Principii Fundamentale ale Dreptului International Public

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Principii Fundamentale ale Dreptului International Public.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Principiile dreptului international public sunt acele reguli generale aplicabile relatiilor intre subiectele acestei ramuri de drept Alaturi de principiile generale de drept intern, aceste principii formeaza un corpus de reguli de maxima generalitate si aplicabilitate si un caracter imperativ pentru toate subiectele dreptului international.

Unele dintre aceste principii au devenit norme superioare, imperative, ale dreptului international public, denumite ius cogens. Acestea sunt principiile fundamentale ale dreptului international.

Unele documente de drept international au enuntat un set de principii, devenite principii fundamentale ale dreptului international public. Astfel, declaratia, citata enunta urmatoarele principii:

- principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta;

- solutionarea pasnica a diferendelor internationale;

- neamestecul in treburile interne ale altor state;

- indatorirea statelor de a coopera intre ele;

- dreptul popoarelor la autodeterminare;

- egalitatea suverana a statelor;

- indeplinirea cu buna–credinta a obligatiilor internationale (pacta sunt servanda).

Actul Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, semnat la Helsinki in 1975, adauga la aceasta lista inca trei principii:

- principiul inviolabilitatii frontierelor;

- principiul integritatii teritoriale;

- principiul respectului drepturilor omului si al libertatilor fundamentale.

A. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta a fost consacrat prin semnarea, in1928, a Pactului Briand-Kellogg si ulterior prin art. 2 alin. (4) al Cartei ONU: ”toti membrii organizatiei se vor abtine, in relatiile lor internationale, de la recurgerea la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei, fie impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite”. Razboiul de agresiune este astazi considerat o crima impotriva pacii, care angajeaza raspunderea in conformitate cu dreptul international. Conform dispozitiilor Cartei ONU, interdictia recurgerii la forta nu este absoluta. Art. 51 prevede dreptul statelor membre la auto-aparare individuala sau colectiva, in caz de atac armat. Acest drept este limitat din doua puncte de vedere:

- exercitarea lui este limitata la situatia unui atac armat, termen mai restrans decat expresia ”amenintarea cu folosirea fortei”, folosita in art. 2alin. (4) al Cartei;

- exercitarea lui poate avea loc pana cand Consiliul de Securitate va lua masurile necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.

Cu toate acestea, dupa interventia Americana in Irak din 2003, s-a conturat o noua doctrina a dreptului international public si anume doctrina razboiului preventiv , al carei principal promoter este insusi presedintele american George Bush.

S-a incercat justificarea acestei interventii prin introducerea conceptului de razboi preventive sau a agresiunii justificate, care insa potrivit celei mai mari parti a doctrinei de drept international public nu poate fi distins de razboiul de agresiune si, pe cale de consecinta, este illicit din punct devedere al dreptului international.

Razboiul preventiv consta in atacarea sau declararea razboiului impotriva unui stat potential ostil, in viitor, inainte ca acesta sa dezlantuie vreun atac (de exemplu, razboiul declansat pentru a-l impiedica pe adversar sa acumuleze arme mai puternice pe care le-ar putea folosi in viitor; sau declansarea unui razboi pentru a impiedica o eventuala alianta a grupurilor teroriste islamice care sunt calauzite de ura pentru tot ceea ce este occidental si pe cale de consecinta evitarea, in acest mod, ca acestea sa constituie mai tarziu o amenintare impotriva pacii si securitatii internationale).

Am putea sintetiza si mai mult idea de baza a acestei doctrine prin redarea cuvintelor presedintelui american George Bush, care adresandu-se Natiunilor Unite la 12 septembrie 2002 a aratat: ”regimul din Irak reprezinta un pericol grav si care se acumuleaza pe zi ce trece, sporind astfel in gravitate”.

B. Principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor internationale decurge din prevederile art. 1 al Cartei ONU, potrivit caruia scopurile organizatiei vizeaza ”mentinerea pacii si securitatii internationale si luarea de masuri colective eficiente pentru prevenirea si eliminarea amenintarilor la adresa pacii, pentru suprimarea actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii si sa infaptuiasca, prin mijloace pasnice si in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, aplanarea ori solutionarea diferendelor internationale sau situatiilor care ar putea duce la o incalcare a pacii.” In plus, art. 2 alin. (3) al Cartei stabileste obligatia statelor member de a rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, astfel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia, sa nu fie puse in primejdie.

Acest principiu va fi reluat cu si mai mare consecventa,reafirmat si dezvoltat dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Intepretand si dezvoltand acest principiu, Declaratia Adunarii Generale a ONU asupra principiilor de drept international din 1970 stabileste, in principal urmatoarele:

- statele sunt obligate sa caute rapid o solutie echitabila a diferendelor lor internationale si atunci cand nu ajung la o solutie printr-unul din mijloacele prevazute de Carta, sa continue sa caute o reglementare a diferendului prin alte mijloace pasnice pe care le vor conveni;

- statele parti la un diferend, precum si alte state, trebuie sa se abtina de la orice act susceptibil sa agraveze situatia, astfel incat sa nu puna in pericol pacea si securitatea internationala;

- diferendele internationale trebuie sa fie rezolvate pe baza egalitatii suverane a statelor si in conformitate cu principiul liberei alegeri a mijlocului de rezolvare.

De asemenea, se prevede ca statele care sunt parti contractante ale unor tratate regionale sau fac parte din organizatii regionale sunt datoare sa solutioneze diferendele dintre ele, in primul rand, prin aceste mijloace regionale.

Mai mult, statele pot incheia acorduri speciale cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor dintre ele.

Sistematizand, in conformitate cu instrumentele juridice internationale si cu practica statelor in acest domeniu, pot fi utilizate urmatoarele mijloace pasnice de rezolvare a diferendelor internationale:

1. Mijloace diplomatice:

- negocierea directa;

- bunele oficii;

- mediatiunea;

- ancheta internationala;

Fisiere in arhiva (1):

  • Principii Fundamentale ale Dreptului International Public.doc

Alte informatii

Universitatea Danubius, Galati Facultatea de Drept