Principiile dreptului european

Principiile generale de drept in cadrul ordinii juridice comunitare:

1) Principiul egalitatii;

2) Principiul subsidiaritatii;

3) Principiul proportionalitatii;

4) Principiul certitudinii si al protectiei asteptarii legitime;

5) Principiul respectarii drepturilor fundamentale;

6) Principiul dreptului la aparare;

7) Principiul remediilor realesi efective in instantele nationale;

8) Principiul suprematiei si al efectului direct al dreptului comunitar.

Exercitarea competentelor conferite Uniunii este reglementata de principiile subsidiaritatii si proportionalitatii.

Conform Tratatului Constitutional “In temeiul principiului subsidiaritatii in domeniile care nu tin de competenta sa exclusive Uniunea intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi atinse in mod satisfacator de catre statele member si nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar pot fi mai bine atinse, datorita dimensiunilor si efectelor actiunii preconizate, la nivelul Uniunii.

In vederea aplicarii acestor prinicipii institutiile Uniunii Europene isi vor desfasura activitatea cu respectarea Protocolului privind aplicarea principiului subsidiaritatii si principiul proportionalitatii, iar parlamentele nationale vor avea dreptul sa vegheze la respectarea principiului subsidiaritatii in conformitate cu procedura prevazuta in Protocol.

In domeniul principiului proportionalitatii, continutul si forma de actiune a Uniunii Europene nu depasesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constitutiei.

Principiul subsidiaritatii

Principiul subsidiaritatii este un principiu central al dreptului european supranational, fiind esential atat in sistemul protectiei europene a drepturilor omului, cat si in cel a dreptului comunitar european.

Principiul subsidiaritatii are la baza idea conform careia competentele trebuie exercitate la un nivel cat mai aproape posibil de cetateni.

Conform acestui principiu consacrat de art. 5 alin. 2 al TCE in domeniile care nu sunt de competenta exclusive a Uniunii, ii este permis sa devina active numai daca obiectivele urmarite nu pot fi atinse intr-o masura suficienta pe plan national de catre statele member si datorita dimensiunilor sau efectelor actiunii vizate, aceasta poate fi realizata mai bine la nivel comunitar.

Din textul tratatului citat anterior rezulta doua caracteristici principale ale acestui principiu care reglementeaza exercitarea competentelor acordate prin tratat:

a) limiteaza interventia comunitara atunci cand problema poate fi satisfacator rezolvata de catre statele member;

b) implica o actiune comunitara atunci cand aceasta este necesara datorita dimensiunilor problemelor sau incapacitatii statelor member de a o trata in mod eficient.

Europa este una a colectivitatilor locale descentralizate, accentual se pune pe descentralizare, pentru a permite dezvoltarea de contacte pe care statul hipercentralizat nu le-ar fi promovat si pe care oricum, nu le-ar fi putut tolera.

Se poate afirma ca descentralizarea este unul dintre drumurile care duc la un fel de “normalitate” europeana si ca ea participa la realizarea acestui scop.

In sprijinul sau s-a instituit idea de subsidiaritate, care este destul de des vehiculata in prezent pe plan european cu toate ca a aparut intr-un trecut destul de indepartat, fiindu-i atribuita chiar lui Aristotel. Este semnificativ de semnalat ca, desi aceasta idee tine de traditia politica si juridica a mai multor tari europene, in mod particular a celor de cultura germanica, aceasta notiune a reintrat in atentia analistilor cu ocazia dezbaterilor care au precedat semnarea Tratatului privind Uniunea Europeana, fiind acceptata si de partile care doreau ca Europa sa devina federatie si de cele care solicitau respectarea deplina a autonomiei statelor componente.