Principiile convenționale

Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma şi intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petiţiilor individuale în faţa CEDO din partea persoanelor fizice şi juridice române.

In forma initiala, Conventia Europeana garanta urmatoarele drepturi: dreptul la viata, dreptul de a nu fi supus torturii sau alte tratament sau pedepse inhumane sau degradante, dreptul de a nu fi tinut in scalvie, interzicerea muncii fortate, dreptul la siguranta si libertatea persoanei, dreptul la un poces echitabil, dreptul de a nu fi supus unor legi si pedepse ex post facto, dreptul la viata privata si de familie, libertatea de gandire, constiinta si religie; libertatea de expresie, libertatea de asociere si de intrunire pasnica, dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie.

Ulterior, catalogul drepturilor a fost largit prin Protocoalele aditionale.

Principiile conventionale, alaturi de principiile jurisprudentiale reprezinta principiile directoare ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Principiile conventionale sunt cele rezultate din economia Conventiei si sunt clasificate in principiul solidaritatii si principiul suveranitatii.

Principiul solidaritatii

Sistemul de protectie a drepturilor omului prezinta un character obiectiv: aceste drepturi sunt atasate unicei calitati de persoana si inerente acesteia. Curtea europeana a dreptului omului sustine ca, “spre deosebire de tratatele internationale de tip classic, Conventia exceed cadrului de simpla reciprocitate intre statele contractante. Ea creeaza, alaturi de o retea de angajamente sinalagmatice bilaterale, obligatii obiective care, in termenii preambulului sau, beneficiaza de o garantie colectiva.”

Caracterul obiectiv al sistemului Conventiei Europene transcede interesele statelor si sta la baza solidaritatii in garantarea drepturilor omului de catre acestea, atat in privinta existentei drepturilor, cat si a exercitiului acrstora.

Un prim aspect care trebuie luat in considerare privind caracterul solidar al obligatiei statelor de a asigura beneficial drepturilor garantate este nonreciprocitatea, specifica documentelor ce au in vedere protejarea drepturilor omului.

Un alt aspect vizat este aplicabilitatea directa a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In dreptul intern al statelor, aceasta inseamna ca norma internationala nu necesita, pentru a putea fi aplicata, sa fie introdusa in ordinea interna printr-o dispozitie speciala. De asemenea, aplicabilitatea directa presupune ca norma in cauza sa fie destul de precisa, atat in ceea ce priveste forma, cat si obiectul sau, pentru a fi aplicata in ordinea interna fara masuri suplimentare de executare.

Caracterul obiectiv si solidar al obligatiilor asumate de statele-parti la Conventie transpare si in mecanismul creat pentru a garanta exercitiul drepturilor si respectful lor efectiv.

Principiul suveranitatii

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca orice instrument juridic international cu character obligatoriu, se bazeaza pe consimtamantul ferm si definitive al statelor, exprimat prin ratificare, de a fi legate de prevederile sale. Necesitatea obtinerii acestui consimtamant impune ocrotirea suveranitatii statelor, prin dispozitii ce autorizeaza nuantarea obligatiilor asumate si care permit protectia intereselor statelor atunci cand circumstantele o cer.