Principii Fiscale Comunitare - Cazuistică și Doctrină

INTRODUCERE

Prin aceasta lucrare s-a încercat o trecere în revista a evolutiei principalelor idei privind functionarea economiei si echilibrul economic, rolul economic al statului si politica fiscala, începând cu aparitia statului modern si a stiintei economice si pâna în prezent.

Data fiind vastitatea subiectului, aceasta sinteza este una care nu are pretentia de a fi un exhaustiva, scopul fiind acela de a surprinde cele mai importante momente în evolutia ideilor mentionate.

Formarea statului modern si cristalizarea primelor teorii economice au facut obiectul unor procese relativ îndelungate ce s-a întins din secolul al XVI-lea si pâna în a doua jumatate a secolului XIX si începutul secolului XX, aceste procese fiind dominate de ideile gânditorilor liberali. În plan economic, liberalismul clasic s-a cristalizat în opera lui Adam Smith si a discipolilor sai Ricardo, Say si Mill, care porneau de la ideea ca economia se autoregleaza spontan datorita actiunii „mâinii invizibile” si ca individul urmarindu-si propriul interes promoveaza si interesul societatii, ceea ce facea inutila orice interventie a statului în economie, rolul acestuia limitându-se la cel de „paznic de noapte”, el trebuind sa se ocupe doar de aparare, ordine publica si reprezentare externa. În plan fiscal, în acest interval, se dezvolta teoria impozitului – schimb, care arata ca impozitul este pretul platit pentru serviciile primite din partea statului, impunerea trebuind sa fie proportionala, si sunt emise principiile de echitate fiscala ale lui Adam Smith.

Dominatia teoriei liberale da nastere în plan economic la unele contracurente cum este cel al socialistilor, pornind de la socialistii utopici si pâna la Marx, care doreau înlocuirea capitalismului cu noi forme de organizare, sau cum a fost cazul scolii istorice germane care respingea ideea unei teorii economice universale si propunea o abordare în care statul trebuia sa devina un agent activ al progresului economic si social.

Deoarece, începând de la John Stuart Mill, ideile liberale în forma lor clasica încep sa fie diluate prin deschiderea de catre acesta a drumului pentru interventia statului în economie în scopul distribuirii veniturilor, în a doua jumatate a secolului XIX are loc o renastere a doctrinei liberale sub forma liberalismului neoclasic.

Adeptii acestui curent au încercat o detasare a economicului de implicatiile politice si sociale promovând ideea unei stiinte economice pure, separata de economia sociala. În acest sens ei muta obiectul de studiu de la formarea avutiilor spre formarea preturilor pe piata, pun bazele calculului marginal si elaboreaza prin Leon Walras o teorie a echilibrului economic general, care este o expresie mai sofisticata a conceptiei liberale clasice despre autoreglarea economiei de piata.

Pe baza deschiderii realizate de Mill si predecesorul sau Benthan, precum si pe baza ideilor marginalismului, are loc în plan fiscal, la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX, trecerea de la teoria impozitului – schimb la teoria capacitatii de plata, care cerea ca fiecare cetatean sa plateasca impozit în functie de posibilitatile sale de plata, impunerea devenind acum progresiva.

Trecerea la o etapa importanta în evolutia rolului statului si a ideilor privind economia si fiscalitatea are loc începând cu primul razboi mondial, când statele au ajuns sa constate ca nu exista limite economice în privinta a ceea ce se poate cheltui, si mai ales în timpul crizei din 1929-1933 si dupa aceea, când se renunta la ideile liberale care sunt înlocuite în plan practic de masuri dirijiste. În plan teoretic ideile liberale sunt atacate de Keynes care, în celebra sa teorie, arata ca economia nu se autoregleaza datorita neconcordantei care apare între economii si investitii.

Ca urmare, el recomanda interventia statului în economie pentru rezolvarea dezechilibrelor si asigurarea ocuparii depline. În acest scop el are în vedere cresterea cheltuielilor publice si folosirea deficitului bugetar si a politicii fiscale pentru cresterea cheltuielilor publice si relansarea investitiilor, evidentiind totodata si rolul politicii monetare.

Dupa al doilea razboi mondial pe fondul extinderii puternice a rolului statului pe plan economic si social, teoria keynesista ajunge sa domine gândirea si practica economica pâna la declansarea crizei economice din 1973, când se constata ca folosirea ei în practica nu mai da rezultatele asteptate.

A treia etapa aduce în prim plan o relansare a ideilor liberale atât în ceea ce priveste rolul statului prin afirmarea unor gânditori precum Rawls, Nozick sau Buchanan, cât si în plan economic unde se afirma gânditori ca Hayek, Friedman si o serie de curente neoliberale în frunte cu monetarismul. Aplicarea în practica a acestor idei este realizata în SUA si Marea Britanie de Ronald Reagan si Margaret Thatcher, de unde se raspândesc apoi si în alte tari.

Urmare a aplicarii acestor idei a avut loc o reducere a rolului statului în economie, demarându-se un amplu proces de privatizare si a fost redus nivelul cotelor de impozitare trecându-se la înlocuirea principiului echitatii fiscale cu neutralitatea impozitelor.

Capitolul I

Evolutia sistemelor fiscale si a nivelului si structurii

fiscalitatii

Impozitul reprezinta un produs al istoriei, el însotind civilizatia umana, de la aparitia primelor forme de organizare statala si pâna în prezent. Dar nu se poate discuta despre o dezvoltare puternica a finantelor publice si a sistemelor fiscale decât odata cu aparitia si raspândirea modului de productie capitalist. Deci, se poate spune ca sistemele fiscale actuale sunt, în special, rezultatul evolutiei ultimilor trei sute de ani, asupra acestei perioade urmând sa ne axam în continuare.

1.1. Formarea sistemelor fiscale moderne si evolutia fiscalitatii pâna în 1929

În epoca premergatoare capitalismului, epoca feudala, structurile fiscale erau rudimentare si evoluau extrem de lent, fiind în concordanta cu evolutia structurilor politice si economice ale diverselor entitati administrative, entitati care nu erau stabile si cunosteau permanente modificari spatiale.

Sistemele fiscale din acea perioada se caracterizau prin:

- Stabilirea si repartitia arbitrara a obligatiilor fiscale, extrem de diverse si specifice la nivelul fiecarei entitati;

- Folosirea impozitelor de repartitie stabilite fara nici o justificare economica, iar spre sfârsitul perioadei a impozitelor de tip real stabilite dupa criterii exterioare empirice;

- Lipsa regularitatii perceptiei;

- Existenta inegalitatilor izvorâte din privilegii;

- Perceperea prin intermediul persoanelor însarcinate cu administrarea unei localitati (prin contribuabili locali si mai târziu prin concesionari fiscali) .