorități comunale, orășenești sau județene cât și în raporturile dintre autoritățile dintre autoritățile comunale, orășenești și cele județene.

În mod logic, următorul articol din Constituție, prevede că autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii.

Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, republicată, autonomia locală privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și

capacitatea efectivă a autorităților administrației publice de a rezolva și de a gestiona în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.

Spre deosebire de redactarea art. 1 al Legii nr. 69/1991, în versiune inițială, se introduce noțiunea de "colectivitate locală", prin care se înțelege "totalitatea cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială".

Din examinarea conținutului art. 1 alin. 3 al Legii nr. 69/1991, republicată, rezultă pe de o parte la ce anume se referă autonomia locală (organizarea și funcționarea administrației publice locale) iar, pe de altă parte, se stabilește înțelesul conceptului de autonomie locală (dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și gestiona).

Sub aspectul redactării, reiese că legiuitorul român, în stabilirea conceptului de autonomie locală, a avut în vedere definiția autonomiei locale din Carta europeană privind autonomia locală, semnată la Strasbourg în 1985. Astfel, în art. 3 alin 1 al Cartei se arată: "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale de a reglementa și administra, în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în favoarea populației respective, o parte importantă din treburile publice".

S-a stabilit că în concepția Legii nr. 69/1991, autonomia locală are trei componente: organizatorică, funcțională și gestionară.

Componenta organizatorică se manifestă prin alegerea autorităților administrației publice locale - a consiliului local, a primarului, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București- prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Componenta funcțională rezidă în competența autorităților administrației publice locale de a rezolva o parte importantă a treburilor publice, fără intervenția altor autorități. Competenta gestionară se manifestă în special prin bugetele autonome ale comunelor și orașelor, municipiilor și județelor. În acest sens, în art. 9 al Legii nr. 68/1991, republicată, se precizează că în scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice din comune, orașe și județe elaborează și aprobă bugetele de venituri și cheltuieli și au dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, în

condițiile legii.

Principiul autonomiei locale care se află la baza organizării și funcționării autorităților administrației publice locale se reflectă și în prevederile art. 8 al Legii nr. 69/1991, republicată. Astfel se subliniază că în relațiile dintre administrația publică locală și cea județeană nu există raporturi de subordonare și că în relațiile dintre administrația publică județeană și cea locală au la bază principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor locale.