Principiile Dreptului Muncii

Munca este o trasatura esențiala a activiătii umane,omul fiind singura fiinta care depune efort in mod constient in vederea obtinerii unor foloase.In acelasi timp munca reprezinta o conditie a traiului,deoarece fara a presta munca,nu se pot obtine bunurile necesare vietii.Pentru economisti,munca constituie factor de productie,o activitate prin care oamenii utilizeaza aptitudinile lor,fizice si intelectuale,in scopul obtinerii de bunuri si beneficii.

In doctrina,s-au formulat mai multe definitii cu privire la intelesul notiunii de drept al muncii.Una dintre ele, este aceea ca dreptul muncii reprezinta ramura sistemului de drept din tara noastra alcatuit din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective de munca dintre patroni si salariati

Principiile de drept sunt acele idei calauzitoare pentru intreaga reglementare juridica ,precepte fundamentale impuse de-a lungul timpului datorita gradului lor larg de generalitate si datorita aplicabilitatii la scara extinsa.

Principiile ramurilor de drept,indeplinind rolul unor linii directoare,asigura concordanta diferitelor norme juridice,coeziunea si armonia acestora,patrunderea sensului lor exact si a finalitatii lor,perfectionarea lor continua.

Valoare de izvor de drept a principiilor fundamentale ale fiecarei ramuri juridice nu poate fi contestata.Cu atat mai mult nu poate fi tagaduita aceasta trasatura a principiilor de dreptul muncii cu cat legiuitorul a inclus aceste principii in Codul Muncii,in titlul I,capitolul al II-lea,intitulat “Principii fundamentale”Codul muncii reglementeaza expres principiul libertatii muncii,principiul egalitatii de tratament si interzicerea discriminarii,principiul negocierii conditiilor de munca,principiul protectiei salariatilor,principiul consensualitatii si bunei-credinte,principiul asocierii libere a salariatilor,principiul dreptului la greva.

- Principiul libertatii muncii

Libertatea muncii, din punct de vedere juridic, presupune dreptul persoanei de a alege singură şi liberă profesia, dacă munceşte sau nu, unde, pentru cine şi în ce condiţii. Ea se manifestă prin caracterul convenţional al tuturor formelor raportului juridic de muncă. De asemenea, libertatea muncii este asigurată prin reglementarea încetării contractului de muncă din iniţiativa salariatului.Dreptul la muncă, fiind, sub un anumit aspect, o expresie

a libertăţii şi personalităţii umane, în complexitatea dimensiunilor sale juridice, este firesc ca o persoană să nu poată fi obligată să desfăşoare o muncă ori să muncească într-un anumit loc de muncă.Drept consecinţă, libertatea muncii exclude munca forţată sau obligatorie.

Potrivit art.3 alin.4 din Codul muncii, orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor cu privire la libertatea muncii este nul de drept. Având în vedere că în dreptul nostru nu există nulitate de drept, textul consacră numai o nulitate absolută expresă, constatată ca atare de instanţa judecătorească competentă.

- Principiul egalitatii de tratament si interzicerea discriminarii

Acest principiu îşi are izvorul în art.16 alin.1 din Constituţie,potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,fără privilegii şi fără discriminări” şi în art. 41 alin. 4, conform căruia „La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii”.

Egalitatea de tratament funcţionează atât în ceea ce priveşte salariaţii, dar şi angajatorii. Fiecare angajator trebuie să nu îşi discrimineze proprii salariaţi pe nici un motiv, la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de muncă. Egalitatea de tratament presupune şi că organizaţiile salariaţilor (sindicatele) teritoriale, pe grupuri de unităţi, ramuri sau la nivel naţional trebuie să nu îi trateze diferit pe angajatori sau asociaţiile acestora. Acelaşi comportament se cere şi angajatorilor ori asociaţilor patronale faţă de organizaţiile sindicale.La rândul lor, autorităţile publice (Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, Inspecţia muncii, ministerele etc.) trebuie să trateze de pe aceleaşi poziţii de egalitate,fără nici o discriminare, salariaţi şi angajatori,organizaţiile acestora, să nu-i avantajeze pe unii şi să-i discrimineze pe alţii.Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, etnie,religie,opţiunepolitică.

- Principiul negocierii conditiilor de munca

Art.41 alin.5 din Constituţie garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă, drept reluat de art. 6 alin.2 şi de art. 39 alin.1 lit.k) din Codul muncii care prevede dreptul salariaţilor la negociere colectivă şi individuală.

Negocierea colectivă se concretizează în contractul colectiv de muncă, iar cea individuală în contractul individual de muncă. Dreptul muncii devine astfel un drept negociat, de origine convenţională, creat de cele două părţi – angajatori şi salariaţi – în funcţie de condiţiile economice şi sociale, precum şi de interesele lor.