Principii fundamentale ale jurisdicției muncii

Noţiunea de jurisdicţie a muncii

Cuvântul jurisdicţie este de sorginte latină: juris-drept, dico-a spune. Corespunde în limba română cu a pronunţa dreptul sau a pronunţa ceea ce consacră legea .

Potrivit art. 281 Codul muncii jurisdicţia muncii „are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă revăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Jurisdicţia muncii reprezintă întreaga activitate de soluţionare de către anumite organe a conflictelor de muncă şi a celorlalte cereri privind raporturile de muncă şi raporturile conexe acestora, inclusiv reglementările referitoare la organele competente să soluţioneze astfel de conflicte şi cereri, precum şi la regulile procedurale aplicabile .

Jurisdicţia muncii este un atribut al instanţelor judecătoreşti. Ca excepţie, conflictele de muncă şi celelalte cereri privind raporturile de muncă şi raporturile conexe acestora pot fi soluţionate şi de alte organisme prevăzute expres de lege, după o procedură specială.

Activitatea de jurisdicţie sau activitatea de judecată are ca obiect soluţionarea de către anumite organe şi potrivit procedurii de lege a litigiilor (proceselor, cauzelor) care se ivesc între subiecţii raporturilor juridice, în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul acestor raporturi de muncă. Important de amintit aici este Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară .

Jurisdicţia muncii este un atribut al instanţelor judecătoreşti , excepţie făcând conflictele de muncă şi celelalte cereri pivind raporturile de muncă şi raporturile conexe acestora putând fi soluţionate şi de alte orgamisme prevăzute expres de lege, după o procedură specială (arbitrajul conflictelor de interese). Ceea ce justifică funcţionarea acestora este natura litigiilor pe care sunt chemate să le rezolve.

Organele de jurisdicţie precedează la soluţionarea cauzelor dacă sunt sesizate şi, prin hotărârea pe care o pronunţă, se desesizează. Ele restabilesc ordinea de drept, pronunţându-se în cazuri determinate. Acestea sunt limitele în care se înfăptuiesc actele jurisdicţionale.

Conform art.21 alin.4 din Constituţie orice jurisdicţii speciale administrative sunt „facultative şi gratuite”.

Aşadar, premisele organizării jurusdicţiei muncii se află în particularităţile raportului juridic de muncă şi în considerarea acestor particularităţi, ea îndeplineşte o funcţie de protecţie, ca şi normele de drept al muncii.

Principiile jurisdicţiei muncii

Din literatura de specialitate se desprind următoarele principii ale jurisdicţiei muncii :

-sesizarea organelor de jurisdicţie a muncii, de regulă, de către partea interesată, iar nu din oficiu;

-accesibilitatea - prin înlăturarea sau reducerea cheltuielilor pe care le implică soluţionarea cauzelor;

-compunerea completelor de judecată la instanţa de fond (la tribunal) cu participarea asistenţilor judiciari;

-soluţionarea divergenţelor între părţi, pe cât posibil, prin buna înţelegere, respectiv prin dialog, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti;

-celeritatea soluţionării cauzelor de muncă şi aplicării hotărârilor privind conflictelor de muncă.

Un principiu care dobândeşte o semnificaţie din ce în ce mai puternică îl constituie acela al soluţionării divergenţelor între părţi, pe cât posibil, prin bună înţelegere, respectiv prin dialog. Sunt însă aspecte insuficient corelate între reglementările legale şi cele din contractele colective de muncă.