Principiile care stau la baza protecției copilului

1.Notiunea de protectie a copilului în sens larg. Sediul materiei

Reglementarile juridice au tinut întotdeauna seama de situatia speciala a copilului, determinata de vulnerabilitatea si nevoia sa de ocrotire. In trecut, regimul legal al minoritatii avea ca fundament conceptia potrivit careia copiii trebuie “supusi” protectiei exercitate de reprezentantii lor legali. In mod traditional, în dreptul privat, aceasta protectie a fost reglementata, în principal, sub doua aspecte: incapacitatea minorului si ocrotirea parinteasca.

In anul 2004 asistam la o revolutie în ceea ce priveste adoptarea unor importante acte normative cu referire la protectia si promovarea drepturilor copilului, cu intrare în vigoare din anul 2005 (Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, Legea nr.466/2004 privind statutul asistentului social, Legea nr.274/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii, etc)

In epoca moderna, ca efect al schimbarii conceptiei cu privire la drepturile omului, copilul înceteaza a mai fi “obiect” de protectie si devine participant la viata sociala, inclusiv cea juridica. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceasi masura ca si adultul. Bineînteles ca acesta nu are înca gradul de maturitate necesar pentru a participa la viata juridica pe pozitie de egalitate cu majorii. Dar aceasta nu înseamna excluderea lui, ci sprijinirea si asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi apartin. Aceasta noua conceptie cu privire la protectia copilului a fost exprimata la nivel international prin adoptarea Conventiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului 1989 , iar în dreptul intern a fost transpusa prin adoptarea Legii nr.272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Principiul nediscriminarii nu exclude discrimarea pozitiva. De aceea, copilul trebuie sa se bucure de o protectie speciala, care sa permita garantarea interesului sau superior. Art. 49 din Constitia României dispune : “copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta în realizarea drepturilor lor”. In fine, se defineste protectia copilului ca desemnand ansamblul normelor juridice de aparare a persoanei care se afla într-o situatie speciala datorita vârstei sale.

Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului reprezinta un adevarat “cod al protectiei copilului” care garanteaza drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci si în ceea ce priveste alte drepturi si libertati civile, sanatatea si bunastarea copilului, educatia, activitati recreative si culturale, protectia speciala a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai, protectia copiilor refugiati si protectia copilului în caz de conflict armat, protectia copilului care a savârsit o fapta penala si nu raspunde penal, protectia copilului exploatat, etc. In fiecare din aceste materii, legea generala urmeaza a se completa cu dispozitiile cuprinse în legile speciale ( de exemplu Codul muncii, Codul familiei, Legea invatamântului,etc., precum si cu tratatele internationale la care România este parte). Legea nr.272/2004 reprezinta o lege cadru, care devine norma generala în materia protectiei copilului, asigurând aplicarea principiilor acestei materii tuturor domeniilor în care produce efecte. Ea protejeaza copilul, adica persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si nu a dobândit capacitate deplina de exercitiu, nu intra sub incidenta acestei legi. Cele doua conditii sunt prevazute cumulativ. Femeia casatorita înainte de 18 ani, dobândind capacitate deplina de exercitiu, nu intra sub incidenta acestei legi.

Copiii beneficiari ai acestor reglementari sunt:

1) copiii cetateni români aflati pe teritoriul României ;

2) copiii cetateni români aflati în strainatate;

3) copiii fara cetatenie aflati pe teritoriul României (copiii apatrizi);

4) copiii care solicita sau beneficiaza de o forma de protectie în conditiile reglementarilor legale privind statutul si regimul refugiatilor în România;

5) copiii cetateni straini aflati pe teritoriul României, în situatii de urgenta constatate, în conditiile legii nr.272./2004, de catre autoritatile publice române competente.

Ca regula, ocrotirea copilului se realizeaza prin parinti (ocrotirea parinteasca).

Cu titlu de exceptie, copilul este ocrotit prin adoptie, prin tutela, sau prin masurile de protectie speciala (plasament, plasament în regim de urgenta, supraveghere specializata).

Prin urmare, copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita are aceeasi situatie legala ca si copilul din casatorie.

La începutul secolului XX-lea s-a manifestat un interes deosebit pentru protectia copilului. Aproape în toate tarile industrializate au fost promulgate legi în domeniul protectiei copilului. Totodata asistam si la sanctionarea drepturilor copilului în documente internationale, la început sub forma declaratiilor , ca apoi în deceniul al 9-lea sub forma conventiilor.

Cu toate rezervele ce pot fi formulate cu privire la eficienta protectiei copilului prin legislatia internationala vizând îndeosebi diferite interpretari pe care le pot da autoritatile dintr-un stat sau altul, în raport cu propriile interese, asemenea reglementari constituie o realitate care nu mai poate fi ignorata, mai ales în România, care a aderat la o parte din acestea. Dintre reglementarile cele mai importante mentionam:

1)- Declaratia de la Geneva (1924)

In 1923, Englantine Jeeb, fondatoarea Organizatiei “Salvati Copiii”, sintetizeaza drepturile copilului într-o declaratie în cinci puncte, numita Declaratia Drepturilor Copilului- care a fost agreata în unanimitate de Adunarea Uniunii Internationale “Salvati Copiii”.

In 1924 aceasta a fost adoptata de Liga Natiunilor. Cele cinci puncte au devenit cunoscute ca “Declaratia de la Geneva” si preconiza sa ofere ocrotire copiilor care, în urma primului razboi mondial se aflau în situatii dramatice.

Importanta Declaratiei de la Geneva consta în faptul ca pentru prima data drepturile copilului au devenit un concept de referinta international public, acesta devenind un punct de referinta pentru viitoarele initiative legislative în domeniul drepturilor copilului.